AN V, nr. 56, DECEMBRIE 1998
SUMAR :

MAREA UNIRE SI BISERICA

La 1 Decembrie 1998, romānii de pretutindeni, din tara si din afara granitelor geografice, sarbatoresc 80 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, cānd, sub conducerea īnteleapta a Regelui Ferdinand Īntregitorul s-a realizat Romānia Mare. Pentru noi, romānii, anul 1918 a fost un an providential. La 27 Martie 1918 Basarabia - lacrima neamului romānesc - revenea la Patria Mama ; la 28 Noiembrie 1918 era rāndul Bucovinei - cu obcinele si mānastirile sale -, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia - devenita capitala de suflet a neamului romānesc - sa se realizeze unul din visele seculare ale natiunii romāne, desavārsirea statului national unitar, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Romānia.
Alba Iulia, māndrul oras transilvan, mai fusese martora unor evenimente de seama ale istoriei si culturii romāne. Aici, realizase Mihai Viteazul, la 21 Octombrie 1599, prima Unire politica a celor trei Tari Romānesti ; tot aici a aparut, la 20 Ianuarie 1648, "Noul Testament de la Balgrad" al mitropolitului Simion Stefan. La Alba Iulia au suferit martiriul, la 28 Februarie 1785, Horia si Closca si tot aici, vor fi īncoronati, la 15 Octombrie 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria, ca primii suverani ai Romāniei Mari.
Multe spirite luminate au pregatit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Vom relata, īn cele ce urmeaza, un fragment din cuvāntarea lui Nicolae Titulescu, tinuta la Ploiesti la 4 Mai 1915, si intitulata "Romānia nu poate fi īntreaga fara Ardeal".
"Problema care se pune azi Romāniei (īn 1915, nn) este īnfricosatoare, dar simpla : sau Romānia pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele īn curs, si atunci istoria ei abia īncepe, iar viitorul ei va fi o razbunare prelungita si mareata a umilintelor ei seculare ; sau Romānia, mioapa la tot ce e "māine", cu ochii mari deschisi la tot ce e "azi", nu pricepe si, īnlemnita, sta pe loc, si atunci istoria ei va īnfatisa pentru vecie exemplul unic si mizerabil al unei sinucideri vietuite ! (. . .) Din īmprejurarile de azi (primul Razboi mondial, nn), Romānia trebuie sa iasa īntreaga si mare. Romānia nu poate fi īntreaga fara Ardeal. Romānia nu poate fi mare fara jertfa!
"Ardealul e leaganul care i-a ocrotit copilaria, e scoala care i-a faurit neamul, e farmecul care i-a sustinut viata. Ardealul e scānteia care aprinde energia, e mutilarea care striga razbunare, e fatarnicia care chiama pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea ! Ardealul e romānismul īn restriste, e īntristarea care īndeparteaza vrajmasul, e viata care chiama viata ! (. . .) Ardealul e inima Romāniei geografice. Din culmile lui izvoresc apele care au scaldat romānismul īn istorie :Somesul, Muresul, Oltul. De-a lungul Carpatilor, Romānia de azi (1915, nn) se īntinde ca o simpla zona militara a unei fortarete naturale, īncaputa pe māini straine.
(. . .) " Ne trebuie Ardealul ! Nu putem fara el ! Vom sti sa-l luam si, mai ales, sa-l meritam !" (N. Titulescu, Pledoarii pentru pace, Ed. Enciclopedica Bucuresti, 1996, p. 92-93).
Pe fundalul succesiunii evenimentelor istorice din anul 1918 vom īncerca, īn cele ce urmeaza, sa subliniem contributia Bisericii Romānesti, Ortodoxa si Greco-Catolica, la Marea Unire.
Romānia intrase īn primul Razboi mondial pentru "īmplinirea dezideratului fundamental al desavārsirii statutului national" - cum preciza C. C. Giurascu. Dar unitatea politica era necesara si pentru cea culturala, cum afirma un manifest al "Ligii pentru unitatea politica a tuturor romānilor" - fosta "Liga culturala", avānd ca presedinte pe vasnicul luptator pentru unire, Vasile Lucaciu, si secretar pe istoricul Nicolae Iorga.
Īn toamna anului 1918, Monarhia austro-ungara se destrama ca stat, datorita crizei celor patru ani de razboi, īnrautatirii situatiei economice si, mai ales, a ridicarii natiunii din dubla monarhie, īntre care si romānii din Transilvania.
La 12 Octombrie 1918, dupa manifestarile de la Cluj, Brasov, Arad, Resita si Petrosani, Comitetul executiv al Partidului National Romān din Transilvania a formulat o declaratie prin care proclama dreptul inalienabil la viata lubera a romānilor din dubla monarhie. Declaratia a fost citita īn Parlamentul de la Budapesta, la 18 Octombrie al aceluiasi an, de catre deputatul Alexandru Vaida-Voievod (greco-catolic), ultima la care au participat delegatii ardeleni.
Īntre Octombrie-Noiembrie 1918 au luat fiinta īn Transilvania si Banat, Consiliile nationale romānesti, iar la 30 Octombrie 1918 s-a constituit la Arad, Consiliul National Romān, ca ""unic for care reprezinta vointa poporului romān". Sub conducerea sa s-a intensificat lupta pentru reunificarea cu Tara.
Slujitorii Bisericii Romānesti - Ortodoxe si Greco-Catolice - episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie, protoierei si preoti de parohie s-au aflat īn primele rānduri ale luptatorilor pentru unitate. De exemplu, la Sibiu s-au remarcat profesorii teologi Nicolae Balan (viitor mitropolit) si Silviu Dragomir; la Caransebes, episcopul Miron Cristea, protoiereul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial Cornel Corneanu ; la Oradea, vicarul Roman Ciorogariu si secretarul Aurelian Magieru (viitorul episcop Andrei) ; la Lugoj, protoiereul Gheorghe Popovici - acestia dintre ortodocsi. Dintre greco-catolici remarcam la Blaj pe vicarul Vasile Suciu, cu profesorii Alexandru Borza si Alexandru Ciura. Pentru unitate nationala militau si periodicele vremii ca "Telegraful Romān" de la Sibiu, "Biserica si Scoala" de la Arad, "Foaia diocezana" de la Caransebes sau "Unirea" din Blaj.
Ca exemplu al fraternitatii Ierarhilor romāni din Transilvania - ortodocsi si greco-catolici - care ar putea servi de pilda si pentru situatia de astazi, mentionam si faptul ca, la 21 Noiembrie 1918, cei cinci Episcopi romāni, ortodocsii Ioan Papp al Aradului si Miron Cristea al Caransebesului si greco-catolicii Iulian Hossu al Gherlei (devenit apoi cardinal), Dimitrie Radu al Oradei si Valeriu Traian Frentiu al Lugojului, au semnat o "Declaratie de adeziune" la C.N.R., prin care-l recunosteau "ca singurul conducator politic al natiunii romāne". Actul a avut un ecou pozitiv īn rāndul clerului si credinciosilor celor doua Biserici surori.
La 14 Noiembrie 1918, profesorul Nicolae Balan si capitanul Victor Precup erau trimisi de C.N.R. la Iasi pentru a discuta cu conducatorii de atunci ai tarii situatia din Transilvania. La 15 Noiembrie 1918, la propunerea prof. Balan, C.N.R. hotara convocarea unei Mari Adunari Nationale, cu deputatii alesi si reprezentanti ai tuturor organizatiilor romānesti.
Duminica 1 Decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia, Adunarea Nationala care a decis unirea cu Romānia. Erau prezenti 1228 deputati si delegati oficiali, alaturi de 100 de mii de romāni veniti din toate partile unde se vorbea romāneste, de la Maramures la Dunarea banateana, din Tara Bārsei pāna-n cea a Crisurilor. Īntre cei prezenti se aflau - din partea Bisericii - cei cinci episcopi, patru vicari, 10 delegati ai concistoriilor ortodoxe si ai capitlurilor greco-catolice, 129 protoierei, cāte un reprezentant al fiecarui Institut teologic si cāte doi ai studentilor teologi alaturi de numerosi preoti si īnvatatori ai scolilor confesionale.
S-a īnceput prin slujbe urmate de Te Deum-uri īn bisericile ortodoxa si greco-catolica din Alba Iulia, dupa care delegatii s-au reunit īn sala Cercului Militar, sub presedentia lui Cicio-Pop. Īn biroul adunarii au fost alesi trei presedinti - George Pop din Basesti, episcopul Dimitrie Radu al Oradei (greco-catolici) si episcopul Ioan Papp (ortodox).
Raportul principal a fost prezentat de Vasile Goldis (ortodox) care a citit si proiectul rezolutiei, devenit Hotarīrea de unire a Transilvaniei cu Romānia care īncepea astfel : "Adunarea nationala a tuturor romānilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor īndreptatiti la Alba Iulia īn ziua de 1 Decembrie 1918, decreteaza Unirea acestor romāni si a teritoriilor locuite de dānsii cu Romānia. Adunarea nationala proclama īndeosebi dreptul inalienabil al natiunii romāne la īntreg Banatul, cuprins īntre rāurile Mures, Tisa si Dunare". Alte puncte priveau "egala īndreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din Stat ; vot direct, egal si secret ; reforma agrara ; drepturi pentru muncitori ; eliminarea razboiului ca mijloc pentru rezolvarea raporturilor internationale ; recunostinta eterna celor ce si-au dat viata pentru libertate si unitate nationala" etc. Goldis si-a īncheiat raportul cu cuvintele "legatura sfānta a celor 14 milioane de romāni ne īndreptateste azi sa zicem Traiasca Romānia Mare !".
Ultimul orator a fost Iuliu Maniu, greco-catolic, care a vorbit īn numele Partidului National Romān din Transilvania - discurs prohibit peste patru decenii īn Romānia. Iata un scurt fragment : ". . . Daca privim īnapoi la suferintele īndurate de neamul romānesc, daca ne amintim de sāngele varsat, nu stiu cum sa multumim lui Dumnezeu, ca ne-a dat noua, celor din generatia de acum, sa traim aceste timpuri de īnaltare . . . Īnainte de a lua hotarīri trebuie sa ne īnchinam īnaintea acelora care au ajutat ca lumina libertatii neamurilor sa strabata norii. Acestia sunt vitejii din glorioasa armata romāna, condusi de marele capitan, Regele Ferdinand (. . .) Unirea tuturor romānilor īntr-un singur Regat si īntr-un nedespartit stat este nu numai un ideal sfānt, ci si un drept inalienabil al nostru īn baza fiintei noastre nationale unitare. Noi, fiii natiunii romāne de pretutindeni suntem de aceeasi obārsie, de aceeasi fire, cu o singura si unitara limba si cultura si suntem īncalziti de aceleasi sfinte traditii si de aceleasi aspiratii marete (. . .) Noi, romānii din Transilvania, Banat si Ungaria suntem īn drept si avem datoria sa pretindem aceasta Unire, pentru ca aici a fost leaganul romānismului (. . .) (St. Neagoe, Istoria Unirii Romānilor, ed. Diogene, Bucuresti, 1993, p. 287-290).
La ora 14, delegatii au mers pe Cāmpul lui Horia unde asteptau cei peste o suta de mii de romāni. S-au rostit mai multe discursuri. Episcopul Miron Cristea al Caransebesului a spus, īntre altele : "Nu ne putem gāndi astazi la altceva decāt la aceea ce au hotarīt si au facut fratii din Basarabia si Bucovina, adica la Unirea cu scumpa noastra Romānia, alipindu-i īntreg pamāntul stramosesc". Dupa care a poftit pe episcopul Iuliu Hossu al Gherlei sa citeasca Hotarīrea Unirii, urmata de cuvintele : "Fericit am vestit hotarīrea judecatii lui Dumnezeu prin reprezentantii a toata suflarea romāneasca ; fericiti voi, care ati pecetluit pe veci Unirea cu Tara Mama. O viata īntreaga veti marturisi cu māndrie «Si eu am fost la Alba Iulia». Traiasca Romānia Mare, una si īn veci nedespartita".
Entuziasmul multimii ajunsese la culme. Glasuri, vibrānd de māndrie nationala, scandau "Suntem uniti cu Tara" sau "Traiasca Romānia Mare". Cei doi episcopi, Cristea si Hossu se īmbratisau fericiti, cu roua bucuriei īn priviri, iar episcopul Cristea profetea: "Pe cum ne vedeti aici īmbratisati frateste, asa sa ramāna īmbratisati, pe veci, toti fratii Romāniei" (idem, p. 292).
Adunarea a ales Marele Sfat National - 212 membri - īn care au intrat cei cinci episcopi romāni, teologi, protoierei si preoti. La 2 Decembrie, Marele Sfat National a ales Consiliul dirigent, iar la 14 Decembrie o delegatie alcatuita din Vasile Goldis, Alexandru Vaida Voievod si episcopii Cristea si Hossu au prezentat la Bucuresti Regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu Romānia. Atestarea hotarīrii istorice de la 1 Decembrie 1918 a fost facuta prin decretul regal din 11 Decembrie 1918, investit cu putere de votul Parlamentului din 29 Ianuarie 1919.
Īn acelasi timp īn Banat situatia generala era mai confuza datorita ocupatiei militare. La īnceputul lui 1919 s-a constituit "Liga Banateana", condusa de diaconul Avram Imbroane (ortodox) cu scopul de a informa opinia publica si Conferinta de pace de la Paris despre drepturile romānilor din acest teritoriu.
La 8 Ianuarie 1919, Consiliul national sasesc din Medias a aprobat hotarīrea de la Alba Iulia, decizie asemanatoare luānd si svabii din Banat, reuniti la Timisoara la 10 August 1919, O delegatie a "Ligii banatene" a mers la Paris prezentānd un memoriu asupra drepturilor noastre asupra acestui teritoriu.
Unirea Transilvaniei cu Tara a adus schimbari radicale si īn viata Bisericii, mai ales a celei ortodoxe. Temeiul constitutional pentru organizarea bisericeasca l-a constituit art. 22 din Constitutia din 1923: "Biserica Ortodoxa Romāna este si ramāne neatārnata (independenta, nn) de orice ierarhie straina, pastrāndu-si īnsa unitatea cu Biserica Ecumenica a Rasaritului īn privinta dogmelor".
Ierarhii din provinciile alipite au intrat, la 30 Decembrie 1919, īn componenta Sfāntului Sinod de la Bucuresti, conform rānduielilor canonului 34 apostolic. La 31 Decembrie 1919, episcopul Miron Cristea devenea Mitropolitul Primat al Romāniei. Au fost reīnfiintate episcopiile Oradei (1920), Clujului si Armatei (1921), Tomisului, Cetatii Albe si Hotinului (1923). Mai mult, ardelenii au fost privilegiati īn alegerile de episcopi. Alaturi de Miron Cristea, au devenit episcopi : Lazar Duma la Arges, Lucian Triteanu la Roman, Justinian Teculescu la Ismail, protopopul de Saliste, Ioan Stoica, la Armata si cel de Brasov, Vasile Saftu, la Rāmnic. La Sibiu a devenit mitropolit prof. Nicolae Balan, iar la Cluj episcop Nicolae Ivan. Catedra de Istoria romānilor de la noua Universitate clujeana va fi ocupata de protoiereul de Saliste, prof. Ioan Lupas.
Una din marile īmpliniri ale Unirii de la 1 Decembrie 1918 a fost construirea catedralei ortodoxe din Alba Iulia, īn numai un an si jumatate, avānd ca arhitect pe V. G. Stefanescu si pictor pe Costin Petrescu. Ea a fost sfintita la 15 Octombrie 1922 de catre Mitropolitul-Primat Miron Cristea, cu ocazia īncoronarii Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
La 4 Februarie 1925, Sfāntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romāne aproba ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, confirmata prin "Tomos"-ul Patriarhului Ecumenic, din 30 Iunie 1925. Īnscaunarea primului Patriarh al Romāniei - Miron Cristea - a avut loc la Bucuresti, la 1 Nov. 1925.
Legea si Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Romāne, prevazānd participarea masiva a laicilor la viata Bisericii conform Statutului sagunian, consfintea astfel autocefalia Bisericii - obtinuta īn 1885, īn urma independentei de stat dobāndita prin lupta īn 1877 -. Ele prevedeau existenta a cinci mitropolii - Ungro-Vlahia, Moldova si Transilvania, plus a Mitropoliei Bucovinei, cu Arhiepiscopia Cernautilor si Episcopia Hotinului, si a Mitropoliei Basarabiei, īnfiintata īn 1927, cu Arhiepiscopia Chisinaului si Episcopia Cetatii Albe -.
Īn 1920, Guvernul romān a intrat īn tratative diplomatice cu Vaticanul, iar īn 1921 s-a deschis Legatia romāna pe lānga Vatican si Nuntiatura apostolica la Bucuresti. La 10 Mai 1927, la staruinta Regelui Ferdinand I (catolic) s-a semnat Concordatul cu Vaticanul. Ritul latin avea o mitropolie la Bucuresti, cu 4 episcopii sufragane si alta la Iasi. Ritul greco-catolic avea Mitropolia Blajului, cu 4 episcopii sufragane. Īn 1928 s-a emis o noua Lege a Cultelor care a fost valabila pāna īn 1948, an īn care Biserica sora greco-catolica a fost desfiintata prin lege. Restabilirea ei juridica s-a facut dupa evenimentele din Decembrie 1989.
Consideram ca pāna īn anul 1918 a existat o frumoasa colaborare īntre Ierarhii, preotii si credinciosii celor doua Biserici nationale romānesti - ortodoxa si greco-catolica. Ei au fost īmpreuna īn momentele de rascruce din viata poporului romān : rascoala lui Horia, Closca si Crisan ; Supplex-ul; Memoriile lui V. Moga si I. Lemeni ; revolutia din 1848 ; ASTRA ; Memorandumul sau primul Razboi mondial (Pr. prof. M. Pacurariu).
Desfiintarea Bisericii greco-catolice īn 1948 a īnsemnat bunuri confiscate, episcopi si preoti arestati.
Sase epoiscopi greco-catolici vor muri īn temnita īn urma tratamentelor fizice si morale inumane : Vasile Aftenie al Bucurestiului (+1950) ; Ioan Suciu al Blajului (+1953) ; Traian Frentiu al Oradei (+1952); Titus Livius Chinezu al Bucurestilor (+1955) ; Ioan Balan al Lugojului (+1960) ; Alexandru Rusu al Baii Mari (+1963) ; altii vor suferii ca Iuliu Hossu al Gherlei-Clujului (+1970) - īn ultima parte a vietii cu domiciliul fortat la mānastirea Caldarusani si Iuliu Hirte (+1978). Alaturi de ei au murit si 4 episcopi catolici de rit latin, Alexandru Cisar al Bucurestiului (+1950), Antonie Durcovici al Iasilor (+1950), Francis Staffler al Oradei (+1957) si Augustin Pasa al Timisoarei (+1955).
Desigur si Biserica Ortodoxa Romāna īsi are martirii sai. Tot īn perioada comunista au pierit numerosi mireni si preoti ortodocsi la Canal sau īn temnitele de trista amintire. Martirologiul Neamului Romānesc cuprinde pe Patriarhul Nicodim Munteanu (+1948), pe Mitropolitii Irineu Mihalcescu al Moldovei (+1948), Tit Simedrea al Bucovinei (retras īn 1945, + 1971), Efrem Enacescu al Basarabiei (alungat īn 1944, + 1968) si pe episcopii Nicolae Popovici al Oradei (pensionat fortat īn 1950, +1960) sau Grigore Leu al Husilor (+1949). Pe toti acestia, precum si pe preotii si credinciosii martirizati de comunisti, Biserica Ortodoxa Romāna are datoria morala sa-i canonizeze īntr-o zi pe care ne-o dorim cāt mai apropiata.
Anul acesta, la 1 Decembrie am sarbatorit 80 de ani de la Marea Unire cānd, pein revenirea la Patria Mama a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, se desavārsea procesul istoric al fauririi statului national unitar romān.
Consider, deci, ca cea mai potrivita īncheiere o constituie cuvintele Regelui Ferdinand I rostite la īncoronare la Alba Iulia, la 15 Octombrie 1922 : "Ma īnchin cu evlavie memoriei celor care, īn toate vremurile si pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si prin jertfa lor au asigurat unitatea nationala si salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o, īntr-un glas si o simtire, de la Tisa pāna la Nistru si pāna la Mare" Ferdinand I - Regele tuturor romānilor.

Sis sibi terra levis !

Pr. Dr. Cezar Vasiliu