AN IX, nr. 101-102, SEPTEMBRIE - OCTOMBRIE 2002

SUMAR :

MIHAI VOIEVOD VITEAZUL PROTECTORUL ORTODOXIEI

Concomitent cu actiunile sale militare, acestea avand rasunet in toata Europa, Mihai Viteazul a manifestat o deosebita grija fata de credinta ortodoxa, cea in care s-a nascut si in care a ramas pana la moartea sa.
La urcarea lui in scaunul domnesc, in fruntea Mitropoliei Ungrovlahiei se afla Mitropolitul Mihail, fost episcop de Ramnic, acesta fiind inaltat la rangul de mitropolit in 1586, sub Mihnea Turcitul, si trimis la Constantinopol ca sa ia intarire de la Patriarhie. La 8 mai 1594, Mihail Viteazul spunea in hrisovul pentru intarirea pravaliilor ce apartineau "bisericii domnesti din curtea domniei sale" din Bucuresti: "Am pecetluit acest asezamant al domniei mele impreuna si cu prea sfinfitul parintele nostru, Vladica Mihail si am legat cu mare blestem".
Mitropolitul Mihail, participa, alaturi de episcopul Partenie de Ramnic si Luca de Buzau, la Sinodul antiunionist de la Iasi, din august 1594, iar hotarirea luata aici ne intareste convingerea ca Tarile Romane se bucurau de rolul de spijinitoare ale ortodoxiei in regiune.
Dupa moartea, in acelasi an 1594, a Mitropolitului Mihail, in locul sau este ales Eftimie, care a fost recunoscut si confirmat de catre Patriarhia Ecumenica, in urma unui demers special al lui Mihai Viteazul. Ajuns la carma Bisericii din Tara Romaneasca, Mitropolitul Eftimie s-a bucurat de o incredere speciala din partea domnitorului, care 1-a trimis in diférite solii peste hotare si l-a tinut pe langa sine in Divan. In aceasta calitate, numele lui este amintit pentru intaia oara la 20 mai 1595, cand a fost trimis la Alba-Iulia intr-o solie, alaturi de boieri si de episcopii Teofil de Ramnic si Luca de Buzau, pentru ca sa fie incheiat cunoscutul tratat de alianta antiotomana cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. Mihai Viteazul a fost preocupat, de asemenea, de buna organizare a manastirilor.
Astfel, la 13 aprilie 1596, la Targoviste, e convocat un Sinod important pentru organizarea interna a vietii bisericesti, in cadrul acestuia fiind adoptat un Asezamant dupa care sa se conduca manastirile Tarii.
Chiar daca Mihai Viteazul nu a ridicat in Tara Romaneasca decat o manastire, cea cu hramul ,Sf. Nicolae" din Bucuresti, totusi raporturile sale cu Biserica Ortodoxa ne demonstreaza clar ca el a fost unul dintre cei mai credinciosi voievozi, 90% din daniile facute in secolul al XVI-lea apartinandu-i lui.
Mihai Voda a avut grija si de Mitropolie. Astfel, la 28 decembrie 1595, el intareste Mitropoliei din Targoviste satul Lungii, iar la 13 decembrie 1597 ii ofera ocina in Sacuiani. In atentia domnitorului s-au aflat si epsicopiile de Ramnic si Buzau, pe care le intareste cu sate si averi prin actele domnesti din 21 ianuarie 1597, pentru Episcopia Ramnicului, respectiv din 30 iunie 1599, pentru cea a Buzaului.
Domnitorul a facut danii manastirii Xenofont din Muntele Athos, iar la 19 mai 1594 a intarit baltile de Romolet, Fantanele, Suhaia, Viisoara si Cacanelul, in urma unei judecati, manastirii Cutlumus de la Athos.
A avut stranse legaturi cu Mitropolitul Dionisie din Pelopones si cu Androne Cantacuzino. Vistiernicul Stavrinos, care a scris la Bistrita in Ardeal un vestit poem grec despre vitejia lui Mihai Voievod, "Vitejiile preaevlaviosului si preaviteazului Mihai Voievod", spune despre domnitor ca este, "onoarea ortodocsilor" si "cel ce lucreaza pentru Ortodoxie".
In stransa legatura s-a aflat Mihai Voda si cu cneazul Constantin Vasile de Ostrog, voievod de Kiev si maresal al Volaniei, in jurul caruia s-au polarizat aproape toata rezistenta ortodoxa fata de actul unirii de la Brest. Acest lucru reiese foarte clar din corespondenta pe care marele voievod o purta cu patriarhul Alexandriei, Meletie Pigas.
Mihai Viteazul a avut grija si de Biserica Ortodoxa din Moldova. Convoaca, astfel, un Sinod la Suceava, in 2 iunie 1600, care sa discute problema episcopilor ce-si parasisera scaunele, unii insotindu-1 pe Ieremia Movila la Hotin si, apoi, ia Camenita, altii refugiindu-se in Polonia, precum si alegerea in locul lor a altor titulari. El l-a randuit pe Mitropolitul Dionisie Rally al Tarnovei, sfetnic apropiat al sau, ca loctiitor de Mitropolit al Moldovei, iar in scaunele episcopale de la Roman si Radauti sunt alesi episcopii Filotei si Anastasie.
La 27 mai 1600, Mihai Viteazul imputerniceste pe calugarii de la Manastirea Neamt sa apere hotarele mosiei manastirii de pe ambele parti ale raului Bistrita, iar la 29 mai 1600 ii imputerniceste pe calugarii Manastirii Agapia sa-si stapaneasca hotarul lor din Negresti.
La 5 iunie 1600, Mihai Voda intareste stapanirea manastirii Sf. Sava din Iasi peste casele domnesti din apropierea Bisericii, iar la 23 iunie 1600 intareste stapanirea manastirii Pangarati peste satele Silistea, Balaiesti si Ivanesti din tinutul Neamt.
Nici Biserica Ortodoxa din Transilvania n-a ramas in afara atentiei domnitorului roman. In secolulul al XVI-lea raporturile religioase in Transilvania se aflau intre toleranta si intoleranta, imprejurare ce i-a ingaduit lui Mihai Viteazul actiuni spre intarirea Ortodoxiei pe aceste meleaguri. In situatia in care romanii fusesera eliminati din sistemul politic reprezentativ, el si-a orientat politica spre Ortodoxie, vazand in ea un posibil sprijin. Acest moment este confirmat la 25 mai 1595 prin tratatul cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Pe langa prevederile politice, acest document mai continea urmtoarea indicatie: "... si toate bisericile romanesti care sunt in tinuturile craiului vor fi sub jurisdictia dispusului Arhiepiscopiei din Targoviste, potrivit cu dreptul bisericesc si randuielile acelei tari muntene si vor avea veniturile obisnuite". La 4 iunie 1595, Sigismund Bathory emite alt decret, prin care lui Ioan de la Prislop, devenit Mitropolit al Transilvaniei, i se conferea autoritatea asupra Bisericii Ortodoxe din Tara Fagarasului, "unde domnul a ridicat o biserica pentru cei de o credinta cu dansul."
Dupa victoria de la Calugareni, politica domnitorului roman cunoaste o noua si semnificativa initiativa in prelungirea stipularilor tratatului. Astfel, cu prilejul vizitei facute la Alba-Iulia, la 30 septembrie 1596, Mihai Viteazul a obtinut de la Sigismund voia fondarii unei manastiri cu hramul "Sf. Treime" cu stema Mitropoliei. Despre aceasta ctitorie a lui Mihai Voda aminteste atat Petru Movila, cat si episcopul catolic Dumitreu Napragy.
In timpul stapanirii sale in Transilvania, domnitorul roman a mai zidit aici doua biserici: una in Ocna-Sibiului, alta in satul Lujderiu (Cluj).
Mihai Viteazul reusise inca inainte de 1599, anul intrarii in Ardeal, sa definitiveze organizarea Mitropoliei ortodoxe de aici, institutia de varf a ierarhiei de atunci a bisericii romanesti, la Alba-Iulia fiind cel dintai ierarh recunoscut in demnitatea de mitropolit ortodox al tarii, Ioan egumenul de la Prislop. S-a ingrijit de ridicarea catedralei mitropolitane de la Alba lulia, ctitorind, pentru romanii ortodocsi alte biserici de piatra in cuprinsul Principatului transilvan. Si-a pregatit intrarea in Principat "prin tainica lucrare a preotilor sai, care au atatat in ascuns saracimea romanilor din Transilvania" spune contemporanul Szamoskgzy Istvan, foarte bun cunoscator al lucrurilor, atunci purtatorul de cuvant al nobilimii. Cand e stapan in Transilvania scuteste preotimea romana de sarcini, vrea sa o ridice la nivelul starii preotimii religiilor zise recepte, sa impuna Ortodoxia in randul religiilor constitutionale din tara, ceea ce ar fi dus, consecutiv, la ridicarea natiunii romane in randul natiunilor politice; fapt deosebit de grav, - constata nobilimea ardeleana, - mai cu seama ca Biserica romaneasca din Transilvania, sufragana mitropoliei din Targoviste, era legata ierarhic, deci, de Tara Romaneasca.
Actul savarsit de Mihai Viteazul la 1600 era, asadar, unul politic si nu numai; utilizase calea militara pentru infaptuirea lui, dar aceasta era numai un mijloc, nu scopul actiunii; a incercat atenuarea conflictelor sociale din Principat si usurarea situatiei taranilor si preotilor romani, precum si a orasenimii.
A definitivat institutia mitropoliei pentru romanii ortodocsi, majoritari in Transilvania, pe care a administrat-o aproape un an si in traditie romaneasca, starnind nemultumirea aristocratiei, a nobilimii maghiare, care 1-au acuzat pentru aceasta constructie politica asezata pe directie evolutiva romaneasca.
Pentru romani, Mihai Viteazul ramane un intemeietor de tara, infaptuitorul primei uniri a tarilor locuite de ei; pentru romanii de peste Munti e primul domnitor care 1-a introdus intr-un corp politic general romanesc si Omul care a cazut rapus pe pamantul Ardealului pentru aceasta, pentru cauza intregii romanimi, ceea ce nu poate fi si nu trebuie uitat.
Pentru lupta dusa in beneficiul Crestinatatii si sacrificiul facut pentru noi, tinde fara indoiala spre aureola sfinteniei spune un reputat istoric roman, ,cu trecerea timpului, se constata tot mai mult ca Mihai Viteazul a fost "un conducator politic cu o viziune moderna, care a lucrat pentru rasturnarea alcatuirilor politice de sorginte medievala". Cu el incepe un alt curs al istorie nationale, al evolutiei societatii romanesti, pe care el a indreptat-o spre Modernitate, fixandu-i cadrul politc-national ce avea sa fie edificat in Epoca Moderna a istoriei noastre.
Opera de institutionalizare a ierarhiei ortodoxe in spiritul politicii lui Mihai Viteazul, se completeaza prin numirea lui Serghie, egumen la Tismana si apropiat domnului, ca episcop de Muncaci, sufragan al lui Ioan de la Prislop, fapt ce urmarea acordarea unui sprijin Ortodoxiei din Polonia si Ungaria Superioara, precum si cele din comitatele nordice ale Ardealului.
Ceea ce a avut loc in plan religios si ecleziastic, in anii 1595-1597, constituie o prima etapa a politicii lui Mihai Viteazul pe acest taram. Noutatea acestei politici consta in interventia statului din Tara Romaneasca in subordonarea ierarhica a bisericilor romanesti din Ardeal, Mitropoliei de Targoviste. A doua etapa a politicii domnitorului se va desfasura concomitent cu domnia sa in Transilvania (noiembrie 1599-octombrie 1600). Printre actiunile intreprinse de Mihai Viteazul sunt propunerile inaintate de catre principe, intre 26-27 iulie 1600, Dietei, institutie reprezentativa a regimului de stari, care hotareste: "In ceea ce priveste a doua dorinta a Mariei Tale, ca persoanele preotilor romani sa nu mai poati fi silite de nimeni la robote, am respecte in aceasta privinta dorinta Domniei tale. Ei au hotarit ca preotii romani sa fie scutiti pretutindeni de astfel de slujbe". Tot la propunerea lui Mihai Viteazul, la 20 iulie 1600, aceasta hotareste un articol indreptat impotriva celei de a casatorii a preotilor ortodocsi: "Am hotarit si aceasta ca, daca un preot roman s-ar recasatori si satul ar vesti pe vladica cu prilejul vizitatiei canonice, spanii sa poata lua de la astfel de sat doua sute de florini pe seama Mariei Tale". Momentul este convingator pentru atitudinea anticalvina a domnitorului, indreptata evident impotriva hotaririi Sinodului episcopatului romano-calvin, care a ingaduit a doua casatorie.
Mihai Viteazul dorea ca, alaturi de confesiunile catolica si luterana, in Transilvania sa fie religie acceptata si Ortodoxia, iar aceasta inseamna, de fapt, includerea romanilor printre "natiunile politice". Era singura modalitate prin care, in perspectiva, domnitorul roman isi putea asigura in interiorul principatului un sprijin trainic si eficient.
Ca o concluzie, am putea spune ca Mihai Viteazul, pe langa calitatile de diplomat si ilustru comandant de osti, a fost si un adevarat crestin ortodox. Prin actiunile sale de protejare a Ortodoxiei, si-a castigat un loc important in istoria Bisericii Ortodoxe Romane si, prin aceasta, a intregii Ortodoxii.

IPS Dr. Nifon, Arhiepiscopul Targovistei
(Almanah bisericesc, 2002, Arhiepiscopia Targovistei)

Back