UNIREA BUCOVINEI CU PATRIA-MAMA

Acum 77 de ani, la 28 Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu Romānia, moment istoric important īn faurirea statului national unitar romān, alaturi de unirea Basarabiei la 27 Martie si a Transilvaniei la 1 Decembrie 1918.
Bucovina, īn traducere «Padurea de fag», este numele dat Tarii de Sus a Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfānt de catre austrieci īn 1775. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi din 1774, īn razboiul ruso-turc īnceput īn 1768, austriecii ca recompensa ca-i ajutase pe turci cerusera o «rectificare de frontiera īn sudul Galitiei», necesara trecerii din Transilvania, īn Galitia nou anexata. Astfel, contra bani grei si daruri scumpe, Turcia ceda Austriei un «coridor» care cuprindea nu o fāsie īngusta de teren, ci īntreg tinutul Cernautilor, cea mai mare parte din tinutul Sucevei, vechea capitala a Moldovei, cu mausoleul descalecatorilor de la Radauti si mormāntul lui Stefan de la Putna.
Īn zadar protestara boierii si clerul, īn frunte cu domnitorul Grigore Ghica, ucis de turci la 1 Octombrie 1777 ; timp de 144 de ani acest teritoriu romānesc a ramas sub ocupatie straina, pāna īn anul de gratie 1918. Austria a nesocotit sistematic drepturile limbii romāne, a stingherit dezvoltarea culturala si a spoliat bogatiile provinciei. Multi patrioti bucovineni au fost nevoiti sa emigreze.
Timp de zece ani, Bucovina a stat sub administratie militara, iar īn 1786 a fost īnglobata Galitiei. Abia prin constitutia austriaca din 1849 a fost despartita de Galitia si declarata provincie autonoma a Casei de Austria. Īn 1860 Bucovina si-a ales o Dieta, cu stema si drapel propriu. Bucovina era reprezentata īn Parlamentul vienez prin deputati romāni.
Fata de Viena, fruntasii politici bucovineni au avut o politica protestatara, īncepānd cu episcopii Dosoftei Herescu si Isaia Balosescu, cu fratii Hurmuzache, cu mitropolitul Silvestru, cu dr. Gheorghe Popovici si Iancu Flodor si īntreaga generatie a Unirii. La baza politicii bucovinene a stat ideea nationala, care - aparata de generatiile mai tinere - si-a gasit cea mai elocventa expresie īn votul unanim al Congresului National de la Cernauti din 28 Noiembrie 1918, Unirea cu Romānia.
Īnvatamāntul secundar se preda īntr'o serie de licee, īn germana, de exemplu, Cernauti (1808) - cu catedra romāna īn 1848 a lui Aron Pumnul ; Suceava (1860), Radauti (1872). Preotimea se pregatea la Institutul Teologic din Cernauti, īnfiintat de episcopul Isaia Balosescu īn 1827, cu limba de predare latina, iar - din 1848 - romāna. Acest institut s'a transformat īn facultate de teologie īn 1875, cu ocazia crearii Universitatii din Cernauti, cu facultatile teologie orientala, drept si filozofie. Astfel, tinerii nu mai luau drumul Vienei sau al altor centre universitare, ci studiau acasa.
Romānii bucovineni au īnceput opozitia fata de politica de desnationalizare a guvernului austriac. O prima actiune a fost manifestatia studenteasca de la Putna din 1871, cu ocazia īmplinirii a 400 de ani de la sfintire. Au participat personalitati ca Mihai Eminescu, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A.D. Xenopol si Ciprian Porumbescu.
Bucovinenii au salutat independenta de stat a Romāniei din 10 Mai 1877, voluntari dintre ei participānd la razboiul din 1877-1878. Existau o serie de asociatii academice ca «Arboroasa», «Junimea», «Bucovina», «Moldova» sau «Dacia», alaturi de societati politice, «Concordia» (1885), cu «Gazeta Bucovinei» (1892).
Īn 1905 se īntemeiaza Partidul National Romān, iar din 1906 reapare «Gazeta Bucovinei», sistata īn 1897. Din 1907 se introduce votul universal direct si secret, exercitat de barbati īn vārsta de peste 24 de ani.
Bucovina, aflata la granita celor doua imperii, habsburgic si tarist, a devenit īn 1914 - odata cu declansarea razboiului mondial - teatrul unor operatiuni militare. La 2 Septembrie 1914, cazacii generalului Pavlov ocupa Cernautii, desi īn Octombrie austriecii reocupa provincia. La 17 Iulie 1916, Ion I.C. Bratianu semna la Bucuresti, cu ministrii Rusiei, Frantei, Angliei si Italiei, o conventie prin care garanta integritatea teritoriala a Romāniei si reunirea Bucovinei, Transilvaniei si Banatului la Vechiul Regat.
Īn August 1916, Romānia intra īn Razboi de partea Antantei, dar īn Decembrie 1916 armata romāna este nevoita sa se retraga īn Moldova, inamicul ocupānd doua treimi din teritoriul tarii, inclusiv Bucurestiul. Habsburgii vor dezlantui o adevarata prigoana īmpotriva romānilor bucovineni, multi luānd drumul exilului. Ei au alcatuit la Bucuresti, Comitetul refugiatilor bucovineni, condus de istoricul Ion Nistor. La 9 Iunie 1917 are loc primirea oficiala, īn Piata Unirii din Iasi, a primelor detasamente de voluntari bucovineni, transilvaneni si banateni.
La 22 Octombrie 1918, profesorul Sextil Puscariu si alti patrioti bucovineni scot primul numar al ziarului «Glasul Bucovinei», difuzat īn Vechiul Regat, īn Transilvania si īn Basarabia.
La 27 Octombrie 1918 se reuneste la Cernauti, Adunarea Constituanta sub presedentia lui Dionisie Bejan, care hotaraste «unirea Bucovinei cu celelalte tari romānesti īntr'un stat national independent». Adunarea a ales un Consiliu National compus din 50 de membrii, care la rāndu-i instituie un guvern alcatuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flodor. Noul guvern cere ajutorul armatei romāne . . . Astfel la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusa de generalul Iacob Zadic, intra īn Bucovina, iar doua zile mai tārziu intra īn Cernauti, rezervāndui-se o primire entuziasta. De acolo, ea ajunge pāna la vechea granita a Bucovinei de la Ceremus, Colacin si Nistru.
La 11 Noiembrie 1918, a avut loc un schimb de telegrame īntre Consiliul National si Regele Ferdinand privind liberarea Bucovinei. A doua zi, Consiliul voteaza «Legea fundamentala din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Tarii Bucovina», prin care īsi asuma īntraga putere īn Bucovina.
Consiliul National, completat cu 12 fruntasi dintre refugiatii bucovineni, hotaraste convocarea la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru «stabilirea raportului politic al Bucovinei fata de Regatul Romāniei».
Marea zi pentru Bucovina sosise. La 28 Noiembrie 1918, īn sala de marmora a Mitropoliei Ortodoxe din Cernauti, 74 de membrii ai Consiliului National au īnceput lucrarile Congresului, alaturi de 7 delegati germani, 6 polonezi si 13 din comunele ucrainiene. Erau de fata si reprezentantii Basarabiei īn frunte cu Pan Halippa. Cu o seara īnainte tricolorul romānesc fusese abordat si pe cladirea Universitatii locale.
Presedintele Consiliului National, Dionisie Bejan, a rostit cuvāntul de salut, din care citam : «Īntruniti astazi īn acest maret lacas, care este si trebuie sa ramāna simbolul unirii īn credinta cu Dumnezeu si īn neamul nostru, salut cu netarmuita dragoste pe reprezentantii viteazei armate romāne, care la ordinul M.S. Regelui Ferdinand I ne-a īntins māna de ajutor īn clipele de cea mai grea cumpana. Salut cu aceeasi dragoste pe reprezentantii fratilor nostri din Basarabia, Transilvania si Ungaria. Va salut pe voi, fruntasii neamului romānesc din Bucovina, care ati venit cu inima īnsufletita din tuspatru unghiuri ale tarii, ca sa asezati piatra fundamentala care sa cladeasca trainic si de neclintit Romānia Mare. Implor harul ceresc si binecuvāntarea dumnezeiasca asupra hotarīrilor ce veti lua».
Seful guvernului, Iancu Flodor, dadu apoi citire «Declaratiei de Unire», care preciza ca «de la fundarea Principatelor Romāne, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut parte din Moldova, care īn jurul ei s'a īnchegat ca stat ; ca īn cuprinsul hotarelor acestei tari se gasesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei ; ca fiii acestei tari (. . .) au aparat, de-a lungul secolelor fiinta neamului lor īmpotriva tuturor īncalcarilor din afara si a cotropirii pagāne ; ca 144 de ani poporul bucovinean a īndurat opresiunilor unei cārmuiri straine care īi nesocotea drepturile nationale ; ca īn 1774, prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgice ; ca 144 de ani, bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate cāmpurile de lupta ale Europei pentru gloria Austriei ; ca a sosit ceasul ca Tarile Romāne dintre Nistru si Tisa sa formeze un singur stat unitar ( . . . ) hotarīm Unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei, īn vechile hotare pāna la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul Romāniei» (Ion Nistor, «Istoria Bucovinei», ed. Humanitas, Bucuresti, 1991, pag. 396-397).
Ion Nistor a facut o ampla expunere a motivelor istorice ale acestei declaratii de unire, care a fost adoptata īn unanimitate. Votul Congresului a fost adus la cunostinta Regelui Ferdinand printr'o telegrama, care a raspuns cu urmatorul mesaj : «Salut cu nespusa bucurie actul maret prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a vointei īntregului popor al acestui vechi pamānt romānesc, a hotarīt unirea completa a Bucovinei cu Regatul Romān. Din adāncul sufletului multumesc Proniei divine ca mi-a īngaduit ca, sub domnia mea,fiica rapita acum 144 de ani sa se reīntoarca la sānul tarii-mama, aducānd noi forte pentru propasirea neamului. Īn aceste clipe īnaltatoare, gāndul meu se īndreapta catre oamenii patrioti, care cu toate suferintele īndurate īn cursul vremurilor, au stiut sa tina vie īn inimile poporului memoria lui Stefan cel Mare si Sfānt si sentimentul national, pregatind astfel, fara sovaire si īnsufletiti de un patriotism cald, ziua binecuvāntata de azi. Cu adānca recunostinta primesc, dar, īn numele poporului meu, īntruparea Bucovinei la Regatul Romān, asigurānd populatia Bucovinei ca īn mine va gasi mereu un sprijin tare si o dragoste parinteasca»
Congresul a ales o delegatie de 15 persoane care, a doua zi, la 29 Noiembrie, a prezentat, la Iasi, Regelui Ferdinand Actul Unirii. Duminica 1 Decembrie 1918, Suveranii romāni au dat o masa de gala la Palatul Regal din Bucuresti, īn timpul careia a sosit si telegrama de la Alba Iulia vestind unirea Transilvaniei cu Romānia. Entuziasmul acestor zile sfinte din istoria Romāniei a īntrecut orice asteptare.
Apoi, actul Unirii Bucovinei cu Tara a fost adus la cunostinta guvernelor din Viena, Paris, Londra, Roma si Washington.
La 31 Decembrie 1918 apare Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei cu Romānia, cu urmatorul cuprins : «Bucovina, īn cuprinsul granitelor sale istorice, este si ramāne de-a pururi unita cu Regatul Romāniei». Semna Regele Ferdinand I si Ion I.C. Bratianu, presedintele Consiliului de ministri si ministru al afacerilor externe.
Tratatul de pace cu Austria, īncheiat la 10 Septembrie 1919, preciza ca Austria renunta la fostul Ducat al Bucovinei īn favoarea Romāniei, iar Camera si Senatul romān au ratificat la Bucuresti, la 31 Decembrie 1919, Unirea Bucovinei cu Tara. Prin recunoasterea Unirii de catre Congresul de pace de la Paris si prin includerea ei īn Constitutia Romāniei din 1923, memorabilul act al Unirii Bucovinei cu Romānia din 28 Noiembrie 1918 a ramas definitiv.
Istoricul Ion Nistor a fost numit administrator al Bucovinei, cu rang de ministru. El a sosit la Cernauti la 5 Aprilie 1919, luānd parte la slujba de Sf. Pasti savārsita de Mitropolitul Vladimir Repta īn catedrala mitropolitana. A convocat un consiliu pentru alcatuirea programului de guvernare, care a luat hotarīrea reintroducerii limbii romāne ca limba oficiala īn administratie, justitie si scoala.
La 24 Octombrie 1920 s'a inaugurat Universitatea romāneasca din Cernauti, īn prezenta Familiei Regale. Reorganizarea universitatii s'a facut cu ajutorul profesorilor de teologie, īn frunte cu Vasile Tarnovski, noul rector devenind Ion Nistor.
Dupa votarea Constitutiei Romāniei Mari din 1923, Bucovina s'a integrat cu totul īn viata politica si administrativa a Regatului Romān.
Biserica Bucovinei si-a pastrat mitropolia la Cernauti, cu episcopia sufragana a Hotinului, cu resedinta la Balti. Noul mitopolit a fost Nectarie (1924-1935), urmat de Visarion Puiu (1935-1940) si de Tit Simedrea (1940-1945).
Pentru promovarea artei s'a īnfiintat Teatrul National si Conservatorul de muzica si arta dramatica din Cernauti.
Din nefericire, epoca de pace a Bucovinei avea sa fie de scurta durata. Urmare a ultimatumului dat de rusi din 27 Iunie 1940 armata rosie a ocupat Bucovina de Nord, ocupatie care a durat pāna la 5 Iulie 1941, cānd trupele romāne izgonira pe invadatori din Bucovina. Generalul Calotescu este desemnat de catre Maresalul Antonescu ca guvernator militar al Bucovinei, iar autoritatile civile si bisericesti se reīntorsesera la Cernauti.
Īn August 1944 rusii ocupa din nou Bucovina, iar la 12 Septembrie Romānia a fost obligata sa semneze la Moscova «Conventia de armistitiu» cu guvernele Natiunilor Unite, prin care nordul Bucovinei, cu Cernautii, a ramas sub stapānire sovietica. Tratatul de pace de la Paris din 10 Februarie 1947 a ratificat aceasta nedreptate istorica.
Bucovina, tara fagilor, a dat numeroase personalitati, ca isticii Eudoxiu Hurmuzachi, Dimitrie Onciul si Ion Nistor ; juristi ca Gh. Popovici si Teodor Stefanelli ; entomologul Constantin Hurmuzachi ; folcloristul Simion Florea Marian ; scriitorii Iraclie Porumbescu si Constantin Morariu, poetul Dimitrie Petrino, pictorul Epaminonda Bucevski sau compozitorul Ciprian Porumbesc, alaturi de profesorii de teologie Eusebiu Popovici sau Vasile Tarnavski. Despre marii sai Ierarhi Isaia Balosescu, Silvestru Morariu, Nectarie Cotlarciuc, Visarion Puiu sau Tit Simedrea am amintit deja . . .
Plecāndu-ne cu piosenie īn fata celor care acum 77 de ani au realizat Unirea Bucovinei cu Patria-Mama, īncheiem cu cuvintele unui fiu al Bucovinei, poetul Vasile Posteuca : «Daca ne luam ragazul sa poposim un pic pe pragul cernit al Tarii Fagilor, ziua de 28 Noiembrie 1918 este o carte deschisa a durerii si maririi neamului nostru. Bucovina, cu Putnele, Sucevitele, Voroneturile si Cosminele ei, este īnsasi inima istoriei noastre. Caci Bucovina nu este o granita, ci vatra. Inima unui neam. Leaganul unei istorii. Si vatra, inima, nu poate fi data numanui niciodata. Ea poate fi īncalcata, pusa-n lanturi si tinuta, pāna ce dreptatea Providentei vine si-i trānteste pe asupritori la pamānt. Si ziua aceasta a restaurarii dreptatii īn lume va veni ! (. . .)
Credem prea mult īn viitorul de aur al Neamului, ca sa nu profetim īnvierea bisericilor lui Stefan cel Mare si īmplinirea din nou a geografiei romānesti. Avem nevoie de aceasta integritate geografica pentru a ne da masura īn istorie si a darui lumii īnnebunite de materie si dominatie lumesca o spiritualitate noua, īn sens profund crestin si omenesc (. . .) Sa ne oprim o clipa īn loc si sa ascultam chemarea pamāntului cu mānastiri de fagi. Sa auzim glasul criptei de la Putna la 28 Noiembrie» («Cuvāntul Romānesc», Noiembrie 1992, pag. 16).