AN V, nr. 51 - 52, IULIE - AUGUST 1998
SUMAR :

BISERICII CAREIA APARTINEM
I.P.S. Mitropolit Dr. NICOLAE al Banatului

Ce este Biserica despre care vorbim atât de mult, câteodata cu respect, alta data cu indiferenta sau chiar cu adversitate ? În felul cum o percepem de la o vreme încoace, ea ni se înfatiseaza drept o comunitate de oameni, evident credinciosi, cel putin în aparenta, organizati într-o structura bine definita, dar cu o ierarhie care se spune ca ar manifesta un formalism închistat si care nu-ti prea poti da seama cum ar îngadui prezenta lui Dumnezeu. Cu atare maniera de a întelege Biserica, nu este de mirare ca se gasesc destui care se îndeparteaza de ea si chiar de credinta. Ce este deci într-adevar Biserica, de vreme ce aflându-te pe atari pozitii, ajungi sa nu-L mai recunosti în ea pe însusi Dumnezeu ?
Privind Biserica din toate punctele de vedere, vom observa ca ea este o realitate vizibila, dar în acelasi timp si o realitate invizibila. Daca suntem obiectivi, trebuie sa o luam sub aceste amândoua aspecte. Astfel numim Biserica institutia, comunitatea umana cu structurile si ierarhia ei. Dar chiar înaintea oricarei structuri care este pur omeneasca, ne dam seama ca este ceva mai mult decât atâta. Ca sa pricepem despre ce este vorba, va trebui sa luam în considerare imaginea sub care este prezentata Biserica, si anume, ca Trup tainic al lui Hristos.
Pornind de la aceasta imagine, primul lucru pe care se cuvine sa-l retinem este ca Trupul e vizibil. Noi toti suntem madularele Trupului : nu numai episcopii sau preotii, ci în aceeasi masura credinciosii mireni ; iar noi toti suntem perfect uniti în Biserica, precum sunt perfect unite între ele madularele dintr-un trup. Prin urmare, este necesar ca Biserica sa fie o adunare, o comuniune ai carei membri sa fie uniti prin legaturi spirituale, care se cuvine sa le avem continuu în vedere. Biserica este întemeiata de Hristos însusi, iar El si-a dorit-o nu numai sub forma ei tainica, ci si ca realitate concreta si vizibila.
Daca Biserica este deci o realitate, deodata tainica si institutionala, înseamna ca Hristos a voit-o astfel. Biserica, Trup tainic al lui Hristos, începe sa existe vizibil odata cu alegerea Apostolilor, odata cu instituirea mijloacelor care le-au fost date s-o consolideze: Botezul, prin care fiii lui Dumnezeu fac primii pasi în Biserica, Euharistia, prin care El pastreaza permanenta legatura cu fiii Sai si acestia laolalta, odata cu momentul Cincizecimii. De fapt unirea cu Hristos se realizeaza prin fiecare din Sfintele Taine pe care El ni le-a lasat. Atunci când Biserica propune si administreaza Sfintele Taine, nu face altceva decât sa edifice si sa întareasca Trupul tainic al lui Hristos, pentruca Hristos varsându-si sângele pe cruce, ofera Bisericii si izvorul nesecat al harurilor Sale nesfârsite.
Prin urmare, Biserica este Trupul al carui cap este Hristos, de unde decurge coeziunea si unitatea cea mai desavârsita. Cum fiecare om are trup si suflet, si acest trup care este Biserica, are suflet, sufletul ei fiind Sfântul Duh. Lui este a i se atribui întreaga viata supranaturala a Bisericii. Si pentru ca am conceput Biserica atât sub aspectul ei vizibil cât si sub cel ascuns, tainic, vom întelege ca Hristos este Acela care o face sa traiasca, care o conduce neîncetat prin Sfântul Duh.
Daca asa stau lucrurile, nu vom mai privi Biserica din exterior ci dinlauntru, cu ochii botezatilor care vad în ea pe Iisus Hristos, care li se împartaseste si comunica. Astfel ne dam seama ca Biserica este asa precum a voit-o Hristos însusi, adica desavârsita. Ea nu este simpla comunitate umana, nici o entitate invizibila desprinsa de orice structuri. Caci precum Hristos este Dumnezeu desavârsit si om desavârsit, tot astfel si Biserica este un asezamânt perfect, tainic si institutional, vazut si nevazut. Aceeasi ratiune, daca ne putem exprima astfel, L-a îndemnat pe Mântuitorul sa vrea ca adunarea oamenilor întemeiata de El sa fie pe de-o parte dotata cu toate elementele juridice si sociale necesare a-I continua lucrarea, pe de alta parte, ca aceeasi adunare a oamenilor sa fie îmbogatita prin Sfântul Duh si astfel sa atinga acelasi scop.
Misiunea Sfântului Duh nu numai ca nu poate fi în opozitie cu slujitorii bisericesti, ci dimpotriva El îi completeaza pe acestia, toti provenind însa din acelasi Hristos. Daca astfel se prezinta Biserica, de unde atunci slabiciunile, chiar erorile clericilor datorita carora este împutinat atasamentul nostru fata de ea ? Dupa cele spuse în legatura cu natura Bisericii, este evident ca nu-i putem învinovati structura care este asa cum a voit-o Dumnezeu ci doar oamenii însisi, slabi si pacatosi precum suntem noi toti.
Ne recunoastem ca fiind pacatosi. Or noi suntem aceia care alcatuim Trupul tainic al Domnului, adica Biserica. De aceea trebuie sa vedem în oameni natura ranita care înclina spre pacat ; în acelasi timp însa vom vedea în ei pe urmasii Apostolilor.
Constatând slabiciunea oamenilor care formeaza Trupul tainic al Domnului, adica Biserica, nu trebuie sa ne lasam micsorata dragostea noastra fata de Biserica ; dimpotriva, dragostea noastra trebuie sa creasca, o dragoste a toate iertatoare.
Aceasta s-ar cuveni sa ne întareasca în stradania noastra duhovniceasca si în apartenenta la Trupul Bisericii. Noi suntem madularele Trupului tainic al lui Hristos. Sa fim vrednici de aceasta. Caci în dragostea Sa fara margini, Hristos a voit sa constitue o societate desavârsita formata însa din madulare imperfecte pentru ca prin ea, prin Biserica, sa continue a ni se darui tuturor.
Madulare ale aceluiasi Trup, marturisim aceeasi credinta, ne împartasim din aceleasi Sfinte Taine, suntem intim uniti în acelasi Mântuitor prin credinta, nadejde si dragoste.
Asadar, chiar daca în viata ajungem sa ratacim, nu încetam sa ramânem fiii Bisericii care ne naste mereu crestini si aceasta pentruca Biserica este fara încetare în misiune; ea radiaza pe Hristos pentru ca fiecare om care o vede sa descopere drumul cel direct spre Hristos.
Atunci cum trebuie sa vedem, sa întelegem Biserica ? Ca pe aceea cu care S-a identificat Hristos însusi. Altfel zis, Biserica este însusi Hristos.

Din volumul :
Arhim. Roman Braga,
Pe Drumul Credintei, MDM Press Rives Junction, 1995, p. 5-8