titlu.jpg (12576 bytes)
AN X, nr. 105-106, IANUARIE - FEBRUARIE 2003

RECENZIE

IOAN BARBU, "O floare cu 21 de petale"
ed. A. Ivireanul, Rm. Valcea, 2002, p. 203

Scriitorul si ziaristul IOAN BARBU, directorul primului cotidian particular din Romania "Curierul de Valcea" (1990) "recidiveaza"; iata-ne la al IV-lea volum din ciclul "Lumina noua" dedicat de asta data, comunitatilor ortodoxe romane din Ungaria. Celelalte trei volume au prezentat: primul, bisericile romanesti din Germania si Austria, (1997), al doilea "Vatra Romaneasca sub trei Episcopi" (1999), si al III-lea pe cele din Franta (2001)

Cuvantul inainte este semnat de P. S. Dr. SOFRONIE DRINCEAC, Episcop de Gyula si al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria din 1999. Intr-un limbaj poetic, tanarul Ierarh calauzeste cititorul spre a afla "cate ceva despre Romanii din Ungaria, despre Biserica si trecutul lor, despre visele si zbaterile lor, despre preoti si credinciosi, despre icoane si carti, biserici si odoare.Vei afla ca nicicand n-a fost usor. Vei citi despre morti si invieri, despre pulbere si despre durere, despre lacrimi si despre zambete, tristeti si nadejdi.Vei gasi o Biserica pe care nici portile iadului nu au putut-o birui ..." (p. 9)

Dupa o documentare de cateva luni si vizitarea celor 21 parohii ortodoxe romane din Ungaria - "21 de petale" -, Dl. I. Barbu le prezinta pe fiecare cu inceputurile, cu greutatile in timpul regimului hortist si apoi al comunismului ateu, cu izbanzile si, mai ales, cu statornica rama nere intru stramoseasca Ortodoxie romanesca, parohii grupate la inceput in Vicariatul ortodox roman de la Gyula, iar din 1999 in Episcopia ortodoxa romana din Ungaria, cu sediul la Gyula, condusa de P. S. Dr. Sofronie

Parohiile sunt prezentate in ordine alfabetica, cu preotii lor, fiecare primind un sub-titlu semnificativ. Iata-le: Aletea-Lumina unei vechi asezari; Apateu -Pr. Sabau sau cununa autoritatii; Batania-Lectie de istorie cu pr. Ilie Ciocan; Bechis-Sa-i imprumuti Mantuitorului mainile tale!; Bechisciaba-Fara nadejde, iubirea piere; Budapesta-Focul nestins din suflete, - cu prezentarea activitatii Fundatiei Gojdu, cu capela de 100 de ani; Cenadul Unguresc -Recuperarea timpului pierdut; Chitighaz-Pastrand din veacuri limba graita si credinta; Chiovag si Crastor - Bietii romani sub istorie; Darvas, Jaca, Peterd si Vecherd - Puterea celui ce nu ii este teama de riscuri; Gyula I -Orasul mare romanesc-Bucuria sufletului sub armonioase porti, cu catedrala Sf. Nicolae si sediul Episcopiei, cu sediul Uniunii culturale a romanilor din Ungaria, editura "Noi" revista saptamanala "Foaia romanesca" si liceul romanesc "Nicolae Balcescu", orasul unde s-a nascut George Pomutz - capitan in Revolutia din 1948, luptator in razboiul de secesiune din America; sunt prezentati pe larg preotii vicari Petru Mandrutau, Teodor Mesaros si actualul vicar Pr. Pavel Ardelean; Gyula II - orasul mic romanesc! Bat clopotele pentru linistea Lucretiei Mani; Leucushaz - O carte princeps nascuta din eforturile Episcopei; Micherechi -Intoarcerea la ora de religie, cu primul Centru cultural ortodox din Ungaria; Otlaca Pusta si Seghedin - Un patriarh al statorniciei-Teodor Rocsin; Sacal - Lucrarea din inimi; Schitul "Adormirea Maicii Domnului".

Urmeaza 20 ilustratii color cu imagini ale ce1or mai importante biserici si personalitati ale comunitatii romanesti din Ungaria.

"Al V-lea anotimp" se intituleaza cercetarea istorica finala a situatiei romanilor ortodocsi din Ungaria dupa Marea Unire din 1918: prima incercare de a infiinta o organizare romanesca in 1927, prima protoierie in 1932; infiintarea Episcopei la Congresul din 1946, aprobata de Patriarhie in 1950, dar nerecunoscuta de autoritatile maghiare decat in 1992; este prezentata viata, studiile si activitatea P.S. Episcop Dr. Sofronie Drinceac, sfintit ierarh si instalat la Gyula la 21 februarie 1999, de P.F. Patriarh Teoctist insotit de 15 Ierarhi din Romania, in prezenta reprezentantilor celorlalte juridictii ortodoxe din Ungaria: Patriarhia Ecumenica a Moscovei, a Belgradului si a Sofiei.

Printre realizarile primilor patru ani de episcopat ai P.S. Sofronie, autorul precizeaza: inaltarea bisericii romanesti din Budapesta; continuarea restaurarii a zece din biserici; recuperarea intregului patrimoniu care a apartinut Fundatiei Gojdu - garantarea prin lege a salarizarii preotilor de catre statul maghiar; consolidarea drepturilor si pozitiei clerului roman din Ungaria indiferent de cetatenie etc.

In final, autorul scrie "Privind harta Romaniei si imaginandu-ne Palma lui Dumnezeu peste aceasta tara in forma de paine si inima, este usor de observat ca un deget al Domnului - poate cel mic - se sprijina, pe tinutul Gyulei, loc vesnic cu grai si fiinta romanesca ... Tot Romania este numita si "Gradina Maicii Domnului", apreciere reautentificata de Papa Ioan Paul II, gradina in care cresc, infloresc, rodesc si dau mireasma placuta lui Dumnezeu puzderii de flori - toate izvorate din Palma lui Dumnezeu. In aceasta minunata si inmiresmata gradina isi trimite parfumul ei distinct si floarea Ortodoxiei Romanesti din Campia Maghiara Este daruirea si speranta miilor de credinciosi din cele 21 de parohii - tot atatea petale ce alcatuiesc la ora actuala, nestinsa corola a florii" (p. 160)

O serie de Anexe intregesc aceasta interesanta lucrare documentara despre comunitatile ortodoxe romanesti din Ungaria.

Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu

Back