MAMA, TEMELIA FAMILIEI CRESTINE

Omul, creat de Dumnezeu, de la început a trait în familie care a fost cel dintâi nucleu social cea dintâi forma a vietii de obste, temelia vietii sociale.
Conform învataturii Sfintei noastre Biserici, familia este un asezamânt dumnezeiesc, rânduit odata cu crearea omului (Fac. 1, 27-28), singura forma de convietuire normala dintre sexe. Prima familie a fost întemeiata de Dumnezeu în rai. Legatura dintre barbat si femeie este mai puternica decât orice alta legatura de sânge "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si vor fi în amândoi un trup" (Fac. 2, 24).
În Noul Testament, casatoria nu numai ca a fost binecuvântata de Dumnezeu, dar a fost ridicata la rang de Sfânta Taina, legatura dintre soti întruchipând legatura dintre Hristos si Biserica. Familia crestina primeste binecuvântarea Domnului în fata Sfâtului Altar, sotii fagaduindu-si reciproc dragoste, respect, într'ajutorare "Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului" (I Cor. 7, 3).
Avantajele pe care le ofera viata de familie, cu atmosfera ei senina, cu centralizarea preocuparilor, cu linistea si siguranta zilei de mâine nu pot fi pretuite pe deplin decât de cei care sunt beneficiarii acestora.
Rostul familiei este nasterea si cresterea copiilor, iar a familiei crestine si cresterea acestora în dragoste catre Dumnezeu si sfânta Sa Biserica. Mai mult, familia crestina are importanta ei si din punct de vedere moral si social, ea oferind numeroase prilejuri si mijloace de desavârsire sociala. Alaturi de scoala si de Biserica, familia este unul din stâlpii societatii. Potrivit moralei ortodoxe, familia este vatra bunei cresteri a copiilor si altarul virtutilor vietii casnice. Viata de familie s'a bucurat dintotdeauna de o cinstire deosebita la noi, românii, iar când a fost traita conform principiilor evanghelice ea a devenit izvor de evlavie si de sfintenie.
Porunca a V-a a Decalogului lui Moise glasuieste "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa-ti fie bine si sa traiesti mult pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da tie" (Iesire 20, 12), porunca reactualizata de Mântuitorul în Noul Testament. (Mt. 19, 19). Din ea decurge îndatorirea cea mai de seama a copiilor fata de parinti, cinstirea si ajutorarea lor la nevoie, pentru ca le datoram viata, cresterea si educatia.
Doua cuvinte au, credem, cea mai mare circulatie în lume : mama si tata. Nimic nu poate egala rostirea lor. Le gasim pe buzele tuturor, de la prunci în al caror gângurit mama si tata sunt primele închegari de silabe, pâna la cei mai vârstnici. Mama si tata sunt cuvinte de circulatie universala, întelese fara interpret în multe din limbile pamântului.
Si, într'adevar, nu sunt cuvinte suficiente pentru a reda simtamântul raspunderii în fata lui Dumnezeu si a semenilor, grija tatalui pentru a asigura în mod cinstit cele necesare familiei, pentru a imprima copiilor dragostea de munca, de adevar si omenie, sau continutul arzator al inimii de mama, puterea ei de daruire, sufletul ei vibrant la bunul mers al casei. În mintea multora dintre noi staruie chipul drag al mamei, zbuciumul, alergaturile fara preget, privegherile ei în clipele cele mai grele din viata noastra.
Parintii nostri sunt primii învatatori si îndrumatori în cele bune, primii calauzitori pe caile omeniei, ale bunei cuviinte, ale cinstei si harniciei, ale dragostei fata de pamântul unde ne-am nascut si fata de Biserica în care am fost botezati, educati religios si cununati.
Datoram, asadar, parintilor nostri trupesti o dragoste adânca, o recunostinta vie si permanenta, o cinstire continua si fara hotar deoarece conform învataturii Bisericii noastre cinstirea parintilor si ajutorarea lor sunt obligatii morale de prim ordin.
Dintre toate menirile lumii acesteea, cea mai înaltatoare, cea mai frumoasa si cea mai sfânta este aceea de Mama, temelia familiei crestine. Ce poate fi mai sublim decât sa dai nastere unui prunc, cu inima ca un potir de trandafir, sa-l cresti, sa-l ocrotesti, sa-l educi si sa-l îndrumi continuu pentru a deveni un om adevarat ! Cu ce pot fi platite orele de veghe si de zbucium ale unei mame la capatâiul unui copil bolnav, daruirea ei totala si dezinteresata pentru ca mica odrasla sa devina ceva în aceasta viata !
Cum sa nu admiri credinta deplina a unei mame cu copilul grav bolnav în puterea rugaciunii catre Sfânta Fecioara Maria, cea mai sfânta dintre toate mamele lumii, descrisa atât de plastic de Alexandru Vlahuta în poezia "La icoana" :

În învatatura crestina, Prea Sfânta Fecioara Maria merita cea mai de seama cinstire dintre toti sfintii deoarece trupul sau a dat trup omenesc Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, în icoanele noastre ortodoxe, Sfânta Fecioara este întotdeauna reprezentata împreuna cu Pruncul Iisus, în postura de mama, cea mai sfânta si desavârsita mama.
Putea-vom oare sa uitam suvoaiele de lacrimi care scalda noapte de noapte obrazul mamelor noastre - cei care le mai avem în viata - ramase acolo departe, peste apa cea mare, îngenunchiate în fata icoanei Preacuratei si rugându-se pentru sanatatea si ajutorul nostru, a celor ce traiti aici, departe de locurile natale, în lumea dura a Exilului ?
Oare cum pot exista copii care nu vor sa stie nimic de mamele lor, sau le batjocoresc sau chiar le maltrateaza ! Oare ei nu gândesc ca parintii sunt fiintele care merita cel mai mult dragostea si recunostinta. Si, din nefericire, mai exista si astfel de copii care au uitat de poruncile Bisericii si de legile omeniei.
Dar astazi este ziua Mamei. Cu adevarat, scumpe mame, sfânta va este chemarea si exemplul. Ani de zile ne-ati veghiat, ne-ati educat, ne-ati dus la biserica si v-ati rugat continuu pentru noi. Iar când soarele vietii voastre pamântesti a apus, de acolo de sus, din preajma tronului ceresc - unde cred ca este locul tuturor mamelor din lume - voi continuati sa traiti în împaratia de lumina a Celui PreaÎnalt, iar aici, pe pamânt, în amintirea copiilor vostri.
Icoana sfânta a mamei a fost evocata de marii nostri poeti. De exemplu, Mihai Eminescu murmura în poezia "Mama" :

George Cosbuc, plecat departe de satul natal, vede imaginea mamei :

Iar Octavian Goga glasuieste nostalgic :

Si acelasi Vlahuta scrie sagalnic :

Cât de fericite sunt sufletele unora dintre mame care continua sa traiasca peste veacuri, precum mama Macabeilor "foarte minunata si vrednica de buna pomenire" (2Macabei, 7, 20) pentru încurajarea fiilor sai de a pazi Legea Domnului, sau a mamelor crestine, ca Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, ca Antuza, mama Sfântului Ioan Gura de Aur, ca Nona, mama Sfântului Grigorie de Nazianz sau Monica, mama Fericitului Augustin, care traiesc în constiinta noastra de atâtea veacuri prin vrednicia fiilor lor ajunsi sfinti, asa cum mama lui Stefan cel Mare traieste prin vitejia si pilduitoarea dragoste de tara, de dreptate si de adevar a fiului sau, sau asa cum Anastasia traieste prin fiul sau, marele mitropolit Andrei Saguna care o elogia în cuvinte ca acestea : "Mamei mele îi datorez dragostea de Dumnezeu si credinta ortodoxa, drumul meu în viata si duhul de jertfa care m'a calauzit în toata opera mea".
Fiecare dintre noi am avut sau avem o mama. Astazi, de Ziua Mamei, daca a trecut din aceasta viata sa-i aprindem o lumânare de ceara curata si sa ne rugam pentru vesnica odihna a sufletului ei, iar daca traieste sa-i ducem un cel mai frumos bughet de flori care exista, sa-i sarutam cu respect mâna si sa-i spunem "La multi ani, scumpa mama !"
Bunul Dumnezeu sa binecuvânteze pe toate mamele românce !

Preot Dr. Cezar Vasiliu