Azi am împlinit 83 de ani. Sunt crestin ortodox. Am crescut la tara pâna în anul 1939, când am intrat în armata. Am facut tot razboiul, cazând si prizonier. Am trecut prin multe evenimente. Dupa razboi, am fost bolnav de mai multe ori. Am fost de trei ori paralizat si am facut un infarct. Numai credinta în Dumnezeu m_a salvat.
Am multe de povestit. Fiind un pasionat cititor al revistei (Formula As - n.r.), în care gasesc atâtea articole minunate despre animale, sanatate si credinta în Dumnezeu, ca om credincios si mare iubitor de necuvântatoare, m_am hotarît sa va scriu o întâmplare deosebita din viata mea.
În timp ce ma aflam pe frontul de rasarit, în Rusia, s_a împrietenit cu mine un câine lup. Nu stiu de unde venise, dar mi_am facut din el un tovaras nedespartit. Ratia de mâncare o împarteam cu el, unde mergeam eu, mergea si el, unde dormeam eu, dormea si el, lânga mine, pazindu_ma. Într_una din zile, aflându_ma într_un sat asezat la marginea unei paduri, câinele a plecat de lânga mine la câtiva metri si a început sa sape pamântul, latrând. În cele din urma, a venit lânga mine si, tragându_ma de manta, m_a dus lânga groapa lui. Am luat un hârlet si am început sa sap si eu. Nu mica mi_a fost mirarea, când într_o cutie de tabla am gasit o superba icoana, cu Sfânta Fecioara Maria si pruncul Iisus. Deasupra lor, vegheau doi îngeri. Lânga icoana se afla si o cruciulita de lemn, atârnata de un snur. Am luat icoana, m_am închinat si am sarutat_o, în timp ce câinele sarea pe mine de bucurie. Cu cruciulita la gat si cu icoana în ranita, am plecat.
Am pornit mai departe, mutându_ne cu frontul spre rasarit. Într_o zi, în timp ce ne odihneam lânga o casa, am scos icoana, am sters_o si_am sarutat_o, rugându_ma fierbinte lui Dumnezeu, Preabunei Fecioare si Fiului ei Iisus, sa ne ajute sa scapam cu viata din acel macel sângeros. Câinele scâncea lânga mine, de parca s_ar fi rugat si el. În acest timp, s_a apropiat de noi o batrâna, care ne_a adus o cana de apa. Vazând icoana, a început si ea sa se închine si sa plânga amarnic, povestindu_ne ca icoanele ei fusesera luate de comunisti. Atent din cale afara, când a vazut ca femeia începe sa plânga, câinele a început sa latre spre mine, apoi latra spre femeie, fugind de la unul la altul. Întelegând ce vrea inteligentul meu prieten, am mers cu femeia în casa, am atârnat icoana în cuiul gol din perete, unde se aflasera cândva Maica Domnului si Iisus, si i_am dat sa_nteleaga ca i_o daruiesc. Batrâna a început iarasi sa plânga, dar lacrimile care i se rostogoleau pe obraji erau de data asta lacrimi de fericire.
Am plecat din nou la razboi, cu câinele cel credincios lânga mine. Nu cred sa mai fi avut cineva un tovaras atât de apropiat, printre bombele care cadeau. Dumnezeu m_a iubit si m_a ajutat sa scap cu viata, iar în cele din urma am început sa ne întoarcem spre tara, eu cu câinele cel drag, la picior. Când sa trecem Nistrul catre Tighina, câinele a început sa latre si s_a oprit. A venit la mine, mi_a îmbratisat picioarele, iar apoi a luat_o la fuga, fara sa se uite înapoi. Ma parasise! Fugea spre locul nasterii sale, poate sa pazeasca icoana pe care o gasise în pamânt.
A trecut de atunci o viata. Câinele acela a ramas însa în sufletul meu si sunt convins ca daca am scapat din atâtea încercari dureroase, protectia mi_a adus_o icoana aceea, pe care am avut taria s_o daruiesc.

MANEA GHEORGHE
B_dul Garii nr. 12, sc. B, ap. 16, Brasov, România
(Formul As, 12 noiembrie 2001)