AN IV, nr. 37, MAI 1997
SUMAR :

O VATRA ROMÂNEASCA PE PAMÂNT AMERICAN

Daca - asa cum spunea Marin Preda - taranul când ajunge la Bucuresti, tot tarani cauta, atunci e la fel de adevarat ca românul, când ajunge în America, tot români cauta. Adevarul e verificat de peste un secol, chiar daca dovezile documentare sunt ceva mai recente. Se spune ca, pe la 1900, un oarecare Nicolae Marginean, plecat în ziua de Pasti sa mai caute vreun "rumân" cu care sa ciocneasca un ou rosu, chiar a gasit un grup de 12 insi, pe malul lacului Erie, lânga Cleveland. Era în zori când duzina de necunoscuti a început sa intoneze, ciocnind pahare cu vin rosu si oua vopsite, binestiutul topar al Învierii : "Hristos a înviat din morti . . ." De atunci, partea de vest a orasului Cleveland a devenit locul preferat al pionierilor români rataciti de soarta peste Apa cea Mare, si tot aici au fost vazuti si primii preoti ortodocsi, fie români, fie greci, rusi sau sârbi. Parintele Remus V. Grama, cercetator al acestei perioade, a descoperit chiar ca primul român nascut pe pamântul Americii, Aurelia Zeicu, a fost botezat în zona. Pe lânga Ohio, Michigan, este al doilea leagan al emigrantilor români timpurii. Viata lor, asa cum era de asteptat, s'a desfasurat în jurul bisericilor. Mai exact, în chipul cel mai "popular" posibil, ei au ridicat biserici acolo unde s'au asezat, spre a-si putea rândui viata conform cu rânduielile de acasa. Anii 1902, 1903 marcheaza ridicarea primelor biserici românesti în Canada, iar 1904 va aduce ridicarea celui dintâi biserici, "Sfânta Maria", în Statele Unite. Dupa doi ani, necesitatea unui preot misionar era evidenta, iar el a aparut în persoana aproape legendarului Moise Balea. Acest neobosit peregrin, coborît din Muntii Apuseni, va lasa în urma nu mai putin de 16 biserici construite prin stradania sa proverbiala.
Când bisericile s'au înmultit, românii s'au gândit la o Episcopie. Ei urmareau rânduielile canonice pentru reunirea tuturor sub acelasi sceptru. Primul Razboi Mondial a împiedicat însa împlinirea acestei dorinti. Abia în 1929 are loc primul congres general al celor 22 de biserici românesti, când a fost proclamat un Episcop autohton. Urmeaza ceea ce istoricii numesc "Lunga Asteptare" : datorita depresei economice si politicii biserice din România, aprobarea canonica va veni abia dupa patru ani, iar episcopul misionar, dupa sase. El va fi un "Episcop militant" si se va numi Policarp Morusca. Figura controversata, a pus rânduiala în sfera canonica si a încercat sa întareasca, poate prea brutal, "spiritul national". Încurajat de nostalgicii din Úara Veche, a cumparat o superba proprietate de o suta de hectare la Grass Leke, Michigan ; aici va construi VATRA ROMÂNEASCA - romantic salas al dorului de casa. Daca Morusca a înaltat sediul episcopal si Turnul Gri, urmatorul Episcop, Valerian Trifa, va construi Capela, Pavilionul si Centrul Mostenirii Culturale Româno-Americane. Mai mult decât oricare alt român ajuns pe aceste meleaguri, Trifa a fost un constructor, atât de biserici, cât si de suflete si credinta. El a facut din VATRA locul cautat de români, sediul strategic de conducere si impulsionare ale treburilor bisericesti, spatiul specific de evocare istorica. Dupa disparitia sa tragica, fiind exilat în Portugelia din ratiunile cunoscute, un alt Episcop, tânar si energic, a preluat si a dus înainte destinul asezamântului. VATRA este astazi pastorita de P. S. NATHANIEL POPP, bishop-ul sperantei de reconciliere între bisericile si preotii a caror reticenta de a-si da mâna pare a se fi micsorat.
VATRA contemporana, unde a fost arhivat tot ce s'a scris româneste sau pe teme românesti în America, se pregateste sa iasa din aparenta amortire : un mare centru centru cultural va fi construit. Dna. Rucsanda Sârbu de Bota a donat deja aproape o jumatate de milion de dolari, iar Prea Sfintitul a comandat planurile si macheta. Tinerele generatii, desi nu vorbesc româneste, par a nu fi dispuse sa-si uite radacinile.
Din pacate, VATRA nu a reusit sa-i uneasca pe toti românii americani, asa cum si-a visat, nerealist, fondatorul. Discutii dintre subordonarea canonica a bisericilor se vor mai purta ; preotii vor mai fi contestati de enoriasii lor ; Patriarhia va mai fi privita cu suspiciune ; "comunistii" si "anticomunistii" vor mai ocupa scene. Dar VATRA va dainui si va lumina ca un Far al sperantei. Daca nu azi, atunci mâine VATRA îsi va înnobila menirea pâna la capat.

Ion Longin Popescu
(Curierul Românesc, Martie 1997)