AN V, nr. 45 - 46, IANUARIE - FEBRUARIE 1998
SUMAR :

ÎMPARATUL TRAIAN
(98 - 117)

MOTTO : " Sis felicior Augusto, melior Traiano" (Sa fii mai fericit ca Augustus si mai bun ca Traian) (Urarea Senatului roman catre Împarati)

Acum 1900 de ani, la 27 Ianuarie 98, urca pe tronul Imperiului roman, Marcus Ulpius Trajanus, urmând împaratului Nerva (96-98), care-l desemnase succesor la tron si coregent în Octombrie 97.
Viitorul Imparat Traian se nascuse în municipiul Italica din sudul Spaniei, în anul 53. Excelent militar si administrator eficient, Traian va deveni cel mai însemnat cuceritor roman dupa Caesar, fiind preocupat de granita Rinului si de pregatirea confruntarii cu Decebal (87-106), viteazul rege-erou al dacilor liberi.
Noul împarat considera ca înjositor tratatul de pace pe care împaratul Domitian (81-96) îl încheiase cu Decebal si - dupa modelul lui Catto care cerea distrugerea Cartaginei - îsi termina invariabil discursurile cu cuvintele "asa cum voi preface Dacia, în provincie romana".
Desigur, perspectiva transformarii unui teritoriu asa de bogat ca Dacia în provincie romana îi incita decizia. Dupa trei ani de pregatiri, Traian socoteste ca a sosit vremea cuceririi Daciei.

Primul razboi dacic (101-102). În primavara anului 101, dupa ce concentrase în Moesia superior importante trupe - 14 legiuni cu peste 150 de mii soldati - Traian trece Dunarea pe doua poduri de vase, pe drumul urmat de vestitul general roman Tettius Julianus, pe la Viminacium-Lederata, cum indica Tabula peutingeriana, o harta a lumii vechi datând din secolul IV. Lupta cu dacii se da la Tapae, în toamna anului 101, învingatori fiind romanii. Solia de pace trimisa de Decebal este respinsa, iarna - sosita mai devreme - punând capat ostilitatilor.
La începutul anului 102, importante forte dacice ataca prin Dobrogea provinciile romane sud-dunarene, Traian fiind obligat sa se deplaseze personal în zona. Batalia cu dacii se da la Adamclisi, în Dobrogea, încheindu-se din nou cu victoria romanilor. Încurajat de victorie, Traian reia, în vara lui 102, ofensiva din Dacia, înaintând spre Sarmizegetusa, capitala Daciei. Se dau mai multe batalii în care dacii, desi lupta eroic, nu pot opri pe romani. Decebal cere el însusi pace, în toamna lui 102. Istoricul razboaielor dacice, Dio Cassius Coccianus (155-236) precizeaza ca Decebal s-a obligat "sa înapoieze toate armele, masinile de razboi si mesterii primiti de la romani, sa predea dezertorii, sa darâme cetatile si sa paraseasca toate cuceririle facute în afara tarii sale …"
Traian anexeaza Imperiului o parte din Oltenia si Banatul, lasa garnizoane în centrele mai importante si revine la Roma, în Decembrie 102, unde serbeaza un binemeritat triumf, luând numele de "Dacicus".
Desigur, Decebal nu putea respecta tratatul prin care Dacia devenea o aparenta de stat. El se pregatea pentru confruntarea decisiva cu Roma, iar Traian era constient de aceasta, întarind linia Dunarii, cu castre în piatra, ca cel de la Carsium sau cetatea de la Barbosi. Cetatile Durostrum (Silistra) si Troesmis (Iglita) primesc puternice garnizoane romane si se creaza noi centre urbane ca Nicopolis, în fata Zimnicei, Marcianopolis si Abritus, în sudul Dobrogei.
Din ordinul lui Traian, între 103 si 105, cunoscutul arhitect Apolodor din Damasc construieste un pod de piatra peste Dunare, la Dobreta (azi, Turnu Severin), lung de 1127 metri, picioarele lui fiind vizibile si astazi, când Dunarea este mai scazuta.

Al doilea razboi dacic (105-106). Traian lasa Roma la 4 Iunie 105 si, în fruntea unei armate puternice, trece Dunarea la Drobeta, în timp ce o a doua armata trece fluviul pe la Oescus. Cu forte reunite, Traian trece în Transilvania, pe la Turnu Rosu, si înainteaza spre Sarmizegetusa.
Atacat din mai multe directii - prin Banat, pe valea Oltului si prin Moldova - parasit de aliati, Decebal opune romanilor o rezistenta eroica în muntii Orastiei, ultimul act al epopeei dacice consumându-se în vara anului 106. Romanii ajung sub zidurile capitalei si patrund în cetatea caruia dacii îi dadusera foc. Decebal, cu un mic grup, încearca o ultima tentativa de rezistenta, dar - vazând ca totul este pierdut - pentru a nu cadea de viu în mâinile romanilor, îsi ia singur viata, cu sabia sa, asa cum se vede si pe Columna lui Traian din Roma. Capul sau este adus lui Traian, care-l va trimite la Roma, pentru ca Senatul si poporul roman sa se convinga de moartea celui mai vasnic dusman din câti a avut vreodata Cetatea Eterna. Statul dac este desfiintat si o mare parte a Daciei devine provincie romana, cum consemneaza o diploma militara din 11 August 106, descoperita la Porolissum (azi Moigrad). Traian ramâne în Dacia pâna în primavara lui 107, pentru a lua personal masuri pentru organizarea noii provincii.
Serbarile de la Roma dupa cucerirea Daciei au durat 123 zile, cu participarea a 10 mii de gladiatori si 11 mii fiare salbatice. Prada de razboi a fost imensa - peste 556 milioane de lei, în valuta dinainte de 1916, dupa opinia savantului J. Carcopino -, redresând visteria golita a Romei.
Doua monumente vor aminti, peste veacuri, victoria lui Traian asupra lui Decebal. Monumentul de la Adamclisi din Dobrogea, la 2 km. de viitorul municipiu Tropaeum Traiani, ridicat în anul 109, conform inscriptiei pusa de Traian si dedicat zeului Marte, va glorifica victoria din primul razboi dacic (101 - 102). Înalt de 40 m., decorat cu frize si metope ilustând luptele dintre daci si romani, este cel mai de seama monument ridicat de romani la Dunarea de Jos. Se vad pâna azi, în apropierea localitatii Adamclisi, ruinele trofeului alaturi de care sunt expuse 54 din sculpturile care l-au împodobit.
Al doilea monument, de asta data ridicat chiar în inima Roma, în noul Forum, este Columna lui Traian, inaugurata la 12 Mai 113, înalta de 40 m, cu un diametru de 4 m., împodobita cu un sir continuu de sculpturi, 155 la numar. Atribuita tot lui Apolodor din Damasc, capodopera a basoreliefului istoric roman, Columna evoca scene din razboaiele daco-romane, între care si moartea viteazului rege Decebal, fiind un adevarat certificat de nastere al poporului român si unul din documentele cele mai pretioase din întreaga antichitate latina. În soclul coloanei a fost depusa în anul 117 urna cu cenusa împaratului Traian, azi disparuta, ca si statuia lui Traian din vârful Columnei, înlocuita astazi cu o statuie a Sfântului Petru.
Abilul Traian a cautat sa restabileasca finantele Romei prin noi colonizari : alaturi de Dacia, amintim cucerirea Arabiei nabateene în 105, a Armeniei în 114, a Asiriei si Mesopotamiei, între 116-117.
Reflex al bunelor relatii dintre Împarat si Senat, acesta din urma îi confera lui Traian, în August 114, titlul de "Optimus princeps", iar în secolele urmatoare, urarea Senatului catre noii împarati era "sa fii mai fericit ca Augustus si mai bun ca Traian".
Sub domnia sa, mari lucrari de utilitate publica, de arhitectura si de tehnica statuara au reflectat la Roma (marirea portului Ostia, Forum-ul lui Traian etc.) si în provincii (portul Alcantara, oratorul din Philae, în Egipt, constructiile de la Timgad etc.), ambitia unui om autoritar, grijuliu de cresterea prestigiului si a puterii Romei.
Împaratul Traian a murit de epuizare fizica, la 8 August 117, în orasul Selinus din Asia Mica, în drum spre Roma. La moartea sa, Imperiul roman atingea maxima sa expansiune teritoriala - o suprafata de 3,3 milioane km˛ si o populatie de peste 55 milioane locuitori. 30 de legiuni aparau cei 10 mii km. de frontiere, din Spania pâna în Mesopotamia si din Scotia la granitele Saharei.

Pr. Dr. Cezar Vasiliu