Sa descri Sfânta Mânastire a Argesului, ctitorie a lui Neagoe Basarab, chintesenta a artei religioase românesti, care a înfruntat secolele, doar într'o pagina de revista, este desigur o îndrazneala. Dar ea este justificata de respectuasa admiratie ce i-am pastrat-o din totdeauna, din anii tineretii mele când i-am pasit pragul pentru prima oara prin anii '30.
Într'adevar, intrând pe poarta parcului ce o înconjoara, ea te surprinde placut prin masivitatea zidurilor, prin broderia sapata în piatra de jos de la soclu si pâna sus la cornisa, dar mai ales prin originalitatea celor doua turnuri care înfrunta cerul într'o spirala de mare eleganta.
«Mie îmi place sa cred, spune I.P.S. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania în albumul sau - Cerurile Oltului - ca mesterul Manole a vazut biserica aceasta ca pe o principesa în stare de rugaciune, ridicata pe vârfuri, cu bratele înaltate, implorând bunatatea lui Dumnezeu. . . Bratele rasucite din afara înauntru, aidoma bratelor omenesti, aduna rugaciunea, o concentreaza într'un focar, ca într'un act de spiritualitate».
Si cât de dumnezeesc de frumoasa este si legenda bine cunoscuta a zidirii mânastirii, când Negru Voda (Neagoe Basarab) însotit de «Manole si ceilalti mesteri mari, calfe si zidari», cauta «loc de mânastire si de pomenire», dar nu asa, oriunde, ci la «un zid parasit si neispravit, unde îi îndruma «mândru ciobanas, din fluier doinas» (Opusul citat).
Într'adevar, biserica a fost construita pe ruinele unei alte vechi biserici, între anii 1512 si 1517, de catre un mester al carui nume nu se stie precis, dar care a cunoscut arta atonita si traditia artistica româneasca. Legenda îi atribuie numele de mesterul Manole care a ramas pâna astazi legat de sfântul lacas.
Iat-o descrisa de Gavriil Protul în pitorescul limbaj al cronicii sale «Viata Sfântului Nifon»: «... si zidi asta sfânta biserica tot din piatra cioplita si sapata cu flori . . . Si au facut preîn mijlocul tinzii bisericii 12 stâlpi înalti, tot din piatra cioplita si învârtiti frumos si minunati. Iar ferestrele bisericii si ale altarului, tot scobite si razbatute prin piatra cu mare mestesug le facu; si la mijloc o ocoli cu un brâu de piatra împletit în trei vite, si împrejurul bisericii facu ca o streasina tot marmura alba, cioplita cu flori. . . si turlele tot cioplite cu flori si unele sucite si aurite cu aur...»
Astfel, cum am amintit, toti peretii sunt sculptati cu o maiestrie desavârsita. O originalitate o constituie si nisele din registrul superior, terminate în arcuri la intersectia carora se afla câte un porumbel de piatra, ce tine în cioc un clopotel ce suna la adierea vântului . . .
Biserica, în general, pastreaza liniile si decoratiunile initiale, refacute în secolul trecut de arhitectul francez Lecomte de Nouy, care spre cinstea lui, a respectat întocmai opera originala.
Interiorul impresioneaza prin monumentalitate si ornamentatia altarului, ca si prin cele 12 coloane sculptate, ce sustin turla centrala. În naos te vei închina sfios la mormintele ctitorului Neagoe Basarab, a sotiei sale Despina Doamna si a ginerelui sau Radu de la Afumati. Tot aici sunt înmormântati Regii Carol I Întemeietorul, Ferdinand I Întregitorul si sotiile lor, Reginele Elisabeta (Carmen Sylva) si Maria. Îmi aduc aminte emotia ce a cuprins pe toti românii la vederea carului mortuar al Reginei Maria, ce o aducea aici, drapat tot în pânze de culoare mov, urmare a dorintei ei. A fost o Regina iubita, «mama ranitilor», cum i se mai spunea pentru devotamentul si dragostea cu care se apleca asupra patului lor de suferinta, punându-le mâna pe frunte, spunându-le o vorba de alinare. Într'o vitrina vei admira sincer o mare Evanghelie cu chenarele pictate de Regina Carmen Sylva în vechea traditie româneasca a calugarilor caligrafi de odinioara.
Iar nu departe de mânastire îti vei potoli setea la Fântâna mesterului Manole, zidita, cum zice legenda, pe locul unde a cazut el încercând sa zboare cu aripile de sindrila, de pe acoperisul bisericii, ale caror schele fusesera ridicate din porunca lui Neagoe Basarab, din teama ca el sa nu mai zideasca o alta biserica la fel de frumoasa.

Paul Diaconescu