AN IX, nr. 103-104, NOIEMBRIE - DECEMBRIE 2002

SUMAR :

In labirintul religios, moral si social care caracteriza omenirea de acum peste doua mii de ani, intr-o lume in care oamenii ajunsesera sa se inchine la oameni, crezandu-i dumnezei - cum era cultul imparatilor romani -, intr-o lume in care pacatul era in floare, inlocuind virtutiile, intr-o astfel de lume, pe care Sfanta Scriptura o numeste "plinirea vremii", s-a auzit o veste, o negraita veste asemenea careia nu mai fusese alta, nici n-a mai fost dupa aceea si nici nu va mai fi, o "veste minunata" - cum spune colinda din batrani.
Era vestea minunata a intruparii Fiului lui Dumnezeu anuntata de Prooroci cu sute de ani inainte, vestea nasterii "Celui fara de'nceput", a Mantuitorului IISUS HRISTOS care venea "sa ne'nvete cu al sau grai/care-i calea catre rai", deci sa ne mantuiasca.
Era vestea minunata ca Dumnezeu nu este asemenea oamenilor, ca nu este nici in Olimp nici in luna, nici in soare - cum isi inchipuiau cei vechi - ci El este spirit absolut, atotprezent, atotstiitor, atotputernic, Parinte bun pentru toti oamenii, Unul in fiinta si intreit in persoane sau ipostaze, Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Era vestea minunata ca omul este inzestrat cu o scanteie divina, ca el rezuma in sine intreg cosmosul, ca o faptura umana, un suflet cantareste mai mult decat toate bogatiile materiale ale lumii si ca, pentru salvarea unui astfel de suflet de rataciri, de caderi si de pasi gresiti, merita facute orice jertfe.
Era vestea minunata, nemaiauzita pana atunci, ca oamenii sunt frati intre ei, deci egali in fata Creatorului, ca au aceeasi obarsie divina, fara deosebire de culoare sau rasa, ca au aceeasi menire, demnitate si drept de a se bucura de toate bunurile cu care Dumnezeu a binecuvantat acest pamant.
Era vestea minunata ca valoarea unui om nu se judeca dupa aparente, dupa haine sau rang, ci dupa frumusetea sufletului, dupa intelepciunea mintii, dupa binele pe care-1 face si, mai ales, dupa stradaniile depuse in folosul comunitatii in care traieste.
Era vestea minunata ca munca este ceva sfant, o obligatie absoluta pentru fiecare pentru intretinerea lui si a familiei sale, o modalitate sine qua non a existentei umane.
Era vestea minunata ca in Domnul nostru Iisus Hristos avem modelul desavarsit a unei adevarate vietuiri dupa voia lui Dumnezeu, in El sufletul nostru putandu-si ostoi setea dupa lumina, bine si adevar, dupa dreptate, pace si feririre in sensul cel mai inalt.
Aceasta "veste minunata"ce a cuprins toata lumea a ajuns si pe meleagurile noastre chiar din primul secol al erei crestine; a patruns prin Sf. Apostol Pavel, care a predicat in sudul Dunarii si prin ucenicii lui care au largit aria sa misionara; a pastruns, mai ales in partile Dobrogei, prin Sf. Apostol Andrei, cel dintai chemat; a patruns prin negustorii crestini care cercetau cetatile grecesti de la Marea Neagra; a patruns, dupa cucerirea Daciei, prin soldatii romani intre care multi vor fi fost crestini, prin legiunile romane, unele aduse din Palestina, prin colonisti etc.
Asa se explica faptul ca atunci cand apare in scena istoriei, poporul roman apare ca un popor crestin, fapt ce 1-a ajutat sa infrunte vitregiile de tot soiul, dovada solida a prezentei si continuitatii noastre pe meleagurile dintre Carpati si Dunare.
Vestea minunata a nasterii Domnului ne ofera prilejul de a marturisi credinta noastra comuna in marea taina a crestinatatii "Dumnezeu s-a aratat in trup", (I Tim. 3, 16). Invatatura despre venirea in lume a Domnului Iisus Cel care "pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si s-a facut om" o marturisim, in fiecarea duminica si sarbatoare, in Simbolul credintei la Sf. Liturghie. Mare si nepatrunsa este aceasta taina prin care Fiul lui Dumnezeu, parasind sanurile cele vesnice ale Tatalui, se arata nemijlocit in lume in toata simplitatea omeneasca.
Sfintii Parinti ai Bisericii invata ca intruparea este "cel mai de seama bun de pe pamant prin care se mijloceste legatura si comuniunea cu Dumnezeu" (Sf. Clement al Alexandriei). "Prin intrupare, Fiul lui Dumnezeu a ramas ceea ce era - adica Dumnezeu - si s-a facut ceea ce nu era - adica om - venind intre oameni, pentru ca acestia sa se poata intoarce iarasi la Dumnezeu" (Sf. Grigorie de Nazianz). "Facandu-se om, Mantuitorul ne-a reinoit, desfiintand moartea si, din fire fiind nevazut, s-a aratat oamenilor ca fiind Cuvantul lui Dumnezeu, domn si imparat al lumii" (Sf. Atanasie cel Mare).
Cel mai de seama aspect al intruparii Domnului este acela ca Dumnezeu cel vesnic si neschimbat s-a coborat la noi, s-a facut om ca noi, luand firea umana din trupul sfintit al Fecioarei Maria. Intruparea Domnului are inteles numai ca daruire de sine. In Fiul Sau intrupat, Parintele ceresc imparte propria sa viata de har si lumina cu noi, pentru ca sa devenim, "faptura noua", "Si Cuvantul trup s-a facut" (Ioan 1, 14), spre innoirea si viata noastra. Intruparea Domnului nu este irosita atata timp cat si noi devenim prin puterea Sf. Duh care a dat viata trupeasca Mantuitorului Hristos, "nou nascuti", (I Petru 2, 2). Marea speranta a Craciunului consta in aceea ca, prin coborarea lui Dumnezeu printre noi "s-a apropiat de noi imparatia cerurilor (Mc. 1, 15).
Domn al cerului si al pamantului, Mantuitorul Iisus Hristos vine la noi ca om. Intruparea sa este un act de impacare si legamant al lui Dumnezeu cu Lumea, creatia sa. De aceea intrega suflare si faptura doxologeste impreuna cu ingerii din ceruri "Marire intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni bunavoire" (Lc. 2, 14)
Nu avem, insa, dreptul moral de a intona "Astazi s-a nascut Hristos, Mesia cel luminos/ Laudati si cantati/ Si va bucurati", atata timp cat n-am indepartat din sufletele noastre orice urma de ura, rautate si nedreptate, caci Pruncul nascut in ieslea Bethleemului ne chiama la dragoste, unitate si pace.
Adunati in bisericile din comunitatile noastre in Tara sau dincolo de fruntariile ei - acum cand Pruncul Iisus vine in lume - sa-L intampinam cu inimile deschise, cu bucurie in loc de intristare, cu dragoste in loc de ura, cu unitate in loc de dezbinare. Facand aceasta, ne meritam cu adevarat numele de crestini si de romani si glasuirea colindei "O, ce veste minunata" isi regaseste sensul si autenticitatea.
Din adancul sufletului, uram tuturor Romanilor un Craciun Fericit

Pr. prof. dr. Cezar Vasiliu,
Montreal, Craciun 2002

Back