Buletinul "Calea de lumina"
AN VI, nr. 87 - 88, IULIE - AUGUST 2001

DE LA "ANATEMA" LA "BISERICA-SORA".^*)
Ortodocsi si catolici în cautarea unitatii
Pr. CEZAR VASILIU, Ph.D.
Universitatea Sherbrooke, Canada
E-mail : atvl@yahoo.com

La 16 iulie 1054 mândrul cardinal Humbert de Silva Candida arunca pe altarul bisericii "Sfânta Sofia" din Constantinopol bula de excomunicare a patriarhului Mihai Cerularie, a clerului si a credinciosilor ortodocsi fara autorizarea prealabila, a papei Leon IX, mort de trei luni. La 24 iulie 1054 sinodul convocat de patriarhul bizantin rostea anatema contra papei, a cardinalului si a Bisericii catolice. Evenimentul a ramas în istoria Bisericii cu numele de Schisma cea Mare consecintele sale perpetuându-se pâna astazi.
Timp de peste o mie de ani Biserica crestina a beneficiat de un mare dar divin - comuniunea euharistica - între Rasarit si Apus. Dar aceeasi credinta nu însemna si uniformitate. Cele doua parti ale crestinatatii pastrau aceleasi dogme trinitare si hristologice, acelasi respect pentru izvoarele Revelatiei - Sf. Scriptura si Sf. Traditie -, pentru Sf. Fecioara Maria, pentru sfinti si pentru sf. moaste, precum si aceleasi Sapte Taine. Totusi, asupra unor puncte existau diferente. De exemplu, Rasaritul a subliniat aspectul divin al Mântuitorului, fiind mai sensibil la înaltarea omului catre Dumnezeu ; Apusul a accentuat aspectul sau uman, subliniind coborîrea lui Dumnezeu catre om. În privinta Bisericii, Rasaritul a pus accent pe aspectul cosmic al mântuirii, iar Apusul pe prezenta Bisericii în lume. Rasaritul s-a oprit asupra sacramentalului, iar Apusul asupra juridicului în formularea teologica a doctrinei revelate.
În epoca Schismei, Rasaritul si Apusul erau mai apropiate ca astazi, fiind înca doua forme ale aceleiasi crestinatati. Din nefericire, conditile istorice diferite au cauzat un ciudat proces de înstrainare reciproca transformând pozitiile în confesiuni, care - treptat - au ajuns pâna la condamnarea celeilalte. Rasaritul s-a închis în el pentru a apara Biserica celor sapte Sinoade ecumenice, excluzând noile dogme catolice, iar Apusul a dezvoltat un catolicism specific latin, care a devenit sinonim, cu catolicitatea. La separarea celor doua Biserici au contribuit si evenimente istorice cum au fost cruciadele, crearea Imperiului latin de Constantinopol în 1204, prozelitismul catolic al vremii etc.
Conciliul Vatican II [1962-1965] a fost cel mai de seama eveniment din viata Bisericii Catolice din ultimele secole atât prin problematica dezbatata si hotarîrile celor peste 2500 episcopi împreuna cu Papa, cât si prin deschiderea acestei Biserici fata de lumea contemporana.
Înainte de Vatican II, mai precis sub pontificatul papilor de la Leon XIII la Pius XII, dialogul dintre cele doua Biserici a fost inexistent. Ortodoxia era considerata schismatica, în afara Trupului lui Hristos - identificat cu Biserica Catolica - iar jurisdictia episcopilor ortodocsi ca nevalida.
Problema refacerii unitatii crestine - subiect a multor Enciclici si documente papale - era vazuta numai ca o "revenire la unicul staul al Romei". Majoritatea teologilor catolici exprimau pareri negative asupra, Ortodoxiei, cu câteva exceptii - Y. Congar, P. Lialine, C. J. Dumont, R. Beaupere_.
Din partea ortodoxa întâlnim o atitudine de aparare fata de prozelitismul catolic al vremii, de alipire fata de traditia apostolica si patristica si de respingere a noilor dogme, ca infailibilitatea papala definita de Conciliul Vatican I în 1870.
Perioada pre-conciliar [1959-1962] a constituit începutul unui proces de schimbare a atitudinii Bisericii Catolice fata. de Ortodoxie, mai ales datorita Papei Ioan XXIII [+1963]. Convocarea de catre aceasta a Conciliului Vatican II a provocat, initial, comentarii negative din partea ortodoxa - fiind considerat un alt conciliu de "unire" gen Lyon [1274] sau "Florenta [1439], dar crearea Secretariatului pentru unitate în 1960 a permis precizarea scopului viitorului Conciliu si înleznirea contactelor ecumenice între catolici si necatolici, dupa secole de absenta.
Ortodoxia a tinut prima Conferinta panortodoxa de la Rhodos în 1961 care, la capitolul relatiilor cu, Roma a autorizat "studierea punctelor pozitive si negative în materie de credinta, administratie si actiune bisericeasca.
Perioada conciliar [1962-1965] a constituit o etapa noua în relatiile ecumenice dintre cele doua Biserici. De notat, prezenta observatorilor ortodocsi la Vatican II, iar din partea parintiior conciliari o referire mai deasa la doctrina Sf. Parinti rasariteni, prin insistenta asupra conceptului de Biserica_comuniune, de Popor al lui Dumnezeu, prin acordarea unui loc mai important sacramentalitatii si colegialitatii, desi în maniera diferita fata de Ortodoxie.
Problema refacerii unitatii crestine a fost abordata de Papii Ioan XXIII si Paul VI [1963-1978], mai ales în discursurile de deschidere a sesiunilor conciliare, dar Enciclica "Ecclesiam suam" din 1964 indica în mod clar maniera în care Roma vedea refacerea unitatii, adica revenirea la staul.
Decretul "De Oecumenismo" precizeaza locul Bisericilor rasaritene - termenul "ortodox" este evitat complet - în misterul Bisericii si confirma comuniunea acestora cu Roma, datorita succesiunii apostolice, a sfintelor taine, a spiritualitatii si trairii crestine. Decretul elimina cuvintele jignitoare la adresa ortodocsilor si recunoaste valorile religioase - în doctrina, disciplina si spiritualitate - în afara Bisericii Catolice.
Biserica Catolica a luat ca model Ortodoxia introducând, la Vatican II, limbile nationale în cult, împartasirea sub ambele forme, slujirea în sobor, diaconatul si o usoara autonomie a conferintelor episcopale.
Ortodoxia a tinut a doua conferinta panortodoxa la Rhodos în 1963 care hotarîse chiar începerea dialogului teologic cu Roma, dar a III-a Conferinta, tot la Rhodos în 1964, a amânat începerea dialogului pâna la cunoasterea rezultatelor definitive ale Conciliului Vatican II.
Din 1964 s-a reluat schimbul de scrisori irenice între Papa si Patriarhii ortodocsi si s-a organizat primul Simpozion "Pro Oriente" Viena.
Patriarhia Ecumenica a început un dialog "al dragostei" cu Roma, iar marele Patriarh Athenagoras I a intensificat eforturile de apropiere dintre cele doua Biserici materializate prin doua evenimente epocale: întâlnirea sa cu Papa Paul VI la Ierusalim în 1964 Si ridicarea reciproca a excomunicarilor din 1054 dintre Roma si Constantinopol la terminarea Conciliului Vatican II. (8 Decembrie 1965).
Roma a restituit o serie de sfinte moaste unor Biserici Ortodoxe locale, între care Capul Sf. Andrei, Bisericii din Patras în 1964.
Perioada post-conciliar, [1966-1980] a înregistrat o crestere considerabila a contactelor ecumenice dintre cele doua Biserici, mai ales cu Patriarhia Ecumenica.
Cu ocazia vizitei istorice a Papei Paul VI la Constantinopol [1967], Papa a înmânat Patriarhului un "Document asupra unitatii Bisericii în care citim "Acum dupa o lunga perioada de devizare si de neîncredere reciproca, Dumnezeu a facut ca Bisericile noastre sa se redescopere Biserici-Surori". Acelasi lucru îl gasim si în "Declaratia comuna" semnata de Papa si de Patriarh la Roma în acelasi an. Comentând aceste declaratii, teologul catolic prof. W. de Vries scria "termenul de Biserica-sora nu are numai un caracter protocolar, ci si jurisdic fiind vorba de o schimbare a mentalitatii catolice, de o recunoaste de fapt a realitatii eclesiale a Bisericii Ortodoxe".
În 1972 a avut loc prima vizita oficiala la Roma a unei delegaTii a B.O.R., preludiu a vizitei Papei în România în 1999, cu care ocazie Paul VI a spus "Vedem în prezenta Dvs. aici semnul unei noi epoci în relatiile dintre Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa Româna".
Dialogul teologic ortodoxo-catolic a început în 1980, dupa ce se înfiintase Comisia teologica interortodoxa în 1975 cu binecuvântarea noului Patriarh Ecumenic Dimitrios I Si cea catolica, similara în 1976.
Comisia mixta, de dialog ortodoxo-catolica a avut pâna acum opt reuniuni :
1] Pathmos, Grecia, 1980. S-a stabilit prima tema de tratat Si s-a alcatuit o Comisie mixta de coordonare a lucrarilor dintre sesiuni [24].
2] Munchen, Germania, 1982. S-a discutat tema "Taina, Bisericii si a Euharistiei în lumina tainei Sf.Treimi".
3] Creta, Grecia, 1984 cu tema "Credinta, taine si unitatea Bisericii".
4] Bari, Italia, 1986 Si 1987. Comunicatul final precizeza ca partea ortodoxa nu este dispusa sa admita prozelistimul catolic.
5] Valamo, Finlanda, 1988. Cu tema "Taina preotei în structura sacramenentala a Bisericii".
6] Freising, Germania, 1990. Dedicata problemei uniatismului.
7] Balamand, Liban, 1993. S-a aprobat documentul intitulat "Uniatismul metoda de unire din trecut si cautarea actuala a deplinei comuniuni" cu precizarea "Din cauza modului în care acum catolicii si ortodocsii se considera într-un chip nou în raportul lor cu taina Bisericii si se redescopera ca Biserici-surori, "uniatismul", aceasta forma de "apostolat misionar", nu mai poate fi acceptata nici ca model de urmat, nici ca metoda de unitate cautata de Bisericile noastre".
8] Emmitsburg, Baltimore, SUA, 2000. Tema "Implicatiile eclesiologice si canonice ale uniatismului", semnându-se numai un Comunicat.
Viitoarea sesiune a dialogului teologic ortodoxo-catolic va trebui sa discute tema centrala : "Primatul si infailibilitatea papala" de rezolvarea careia, depinde refacerea unitatii vazute a Bisericii crestine.
Ortodoxia poate recunoaste Episcopului Romei un "primat de onoare, un "primus inter pares" cum recunoaste astazi Patriarhului Ecumenic. Se pare ca Roma a înteles exact cerintele ortodoxe. În Enciclica "Ut omnes sint" din 25 mai 1995, Papa Ioan Paul II cerând "Iertare" celorlalti crestini pentru partea de responsabilitate a Bisericii Catolice s-a declarat "gata sa asculte cererea lor, pentru a gasi o forma de exercitare a primatului papal deschis unei noi situatii". Ortodoxia ocupa o buna parte din acest document papal. Perspectiva în care trebuie facutata deplina comuniune cu aceasta este aceea a unitatii în diversitate a doua Biserici surori, afirmând "Biserica catolica nu vrea nimic altceva, decât deplina comuniune între Orient si Occident, inspirându_se din experienta primului mileniu crestin".
Patriarhul Ecumenic Bartholomeu I considera ca "Papa poate deveni coordonator si primul Întâistatator al Întâistatatorilor vechilor Patriarhii Apostolice".
Între 7-9 Mai 1999, Papa Ioan Paul II a facut o vizit istoric în România, fiind prima de acest gen într-o tara cu majoritate ortodox . Dupa întâlniri si participari la slujbe cu Ierarhi de rit latin si bizantin, Papa s-a întâlnit cu Patriarhul Teoctist, asistând la Liturghia ortodox savârsit în aer liber.
Aceast vizita a fost importanta pentru normalizarea relatiilor dintre Biserica Ortodoxa Româna si Biserica Greco-Catolica din România – pâna acum inându-se cinci runde de convorbiri între reprezentantii lor si retrocedându-se greco-catolicilor peste 150 de biserici care le-au apartinut pâna în 1947 – cât si pentru relansarea dialogului teologic ortodoxo-catolic, intrat într-o faza mai lenta dupa Balamand 1993. Purtatorul de cuvânt al Vaticanului afirma ca „Papa a fost cu adevarat fericit ca a reusit sa faca aceasta calatorie de semnificatie istorica pentru cele doua Biserici Surori". De mentionat si faptul ca între 1996-2000, Biserica Greco-Catolica din România si-a construit 67 biserici noi.
Cu ocazia vizitei în Egipt, între 24-26 Februarie 2000, Papa a vizitat si mânastirea ortodoxa Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde s_a întâlnit cu Arhiepiscopul Damianos, superiorul sfântului lacas.
Dupa o vizita în Georgia în toamna anului 1999, între 20-26 Martie 2000, Papa a facut un pelerinaj în Tara Sfânta pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos.
Între 4-6 Mai 2001, Papa a facut o vizita în Grecia, prima a unui papa dupa 13 secole.
Ioan Paul II a întins o mâna ortodocsilor greci care au acceptat cu dificultate pelerinajul Suveranului Pontif pe urmele Sf.Apostol Pavel.
La 4 mai 200l, sosind la Atena, Papa a cerut iertare ortodocsilor pentru "pacatele" Bisericii Catolice, mai ales pentru pradarea Constantinopolului în timpul Cruciadei a IV-a din 1204, spunând textual "Este tragic ca asediatorii, care actionau pentru a asigura crestinilor liberul acces în Tara Sfânta, s-au întors împotriva propriilor lor frati în credinta. Faptul ca erau crestini latini îi face pe catolici sa regrete profund acest lucru".
Cu ocazia primei întâlniri cu IPS Arhiepiscop Christodulos al Atenei, Primatul Bisericii Ortodoxe din Grecia, Papa Ioan Paul II a cerut iertare lui Dumnezeu "pentru momentele trecute si prezente în care fiii si fiicele Bisericii Catolice au pacatuit, prin actiuni sau omisiuni, fata de fratii si surorile lor ortodocsi"
În seara aceleiasi zile, Papa si Arhiepiscopul Atenei au semnat o Declaratie comuna condamnând "violenta, prozelitismul si fanatismul în numele religiei", cuvinte pe care ortodocsii le asteptau de mult, nelinistiti pentru trimiterea de catre Vatican de misionari catolici în Tari ortodoxe.
Declaratia a fost semnata pe colina Areopagului lânga Acropole, unde Sf. Ap. Pavel a pronuntat disursurile sale în anul 51 al erei noastre.
IPS Christodulos a aplaudat discursul Papei, apreciind, ca acesta "s-a aratat gentil fata noi", cu precizarea ca "râmân înca multe de facut". Facea aluzie, fara îndoiala, la unul din punctele de discordie actuala între ortodocsi si catolici - problema Bisericilor de rit oriental care urmeaza traditiile ortodoxe, dar ramân fidele Vaticanului. Conducatorii ortodocsi considera aceste Biserici greco-catolice ca o încercare de destabilizare a Ortodoxiei.
În timpul vizitei care a continuat în Siria, Papa s-a întâlnit la Damasc cu PF Patriarh Ignatios al Antiohiei, întâlnire de rugaciune evocata astfel în audienta generala din 16 Mai 2001, la Roma."Unul din scopurile principale ale pelerinajului jubiliar a fost acela de a ne aduna în locurile originii noastre commune pentru a da marturie despre Hristos, unitatea noastra, si a confirma angajamentul reciproc pentru restabilirea comuniunii depline cu Biserica Ortodoxa" Cu aceeasi ocazie, Papa a precizat ca "As vrea sa marturisesc Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni, afectiunea si stima Bisericii Catolice, împreuna cu dorinta ca amintirea greselilor din trecut împotriva comuniunii sa fie purificat pe deplin, facând loc reconcilierii si fraternitatii"
Între 23-27 Iunie 2001, neobositul pelerin Papa Ioan Paul al II-lea a facut o vizita în Ucraina. Sosind la Kiev, Papa a întins o mâna ortodocsilor de aici – si prin ei si celor din Rusia -, cerând iertare pentru greselile comise fata de ei, într-un trecut mai îndepartat sau mai recent si asigurându-i ca, din partea sa, catolicii «iarta nedreptatile suferite». Aceasta fraza cheie facea, desigur aluzie la evenimente istorice îndepartate, ca devastarea Constantinopolului de catre latini în 1204, precum si la unele mai recente, de la începuturile anilor ‘90, când greco-catolicii ucrainieni si-au reluat – uneori cu forta aproape 2500 de parohii, care le fusesera confiscate de Stalin în profitul ortodocsilor în 1946.
În acelasi discurs Papa a precizat ca «nu a venit în Ucraina cu intentii de prozelitism» - cum l-a acuzat Biserica Ortodoxa Rusa - ci ca «pelerin al pacii si fraternitatii» exprimându-si speranta sa fie primit «cu prietenie si de cei care, fara sa apartina Bisericii Catolice, au inima deschisa spre dialog si cooperare».
Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, sub jurisdictia caruia se afla 8 milioane de credinciosi ortodocsi din Ucraina, si-a aratat opozitia neta fata de aceasta vizita, afirmând – în cadrul unei vizite concomitente la Minsk, în Belarus, dar înainte de a cunoaste cuvintele de iertare ale Papei – ca «vizita Papei în Ucraina risca sa închida definitiv poarta ameliorarii relatiilor dintre ortodocsi si catolici».
De mentionat si faptul ca doi Ierarhi Greco-Catolici Români, Arhiepiscopul Gutiu si Episcopul Crihalmeanu din dioceza Cuj-Gherla, l-au însotit pe Papa în timpul vizitei în Ucraina.

CONCLUZIE. Suntem îndreptatiti sa speram ca la momentul voit de Dumnezeu, cele din urma obstacole dintre cele doua Biserici vor cadea, si dialogul teologic, purtat de la egal la egal în sinceritate fata de valorile autentice ale crestinismului primar, va reconduce cele doua Biserici-surori la comuniunea euharistica deplina, a primului mileniu, eliminând ceea ce s-a adaugat la depozitul Revelatiei si realizând atât de dorita unitate pentru care Hristos s-a rugat "ca toti sa fie una"[In. 17, 2l]

*) Comunicare prezentat la cel de al 26-lea Congres ARA, Montreal 2001

BIBLIOGRAFIE SELECTIVa
l. I. Ramureanu, Istoria Bisericeasca Universala, Vol. I, Bucuresti, 1975, p. 427
2. C. J. Dumont, Catholiques et orthodoxes ŕ la veille du Concile, în "Istina", no.2, 1962, p.191-194
3. W. de Vries, Tra l'Ortodossia e Catolicessimo č possibile una riconciliazione ? în "Unitas" no-4, 1966, p.277.
4. M. Sesan, Despre Ortodoxie si Catolicitate, în "Ortodoxia" no.2, 1961, p.157
5. Em.Lanne, Ortodossi e Cattolici di fronte al problemma dell' unione, în "Oikoumenikon", III, 1964, p 113.
6] C. Vasiliu, Le relazioni tra la Chiessa Catolica e la Chiessa Ortodossa, [1959-1970] [tesi di dottorato], Palermo, 1971, p. 57
7. D. Staniloae, Doctrina catolica a infailibilitatii la I si al II-lea Conciliu de la Vatican, în "Ortodoxia" nr.2, 1965, p.152_156
8. N. Chitescu, Conferinta panortodoxa, Rhodos I, în "BOR" 9-l0, 1961, p. 873
9. "Acta Apostolicae Sedis", LVI, 1964, p. 60'-659.
10. P. Duprey, Le décret sur l'oecuménisme, "Proche Orient Chretien", 1, 1968, p. 3-17.
11. Antim A Nica, A doua Conferinta panortodoxa, în "BOR", 9_l0, 1963, p.898-915.
12. N. Nicolaescu, A III-a Conferinta panortodoxa de la Rhodos, în "B.O.R." nr. 11-12, 1964, p.1010_1015
13. Card. J. Willebrands, Oecuménisme et problemes actuels, Paris, 1969, p. 35
14. M. Maccarone, Il pellegrinagio din Paolo VI in Terra Santa, Citŕ del Vaticano, 1964
15. A. Wenger, Vatican II. Chronique de la IV-e session, Paris, 1966, p. 67-77
16. G. Sciro, Il ritorno a Patrasso del Sacro Capo di San Andrea, in "Oriente Cristiano", nr. 4, 1964, p. 77_83
17. "L'Osservatore Romano" din 27 iulie 1967
18. Idem, din 29 octombrie 1967
19. W. de Vries, Roma, Constantinopoli, Mosca oggi, în "Unitas" 3, 1970, p. 166
20. "BOR" 3-4, 1972, p. 247-250
21. "Episkepsis" din 13 ianuarie si 1 aprilie 1976
22. C. Vasiliu, Pregatirea, începerea si perspectivele dialogului teologic dintre Biserica Ortodoxa si Catolica în "Studii Teologice" 5-6, 1981, p. 378
23. "Irénikon" nr.3, 1982, p. 350-355
24. St. Alexe, Relatiile actuale ale Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano Catolica, în "Ortodoxia" nr.3,1988, p.20_22 25.St.Alexe,op.cit.,p. 24-26
26. St. Alexe, op.cit., p. 26-28
27. "Istina" nr.3, 1990, p. 330
28. "La Croix" 3 iulie 1993
29. "Viata Cultelor" din 21 august 2000
30. Ioan Paul II, Enciclica "Ut unum sint" în "L‘Osservatore Romano", 25 mai 1995
31. ''Service Orthodoxe de Presse'', octombrie 1996.
32. C. Vasiliu, Însemn tatea vizitei Papei Ioan Paul II în România, « Calea de lumina», Montreal, nr 61_62, Mai_Iunie 1999, p. 5-7.
33. "Viata Cultelor" ianuarie-martie 2000
34. "La Presse" Montreal, 5 mai 2001
35. "Viata Cultelor" din 28 mai 2001
36. « La Presse » din 24 iunie 2001
37. « Faptu' Divers », Toronto, 26 iunie 2001.