AN IX, nr. 93-94, IANUARIE-FEBRUARIE 2002
SUMAR :

Iata frumoasele cuvinte ale lui Balcescu : «Vrem sa fim o natie - una, puternica si libera - prin dreptul si datoria noastra, pentru binele nostru si al celorlalte natii, caci voim fericirea noastra si avem o misie a implini in omenire. Aceste conditii de putere de care avem nevoie nu le putem gasi decat in solidaritatea tuturor romanilor, in unitatea lor intr'o singura natie, unire la care sunt meniti prin nationalitate, prin aceeasi limba, religie, obiceiuri, sentimente, prin pozitia geografica, prin trecutul lor si, in sfarsit, prin nevoia de a se pastra si a se mantui»
La unirea Munteniei cu Moldova se opunea, in primul rand Rusia, care prefera ca Principatele sa fie divizate pentru a le avea mai usor in mana si pentru ca se temea de partida nationala. Se opunea, apoi, Austria care se temea ca formarea unui stat puternic romanesc sa nu atraga celelalte provincii romanesti aflate sub stapanirea ei.
Nazuintele Rusiei de dominare a Balcanilor au trezit opozitia Europei, declansand Razboiul Crimeii (1853), castigat de Franta, Anglia, Turcia, Austria si Sardinia. Tratatul de pace de la Paris (1856) prevedea - conform indicatiilor Imparatului Napoleon al III-lea, mare prieten si sustinator al nostru - si, urmatoarele clauze privind Principatele : a) inlaturarea protectoratului rusesc, Principatele ramanand sub suzeranitatea Portii, dar sub garantia Marilor Puteri ; b) restituirea partii de sud a Basarabiei (judetele de la marginea Dunarii, Cahul, Bolgrad si Ismail) catre Moldova ; c) revizuirea Regulamentelor Organice si convocarea Divanurilor ad-hoc pentru consultarea dorintei romanilor ; d) libera circulatie pe Dunare si neutralitatea Marii Negre.
Poarta, insa, inlocuieste pe fostii domnitori - Barbu Sirbei si Grigore Ghica - cu doi caimacani (loctiitori), Alexandru Ghica in Muntenia, patriot insufletit de ideea unirii, si Teodor Bals, apoi Nicolae Vogoride in Moldova, acesta din urma inteles cu austriecii sa impiedice unirea. Vogoride falsifica alegerile din Moldova. Protestul partizanilor unirii - in frunte cu maiorul Alexandru Ioan Cuza, deputat de Covurlui, si sprijinul Frantei - prin consulul sau la Iasi - au dus la anularea alegerilor, unionistii castigand apoi alegerile.
Vom intrerupe, pentru moment, depanarea istoriei unirii Principatelor pentru a insera cateva marturii despre participarea activa a reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane la pregatirea si la realizarea ei.
In 1856, intre unionisti, la loc de frunte se aflau si reprezentantii Bisericii. De exemplu, arhimandritul Neofit Scriban, rectorul Seminarului teologic de la Socola - Iasi, scria : «Patriot Roman ! Fiu al crestinatatii ! Pana acum ai fost uitat de restul lumii, de celelalte natiuni. Providenta este acum milostiva si astazi se pune pentru tine o problema de viata sau de moarte. Europa iti cere sa raspunzi, ca roman si crestin, vrei moartea sau viata ? Raspunde ! Raspunde ca roman pentru ca lumea sa stie ca in vinele tale curge sange nobil care fu gloria lumii intregi, raspunde ca si crestin, pentru ca lumea sa stie ca esti crestin».
Cu acelasi entuziasm, tot in 1856, arhimandritul Melchisedec Stefanescu, rectorul Seminarului teologic din Husi, afirma : «Cel care fuge de unire merge impotriva ideii generale a umanitatii, impotriva progresului, impotriva invataturii lui Iisus. Daca pentru romanii Principatelor a venit vremea chemarii lor la unire, este dovada ca ei se afla pe scara progresului, ca sunt chemati sa urce scara pe care Iacob a vazut-o unind cerul cu pamantul».
In fruntea clerului unionist moldovean era Mitropolitul Sofronie Miclescu, fratii Scriban, arhimandritul Victor Lemeni, preotul Constantin Butureanu din Dorohoi, calugarii de la Neamt etc.
Acelasi lucru se petrecea si in Muntenia, unde Mitropolitul Nifon al Tarii Romanesti spunea: «Avem o Patrie pentru ca avem o Biserica» sau indemna la unire in cuvinte ca acestea : «Viitorul se deschide acum in fata noastra. Faceti astfel incat tara sa-l poata privi in pace si incredere. Ganditi-va cu caldura la dragostea de Patrie ! Ganditi-va cu dreptate la cei ce va vor urma ! Uniti-va in acelasi spirit fratesc si national. Faceti, cu aceasta forta pe care o vad in inimile voastre, ca interesul tuturor sa predomine pe cel al fiecaruia. Lasati generatiilor viitoare bucuria de a citi, cu mandrie si fericire, numele vostru in istoria natiunii romane !»
Mitropolitul Nifon era secondat de Episcopii Chesarie al Ramnicului si Filaret al Buzaului, de profesorii de la Seminarul teologic din Bucuresti, de preotii Dionisie Mardarescu si Ilie Bunescu, de preotul Veniamin Catulescu sau de arhimandritul Iosafat Snagoveanul, exilat la Paris.
Reluand firul evenimentelor istorice, constatam ca in Septembrie 1857 se deschid la Iasi si Bucuresti divanurile ad-hoc, prezidate de Mitropolitii Sofronie si, respectiv, Nifon, in care au participat si numerosi tarani, in Moldova cunoscutul Mos Ion Roata.
La Iasi, la 7 Octombrie 1857, Mihail Kogalniceanu, reprezentantul partidei nationale, prezenta astfel doleantele unionistilor : 1) respectarea drepturilor Principatelor si indeosebi a autonomiei lor ; 2) unirea Principatelor intr'un singur stat cu numele de Romania ; 3) print strain cu mostenirea tronului ales dintr'o dinastie domnitoare europeana, ai carui urmasi sa fie crescuti in religia tarii (ortodoxa-n.n.) ; 4) neutralitatea pamantului Principatelor ; 5) Puterea legiuitoare incredintata unei adunari obstesti in care sa fie reprezentate toate interesele nationale» (C. C. Giurascu).
La Bucuresti, la 9 Octombrie, unionistii au avut aceleasi doleante, sintetizate insa numai in patru puncte.
Cat priveste Marile Puteri, Franta, Prusia si Rusia - care se impacase cu Napoleon al III-lea - erau favorabile unirii, in timp ce Austria, Turcia si Anglia erau impotriva ei.
Conventia de la Paris (1858) a hotarit ca Principatele sa ramana mai departe despartite, dar, cedand presiunilor franceze, sa poarte numele de Principatele Unite, sa aiba aceleasi legi, o curte de casatie comuna, o comisie comuna pentru pregatirea legilor, cu sediul la Focsani, o armata comuna - in caz de razboi - dar Domni si guverne diferite. Poarta va continua suzeranitatea sub protectia colectiva a Marilor Puteri. Se stabilea libertatea si egalitatea politica, desfiintandu-se definitiv privilegiile clasei boieresti. (P. P. Panaitescu).
S'a procedat apoi la alegerea Domnitorilor. Dorinta fierbinte de unire, patriotismul generatiei 1859 a gasit modalitatea inteleapta ca, respectand litera Conventiei, sa infaptuiasca dorinta natiunii : UNIREA.
Prima alegere a avut loc in Moldova. O parte din boieri sustineau candidatura fostului domn Mihai Sturza, altii pe fiul sau Grigore. Partida Nationala, condusa de Mihail Kogalniceanu si Costache Negri, a sustinut pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
La 5 Ianuarie 1859, cei 48 de deputati prezenti la adunarea electiva, prezidata de Mitropolitul Sofronie, au ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. Acesta facea parte dintr'o veche familie boiereasca din judetul Falciu. Facuse studii in Franta si luase parte la miscarea din 1848 alaturi de tinerii nationalisti. In vremea lui Vogoride fusese prefect de Covurlui, dar isi daduse demisia, nevoind sa-l ajute in falsificarea alegerilor.
Cu ocazia alegerii, Mitropolitul Sofronie Miclescu spunea : «Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intr'insa. Au trecut sute de ani de cand Moldova pierduse dreptul de a-si alege domnitorul conducator. Acum, cand mila lui Dumnezeu s'a pogorit peste tara aceasta, impreuna cu toata adunarea votez pe domnul colonel Alexandru Ioan Cuza ca domn stapanitor al Moldovei».
Dupa depunerea juramantului de catre noul domn, s'a auzit iarasi glasul marelui istoric si om politic Mihail Kogolniceanu : «Prin inaltarea Ta pe tronul lui Stefan cel Mare s'a inaltat iarasi natiunea romana. Alegandu-te pe Tine Domn in Tara noastra, am voit sa aratam lumii intregi ceea ce toata Tara doreste : la legi noi, domn nou (. . .) Fii, deci, omul epocii ! Fa ca legea sa inlocuiasca arbitrariul. Fa ca legea sa fie puternica, iar Maria Ta, ca domn, fii bun, fii bland, fii bun mai ales cu acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasatori sau rai. Fa, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea institutiilor noastre, prin simtamintele Tale patriotice sa mai putem ajunge la acele timpuri glorioase ale natiunii noastre cand Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Imparatului din Bizant ca Moldova nu are alt ocrotitor decat pe Dumnezeu si sabia Sa».
Alegerile in Muntenia au avut loc la 24 Ianuarie 1859. Au fost mai multi candidati, fiind necesara interventia negustorilor si meseriasilor, care au tinut pe deputati trei zile in sala de alegeri. In noaptea de 23 spre 24 Ianuarie, deputatii Partidei Nationale s'au reunit la Hotelul "Concordia", hotarind sa-l aleaga tot pe Cuza. Dimineata, deputatul Vasile Boierescu a propus si adunarea a aprobat in unanimitate - 66 de voturi - ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. Unirea era realizata !
Evenimentul a fost sarbatorit cu un entuziasm de nedescris de populatia Bucurestilor, masata pe dealul Mitropoliei. Aici, dar si la Iasi, Craiova si in alte orase, multimea a iesit pe strada strigand : «Traiasca Unirea ! si cantand si dansand "Hora Unirii" pe versurile lui Vasile Alecsandri.
O delegatie munteana s'a dus la Iasi sa ofere domnia lui Cuza. Cu aceasta ocazie, C. A. Rosetti spunea noului domn : «Primeste, ales al Romaniei, impreuna cu coroana Tarii Romanesti, pe care ti-o aducem, inimile a doua milioane si jumatate de romani, care te asigura ca atata timp cat vei purta steagul unirii, al nationalitatii, al dreptatii si al libertatii, muntenii si moldovenii te vor urma ca pe un singur om».
La 8 Februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la Bucuresti pentru a depune juramantul, ocazie cu care populatia Bucurestiului l-a primit cu un entuziasm rar intalnit.
Salutand pe noul domn, Mitropolitul Nifon spuse : «De secole acest popor care Va inconjoara si Va imbratiseaza varsand lacrimi de bucurie nu inceteaza sa roage pe Cel Atotputernic sa aplece privirea Sa asupra suferintelor si durerilor sale. Acest popor, Sire, nu se indoieste ca Providenta v-a trimis pentru a pune capat suferintelor sale. Fiti drept si conduceti-l acolo unde poate privi aureola gloriei si virtutii, care incorona odinioara pe nemuritorii nostri stramosi, pentru a lasa pagini pline de actiuni stralucite in istoria Patriei noastre dragi» (M. Pacurariu).
La 1 Octombrie 1859 s'a fixat capitala tarii la Bucuresti.
Actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 a fost primul pas, hotaritor, al unirii Principatelor. Dubla sa alegere a fost recunoscuta de Marile Puteri abia in Septembrie 1859. A urmat vizita protocolara la Istambul in 1861. In sfarsit, la 24 Ianuarie 1862 s'a ajuns la contopirea celor doua adunari legislative in primul Parlament comun al Romaniei. Barbu Catargiu a fost ales in fruntea primului guvern al Romaniei unite.
Domnia lui Cuza a fost scurta - numai sapte ani - dar rodnica. Ajutat si sfatuit continuu de Mihail Kogalniceanu, Cuza a secularizat averile manastiresti, in 1863, facand sa reintre in patrimoniul statului un sfert din teritoriul stapanit de straini, calugari greci in cea mai mare parte.
La propunerea aceluiasi Kogalniceanu, acum prim-ministru, in 1864 Cuza da o lovitura de stat, dizolva Camera si, printr'un plebiscit - dupa modelul lui Napoleon al III-lea - impropietareste peste 40000 de tarani, ceea ce-i mareste popularitatea, mai ales in patura rurala a tarii.
Domnul Cuza a sprijinit si cultura. La 4 Iulie 1864 s'a infiintat Universitatea din Bucuresti, cu trei facultati: stiinte, drept si litere-filozofie. Teologia s'a infiintat mai tarziu, in 1881.
Multe din reformele sale au privit si Biserica, ele fiind foarte progresiste pentru aceea vreme : numirea episcopilor prin decret ; legea pentru obligativitatea limbii romane in toate bisericile tarii ; infiintarea Episcopiei Dunarii de Jos ; infiintarea Facultatii de teologie din Iasi (1860), grija pentru seminariile teologice; acordarea a 8,5 ha de pamant bisericilor parohiale ; plata unei parti a salariului preotilor de la buget etc.
De cea mai mare importanta a fost «Decretul organic pentru infiintarea unei autoritati sinodale centrale» (1864), care urmarea unificarea Bisericilor Ortodoxe din Muntenia si Moldova. Era prima legiferare oficiala a autocefaliei (independentei) Bisericii noastre fata de Patriarhia de Constantinopol, care va fi recunoscuta abia in 1885, dupa ce ne-am castigat Independenta nationala pe campul de lupta in 1877.
In 1865 a acordat Mitropolitului Nifon titlul de «Primat al Romaniei», titlu necesar si corespunzator administratiei bisericesti in noul stat.
Cu tot patriotismul sau, cu toate reformele, partidele politice care-l ridicasera pe scaunul domnesc nu-i mai recunosteau autoritatea, reprosandu-i noua Constitutie, numita «Statutul Organic», care-i asigura un fel de dictatura, el singur avand dreptul sa propuna legile impreuna cu un sfat de juristi, numit Consiliu de Stat. In plus, boierii il dispretuiau dupa reforma agrara. Tot mai mult se simtea nevoia aducerii unei dinastii straine, care sa se poata situa deasupra luptelor dintre partide. Conservatorii si liberalii au format o coalitie impotriva lui Cuza, care a facut greseala de a se lipsi de Kogalniceanu. Atragerea unei parti a armatei a facut ca la 11 Februarie 1866, sub amenintarea cu moartea, Domnul Unirii sa fie fortat sa-si semneze abdicarea. A doua zi a fost dus in ascuns peste granita, stabilindu-se in Germania, unde a murit in 1873. Corpul lui a fost adus in tara si ingropat la Ruginoasa ; zeci de mii de tarani au venit sa se inchine la mormantul celui care le daduse o soarta mai buna.
Unirea din 1859 nu s'ar fi putut realiza fara participarea poporului, a intregii natiuni, cum scria Kogalniceanu: «Unirea este actul energic al intregii natiuni (. . .) Unirea, natiunea a facut-o».
Un cuvant de pretuire se cuvine si strainilor care ne-au ajutat in realizarea Unirii din 1859, in special imparatul Napoleon al III-lea, contele Cavour, marele om de stat italian, apoi francezii Jules Michelet si Edgar Quinet, pentru a nu aminti decat pe cei mai importanti.
Actul de la 24 Ianuarie 1859 a constituit o etapa necesara si importanta a luptei pentru independenta, libertate si neatarnare, preludiul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918 a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Patria-Mama, precedate in acelasi an de unirile Basarabiei si Bucovinei.
Sarbatorind astazi 143 de ani de la Unirea Principatelor, sa ne plecam cu veneratie in fata marilor barbati de stat si oameni ai Bisericii care au realizat acest important act istoric. Fire nevazute, pe aripi de dor, ne unesc astazi pe noi, cei din Exil, stransi in bisericile si comunitatile de aici, cu cei de acasa, de care ne leaga limba, credinta si traditiile.