![]()
AN IV, nr. 41, SEPTEMBRIE 1997
SUMAR :
| Al patrulea an Din mânastiri s-a revarsat mult bine (+M. Cristea) Exista o ruptura religioasa (C. Balaceanu-Stolnici) Mânastirea Dealu Stiri din lumea ortodoxa (Z. Vasiliu) Din activitatea Misiunii "Dati un dolar pentru un nou Altar !" |
Arta miniaturii (V. Bratulescu) Puncte de vedere (Al. V. Lungu) Libertatea de a fi rob (M. Iorga) Ipocrizia si impostura (M. Dumitriu) Bucataria de post (G. Iorga) Sinaxar : Înaltarea Sfintei Cruci |
AL IV-LEA AN
Duminica 17 August 1997, Biserica Ortodoxa Româna "Sfântul Nicolae"
din Montreal a sarbatorit împlinirea a trei ani de activitate sub omoforul arhieresc al
P. S. Episcop Nathaniel al Episcopiei Ortodoxe Române din America - O.C.A.
Parca a fost ieri ! Luni, 15 August 1994, de praznicul "Adormirii Maicii
Domnului", 182 de credinciosi ortodocsi români din Montreal si împrejurimi, membri
ai Bisericii noastre, prieteni si cunoscuti, luau parte la prima Sfânta Liturghie,
savârsita de Parintele paroh, dr. Cezar Vasiliu, în biserica anglicana "The
Advent", pusa la dispozitie cu dragoste crestineasca de Comunitatea anglicana locala,
condusa de Rev. Robert Warren.
Având ca patron pe Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei si ca ocrotitoare pe Sfânta
Fecioara Maria, putem face astazi, la intrarea în cel de al IV-lea an de activitate,
urmatorul bilant :
Sub aspect bisericesc, Parintele paroh Vasiliu, ajutat uneori de Parintele
pensionar Iosif Florea, a savârsit Sfânta Liturghie în fiecare Duminica si la marile
sarbatori pentru credinciosii ortodocsi români, care an de an au marit - cantitativ si
calitativ - numarul membrilor bisericii.
In cei trei ani au fost savârsite 31 de casatorii religioase, 12 botezuri si 8
înmormântari, alaturi de numeroase parastase, pomeniri si comemorari. Numerosi
credinciosi s-au spovedit si s-au împartasit, mai ales în cele patru posturi,
descoperind si redescoperind o viata crestina autentica prin întarirea în credinta,
participarea la slujbe, primirea Sfintelor Taine, sfintirea de case etc.
Corul bisericii, axat în jurul dnei. Preotese Zoe Vasiliu, si-a adus contributia la
îmfrumusetarea sfintelor slujbe.
În conformitate cu recomandarile Episcopiei, s-a deschis o Scoala duminicala pentru
tinerii si copiii bisericii, cursurile fiind predate, în ultimul an, cu competenta de dl.
prof. Dorin Stoica.
Parintele paroh, membru al "Asociatiei clerului ortodox din Quebec" si
reprezentantul acstei organizatii în "Consiliul ecumenic al Bisericilor" din
Montreal, a fost invitat, de nenumarate ori, la activitatile ecumenice organizate de
Centrul canadian pentru Ecumenism, de Radio Ville Marie, de Centrul de spiritualitate
"Unitas" etc.
Sub raport edilitar-gospodaresc, Consiliul parohial al Bisericii noastre, condus cu
daruire si responsabilitate de dl. Basil Gliga, s-a ocupat de toate problemele
administrative ale bisericii.
S-a deschis fondul de constructie-cumparare a viitoarei biserici, care a depasit
suma de 20000 de dolari.
Împreuna cu Reuniunea doamnelor A.R.F.O.R.A., prezidata anul acesta de dna. Gabriela
Merza, Consiliul parohial a organizat hramul bisericii (6 Decembrie) mesele si
spectacolele de 15 August (aniversarea bisericii), mesele de lasatul secului,
garage-sale-uri.
A.R.F.O.R.A. a organizat o superba Expozitie de icoane pe sticla si arta populara
autentica, - a artistei plastice dna. Ileana Mester - si o prezentere de moda a disegnerei
dna. Georgeta Olaru.
Sub raport cultural, biserica noastra si-a propus sa pastreze limba si traditiile
românesti, reliefând desigur contributia crestinismului în istoria si cutura româna.
Consiliul parohial editeaza buletinul "Calea de lumina", redactat de Parintele
paroh, ajutat de un entuizist grup de colaboratori, în frunte cu dl. Alexandru Vlad Lungu
- computer, articole si fotografie. Buletinul a ajuns la numarul 41. Continutul
buletinului reliefeaza notiunile de baza ale credintei crestine ortodoxe, prezinta momente
de seama din viata si istoria Bisericii si a Neamului românesc, stiri din lumea ortodoxa,
activitatea bisericii, vietile sfintilor, pagina noului venit etc.
Parintele paroh, care este si profesor de stiinte religioase si morale la Colegiul
"Stanislas" din Montreal, a prezentat - în acesti trei ani - 21 de conferinte
publice cu tematica istorica si religioasa, urmarite de un mare numar de credinciosi. În
acest an a prezentat Unirea Principatelor (24 Ianuarie 1859), Unirea Basarabiei cu
România (27 Martie 1918), Ziua Monarhiei Române (10 Mai 1866, 1877, 1881), pentru a
consemna pe cele mai de seama dintre ele.
Tinerii de la Scoala duminicala au prezentat o serie de spectacole regizate succesiv de
dna. Mia Padurean - "Trei Crai de la Rasarit" - (Craciun 1996), dl.
George Rusu - "Unirea Principatelor" si "Unirea Basarabiei"
- si, mai recent, dl. Gabriel Oseciuc, cu un fragment din "Luceafarul" de Mihai
Eminescu - interpretat cu sensibilitate de Delia Solomonean, Eduard Bugeag, Alexandru
Merza si, desigur, de talentatul actor dl. Gabriel Oseciuc, la 15 August 1997, cu ocazia
comemorarii a 108 ani de la moartea marelui poet.
Grupul folcloric "Româncutele" din Ottawa-Hull, axat pe surorile Padurean -
Mia, Denisa, Aurelia si Dorina - a fost prezent la toate marile momente ale vietii
bisericesti si culturale - slujbe, spectacole, aniversari. Grupul a organizat si
spectacole de binefacere pentru orfanii din România.
De asemenea, au mai prezentat spectacole Corala "Vocile Transilvaniei", dirijata
de dl. Gabriel Petrulian si Grupul folcloric "Rapsozi români din Montreal"
condus de dl. Mircea Gheorghescu.
Consiliul parohial a mai organizat si cinci lansari de carte.
Revenind la momentul 17 August 1997 - trei ani de la deschiderea bisericii - precizam ca
au luat parte peste 200 de credinciosi, membri ai bisericii noastre, prieteni si cunoscuti
de la celelalte doua parohii ortodoxe române din Montreal, care au ascultat Sfânta
Liturghie savârsita de Parintele Vasiliu si predica dedicata Adormirii Maicii Domnului.
Tânara Oana Gandrabur, care studiaza în Germania, a prezentat apoi un mini-concert de
chitara clasica, care a emotionat pâna la lacrimi pe cei prezenti.
A urmat apoi masa comuna organizata de Reuniunea doamnelor ARFORA, urmata de un spectacol
festiv, regizat de cunoscutul actor, profesor de teatru si regizor dl. Gabriel Oseciuc, la
care si-au dat concursul Grupul folcloric "Româncutele" din Ottawa-Hull ;
maestrul Septimiu Sever, fost actor la Teatrul Bulandra din Bucuresti si actor de
televiziune în Montreal, care a recitat, cu impetuozitatea-i cunoscuta, poeziile
"Oltul" de Octavian Goga si "Icoana pe sticla" de dna. Ileana Mester ;
micul recitator Robert Bugeac si noul Grup de teatru "Hyperion", condus de dl.
Gabriel Oseciuc, care a debutat cu o piesa satirica, interpretata impecabil de Silvia
Iordache, Alina Iorga, Eduard Bugeac, Alexandru Merza, Octav Biberi, George Rusu si,
desigur, dl. Gabriel Oseciuc, care a semnat scenariul si regia. Ropote de aplauze au
rasplatit eforturile actorilor, carora le uram si noi, din acest colt de pagina, mult
succes în activitatea lor culturala!
La împlinirea a trei ani de la deschiderea bisericii noastre, Consiliul parohial,
Reuniunea doamnelor ARFORA si Preotul paroh multumesc tuturor credinciosilor care au luat
parte la acesta aniversare.
Dumnezeu sa ne ajute si în viitor !
Consiliul parohial