Din Tezaurul Învataturii Crestine

CATEHEZA No. 3 - DESPRE BISERICA

1.- Care este întelesul cuvântului Biserica ?
Cuvântul Biserica deriva din latinescul "basilica", format la rându-i din grecescul "basilikioikia" (casa împarateasca). Primii crestini savârseau rugaciuni si frângerea pâinii (Euharistia) într'o încapere din casele particulare ale vremii (F.A. 2, 46). Cu timpul, s'au construit încaperi speciale - viitoarele Biserici - care s'au numit "împaratesti", generalizate dupa edictul de la Milan al lui Constantin cel Mare, în 313. Notiunea de Biserica s'a extins de la locasul de cult la întreaga comunitate crestina.
In Dacia, termenul de Biserica a patruns în seco-lul al VI-lea din provinciile Sud-dunarene, fiind folosit numai în cadrul romanitatii orientale.
In Apus, s'a folosit din secolul al III-lea si termenul "ecclesia" (adunare), care a înlocuit treptat termenul de bazilica si a format, în limbile romanice apusene, termeni ca : "église", "chiesa", "iglesia", "igreja" si în limbile germanice, termenii : "church", "kirche", "kyrkan", derivati din "kiriaki" (împaratesc).

2.- Când s'a întemeiat Biserica crestina ?
Biserica a fost întemeiata, în chip vazut, de Mântuitorul Iisus Hristos la Ierusalim, de Rusalii sau Cinzecime, când Sfântul Duh s'a pogorât peste Apostoli în chip de limbi de foc. Graind minunat multimii de iudei si prozeliti adunati pentru praznic, acestia au convertit peste trei mii de persoane, care s'au pocait si botezat (F.A. II, 1-46). Legatura Bisericii cu Hristos este o legatura organica, El fiind capul Bisericii, iar Biserica trupul Sau, caci zice Sfântul Pavel : "Hristos este capul Bisericii, trupul Sau, al carui Mântuitor si este" (Efes. I, 22-23). Sfântul Duh este sufletul Bisericii, pe care o sfinteste prin harul si darurile Sale.

3.- Care este întreita putere data de Mântuitor Apostolilor si, prin ei, Episcopilor ?
Biserica este locasul si centrul prin care Hristos desfasoara lucrarea Sa, mântuitoare în lume. Dupa cum El a rascumparat si mântuit firea pacatoasa prin întreita Sa lucrare - de învatator, de arhiereu si de împarat - tot asa a lasat Bisericii Sale o întreita putere si misiune : de a propovadui nealterat adevarul dumnezeiesc, cuprins în Sfânta Scriptura si în Sfânta Traditie ; de a curati si a sfinti pe credinciosi prin cele sapte Sfinte Taine (botezul ; ungerea cu Sfântul Mir ; marturisirea sau spovedania ; Sfânta Impartasanie ; cununia ; preotia si maslul) si de a-i conduce pe calea mântuirii spre viata vesnica. Acest lucru reiese din porunca data Apostolilor dupa Inviere: "mergând învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh, învatându-le sa pazeasca toate câte v'am poruncit voua. Si iata, Eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor" (Mt. 28, 19-20).
Aceasta întreita putere a fost data de Mântuitor Sfintilor Apostoli si, prin ei, urmasilor acestora, adica episcopilor si preotilor. Puterea si dreptul de a propovadui Evanghelia, de a savârsi Sfintele Taine si de a pastorii pe credinciosi apartine membrilor ierarhiei sacramentale, pe baza hirotoniei. Aceasta o spune clar Sfântul Pavel : "asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumne-zeu" (I Cor. 4, 1).

4.- Din cine este alcatuita Biserica ?
Alaturi de episcopi, preoti si diaconi, Biserica este formata din marea obste a celor care s'au botezat, au crezut, cred si marturisesc pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu si Mântuitor al întregului neam omenesc. Ei sunt uniti prin aceeasi credinta, se împartasesc cu aceleasi Sfinte Taine, respecta aceleasi porunci ale Bisericii. Toti reprezinta Biserica luptatoare, Biserica celor de pe pamânt, Biserica celor vii, ai carei membri sunt înca în lupta cu puterile vrajmase ale raului. (Gal. 5, 17).
Alaturi de ea exista Biserica triumfatoare, Biserica celor adormiti, Biserica îngerilor si a sfintilor care au biruit puterile celui rau si au trecut în lumea cea nevazuta si cereasca (Evr. 12, 23). Intre ele exista nu numai o solidaritate, ci si o continuitate.

5.- Ce întelegem prin biserica - locas de închinaciune ?
Prin Biserica - locas de închinaciune întelegem locul sfânt menit cultului divin public ; Biserica materiala în care ne plecam genunchii si în care participam la Sfânta Liturghie, numita de Mântuitor "casa a Mea" (Mt. 21, 13) si amintita în Faptele Apostolilor, când Pavel si Barnaba, ajungând în Antiohia "au stat acolo un an întreg, adunându-se în Biserica si învatând popor mult" (F.A. 11,26).
Multe sunt denumirile Bisericii în Sfânta Scriptura. Iata câteva din ele : "Adunarea cuviosilor" (Ps. 149, 1); "Casa Domnului lui Iacob" (Isaia 2, 2-3) ; "Ierusalimul cel Nou" (Apoc. 3, 12) ; "Casa Domnului" (Efes. 1, 22) ; "Mireasa lui Iisus" (II Cor. 11, 2) ; "Trupul lui Iisus" (Efes. 2, 19) ; "Casa lui Dumnezeu" (I Tim. 3, 15) etc.

6.- Exista mântuire în afara bisericii ?
In afara Bisericii nu exista mântuire, iar Domnul Hristos împartaseste harul Sau mântuitor credinciosilor, prin Sfântul Duh, numai în Biserica si niciodata în afara ei. Aceasta, deoarece Biserica este maica noastra duhovniceasca, în care ne nastem la viata în Hristos prin botez, devenind fiii lui Dumnezeu dupa har. Sfântul Ciprian al Cartaginei spune : "Nu poate cineva sa aiba pe Dumnezeu de Tata, daca nu are Biserica de Mama". Nu fac parte din Biserica cei care, din vina lor, s'au rupt de ea prin învataturi desarte, prin erezii si schisme sau prin dezbinari.

7.- Cine face parte din Biserica ?
Din Biserica fac parte nu numai dreptii, ci si pacatosii, cei din urma fiind însa madularele bolnave ale Bisericii. In diferite pilde, Mântuitorul a asemanat Biserica Sa cu tarina care cuprinde grâu si neghina (Mt. 13, 47-50), iar Sfântul Pavel spune ca în Biserica exista si vase de cinste si vase de necinste (II Tim. 2, 20). Mântuitorul n'a venit în lume sa cheme la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi deoarece "nu au trebuinta cei sanatosi de doctor, ci cei bolnavi (Mt. 9, 12).

8.- Ce înseamna Biserica vazuta si nevazuta ?
Biserica este si vazuta si nevazuta. Este vazuta caci vazuti sunt ierarhii si preotii, vazuti sunt credinciosii, vazute sunt locasurile si slujbele. Este nevazuta pentru ca nevazut este capul Ei, nevazut este Sfântul Duh - Mântuitorul, nevazuti sunt îngerii si dreptii care au trecut din aceasta viata.
In chip nevazut, Biserica este condusa de Mântuitorul Hristos (Mt. 28, 20), prin Sfântul Duh (In. 15, 26), iar în chip vazut Biserica este condusa de ierarhi, de sinodul episcopilor care hotaraste bu-nul mers al ei. Daca la sinod iau parte - ca'n primele veacuri - toti episcopii Bisericii, atunci sinodul este ecumenic, adica a toata lumea.

9.- Care este legatura dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Biserica ?
Domnul Iisus Hristos si Sfânta Biserica sunt nedespartiti. Asa precum Hristos este singurul Domn si învatator al credinciosilor, singurul mijlocitor între Dumnezeu si fapturile Sale, tot astfel nu poate sa se mântuiasca nimeni decât daca este si ramâne madular al Bisericii, adica al trupului lui Iisus Hristos. Daca un madular se desprinde de trup, atunci se lipseste de viata, caci nu mai curge în el sângele trupului si este lepadat. Tot asa si credinciosul care se desparte de Biserica, în care exista harul dumnezeiesc, moare sufleteste, pentru ca nu mai are viata din trupul tainic al lui Hristos adica din Biserica.

10.- Care sunt însusirile Bisericii ?
In Simbolul de credinta niceo-constantinopolitan sau în Crez, marturisim ca Biserica are patru însusiri :
a.- Biserica este una pentru ca unul este capul si întemeietorul ei, Domnul Iisus Hristos (Efes. I, 22), unul este Sfântul Duh care o însufleteste, unul este scopul ei - acela de a aduna pe credinciosi la un loc si de a-i sfinti (In. 11, 51-52), una este învatatura adevarata si una este calea cea dreapta care duce la mântuire. Mai mult, Hristos a creiat o singura Biserica si s'a rugat în noaptea dinaintea patimilor catre Tatal ceresc "ca toti sa fie una" (In. 17, 21).
b.- Biserica este sfânta pentru ca sfânt este întemeietorul ei, Domnul Iisus Hristos, care a sfintit-o cu scump sângele Sau (Efes. 5, 27) si i-a dat puterea sa sfinteasca pe oameni ; deasemenea, sfânta este si învatatura ei (In. 17, 17), iar sfintenia ei nu vine de la membrii Bisericii - între care pot fi si pacatosi - ci de la Mântuitorul, prin Sfântul Duh.
c.- Biserica este soborniceasca sau universala pentru ca rostul sau este sa se întinda pe tot pamântul si sa cuprinda pe toti oamenii (Mt. 28, 19), fara deosebire de neam sau rasa. Biserica este universala pentru ca învatatura sa este conforma cu întreg adevarul primit de la Hristos, spre deosebire de secte sau erezii care au numai o parte din adevar. Biserica eate universala pentru ca detine adevarul unic si universal adus lumii de Hristos.
d.- Biserica este apostoleasca pentru ca este întemeiata pe marturia Sfintilor Apostoli (Efes. 2, 20) fiind raspândita si organizata în lume de ei. Este apostoleasca pentru ca pastreaza neschimbata învatatura data de Mântuitor prin Sfintii Apostoli si pentru ca pastreaza darurile Sfântului Duh de la Apostoli, prin succesiune, adica pastreaza legatura harului neîntrerupt de la ei, prin episcopi pâna azi.

11.- Poate Biserica sa greseasca ?
Biserica nu poate sa greseasca pentru ca ea este trupul lui Iisus si în ea lucreaza neîncetat Sfântul Duh, luminând si îndrumând continuu pe preoti si pe credinciosi, numai acestia din urma pot gresi.
Sfânta Biserica este "stâlpul si temelia adevarului" (I Tim. 3, 15), este nebiruita în adevarul ei divin si "nici portile iadului nu o vor birui" (Mt. 16, 18).

In sfârsit, dar nu în cele din urma, Biserica este locul sfânt unde noi, românii, ne rugam Tatalui ceresc în limba mosilor si stramosilor nostri, locul unde ne botezam pruncii, ne cununam copiii si ne prohodim mortii, locul unde realizam cel mai profund comuniunea între noi si cu cei de acasa, locul de unde - acolo si aici - va începe adevarata renastere morala a României.

Pr. Dr. Cezar Vasiliu

Bibliografie :

• IPS Nicolae Corneanu, Invatatura de credinta ortodoxa, Bucuresti, 1992 ;
• Arhim. Ilie Cleopa Despre credinta ortodoxa, Bucuresti, 1981 ;
• PS Episcop Vasile al Oradei Carte de învatatura crestina ortodoxa, Bucuresti, 1978.