muse
În ratacirile pe malul pâraielor, unde pastea vitele, micul Constantin a descoperit moliciunea lutulul si s-a simtit îmbiat sa modeleze tot felul de "jucarii smintite" cum le numea bunica, care se intreba, grijulie, ce va ajunge acest copil, care atunci când se joaca cu lutul e plin de vointa si încpatânat ca un tauras dar blând ca un înger atunci când cânta în corul bisericii.
De la lut, odata cu venire iernii, în serile lungi de claca, Constantin a trecut la cioplirea lemnului. Mai întâi a fost un toiag, apoi un fus pentru bunica, ca, în curând, inspirat de troita facuta de Sofronie -rotarul - sa ciopleasca din lemn de par un Sf. Gheorghe calare strapungând balaurul si, din prun, un Hristos rastignit. Au fost primele opere care si-au gasit un cumparator în Gherasim, cel mai harnic om din sat.
Au urmat alte si alte "Jucarii" pând într-o zi când dorinta sa de mai bine, mai frumos, l-a împins spre cioplirea pietrei. A sculptat un vitel în piatra. Vitelul era culcat, avea gâtul arcuit si-si lingea coastele.
De unde avea sa stie el ca taind piatra si lemnul cu mâinile lui de taran din Gorj, el va deschide artei si spiritului omenesc poarta unui nou univers?
masterful bird
Si din nou Gherasim aparu în viata tânarului cioplitor, rugându-1 sa-i ciopleasca piatra de mormânt. Si apoi a mai cioplit altele si altele, pâna într-o zi când dorinta de a fi liber, de a cunoaste, sau poate scânteia geniului, care mocnea în el, l-au facut sa plece din nou.
Si a "zburat" cu traista si opincile pe bat spre Craiova facând drumul pe jos, ca sa economiseasca banii putini câstigati pe pietrele de morminte.
Ajuns, copilul ramas de mic orfan, s-a angajat la pravalia lui Zamfirescu. Aici, din laditele de lemn în care se aduceau mandarinele si portocalele, Brâncusi a construit o...vioara. Si vioara aceea s-a dovedit asa de buna, încât lautarul de la cârciuma i-a luat-o si a cântat la ea.
La vremea aceea Craiova era un oras bogat si "La Zamfiresco" veneau si clienti mai alesi ca: avocati, doctori, consilieri comunali, ca si multa lume instarita. Acestia, vazând ca baiatul de pravalie e plin de talent, l-au înscris la "Scoala de meserii". Pe banii lor.
kiss
Încetase sa mai caute esenta. Privea modelul, masura proportiile din ochi si incheia prin a netezi conturul. În felul acesta ajunsese sa-si depaseasca maestrul cu "indemanarea fatala" cum îi spunea el.
A fost usor admis la Academia de Arte frumoase din Bucuresti.
Si aici avea sa munceasca din greu pentru a-l multumi pe noul sau profesor, August Hegel. A fost nevoit sa asiste la disectiile de la Facultatea de Medicina, sa modeleze o figura omeneasca tot la doua saptamâni, ceea ce îl nemultumea. Nu mai lucra cu placerea pe care o cunoscuse în atelierul de la marginea padurii. Privea înapoi spre acele zile ca spre un paradis pierdut. Daca ar fi încercat sa fie original risca sa-si piarda bursa. Tot ce putea spera era sa-si multumeasca profesorul, care n-avea cuvinte de lauda pentru nimeni. La sfârsitul trimestrului stradania i-a fost încununata de recunoasterea de catre profesor a talentului sau si ca urmare invitatia acasa pentru a-l învata sa lucreze armatura complicata a unui model de marime naturala. Astfel a realizat statuia pe care a numit-o "Antinous cel fara piele" sau "Ecorseul".
pogany 1912
Îmbracat în straiele sale de taran si cu traista în care îsi pusese fluierul cioplit în copilarie a dat din nou glas imboldului ce-l împingea mereu la drum. Îsi luase ca tovaras fluierul, pe care î1 pretuia mult, ca un simbol al libertatii simtite de ciobanul ce, sub cerul imens, canta din fluier pe note izvorâte din adâncul sufletului.
Un popas la Craiova si altul în satul natal, pentru a se desparti, poate pentru totdeauna, de cei dragi au fost începutul drumului spre "Orasul lumina".
I-au trebuit aproape doi ani ca sa parcurga, mai mult pe jos acest drum semanat cu lipsuri, munca istovitoare, boli. Popasurile la Viena si la München aveau sa-i reveleze pe Rodin si sa-1 faca sa înteleaga ce-i aceea "noua arta" de care auzise si care-l împinsese sa ajunga la Paris.
Era în 1904. Cu ajutorul Casei Regale va fi admis în atelierul lui Rodin, pe care î1 va parasi simtind ca ramânerea devenea un pericol pentru el ca artist.
L-a parasit cu regret spunându-i, ca "la umbra marilor copaci nu creste nimic".
pogany II
