Buletinul "Calea de lumina"
AN VII, nr. 73-74, MAI - IUNIE 2000

DOCUMENTAR

GEORGE FILIP - poetul comunitatii noastre

Sarbatoarea Unirii Basarabiei cu Patria Mama (27 Martie 1918) reprezinta si o zi memorabila în viata comunitatii române din Montréal - ziua de nastere a poetului român si canadian George Filip - poetul comunitatii noastre.
Da, trebuie sa ne veneram preotii si poetii - ei sunt adevarati învatatori ai unui neam ; astfel, poetii din Basarabia au redesteptat dragostea pentru limba si cultura româna prin forta spirituala a mesajului lor poetic : s-a revenit la grafia latina, renascând idealuri românesti pe pamânturi stramosesti vitregite de soarta.
La români, poetii au fost totdeauna profeti daruiti cu har divin. Ei sunt cei ce leaga frumosul de om, ei aduc frumosul în casele noastre.
Cât de plastica este perceperea de catre George Filip a poetilor în lumina siderala a mitului lui Hyperion: "Poetii's imigrantii coborîtori din spatii". Este aici si o reflectie asupra sacrificiului prometeic al poetilor, care aduc din sfere înalte flacara simtirii, iar noi trebuie sa ne înaltam pentru a-i întelege. Ca nu vom reusi totdeauna ne-o spune filozofic Horia Vintila: "La poésie est plus vaste que le monde".
L-am întâlnit pentru prima oara pe George Filip acum câtiva ani, aici, la Montréal, dar pe poetul George Filip îl cunosteam înca din tara. M-a bucurat si impresionat prezenta în acest mediu trepidant a unui poet de talie suprema - semn al densitatii substantei poetice generate de o personalitate puternica si sensibila totodata, dar si al libertatii absolute care guverneaza arta autentica: boem, liber de conventii sociale traditionale si traditionaliste, damnat sa rataceasca zbuciumat în cautarea unor idealuri pe care nu le va gasi, poate, niciodata.
Dar îl gaseste pe Dumnezeu, pentru ca Sfânta Scriptura ne spune ca ratacitorul pe pamânt are mai multe sanse sa-l întâlneasca pe Dumnezeu decât cel îndestulat si stabil. Calatorul îsi are casa în cer, cea de pe pamânt fiind complementara celei ceresti.
"Marea este steaua sufletului meu", spune George Filip. Nascut pe malul Marii Negre si binecuvântat de valurile ei înspumate, "copil al Marii" - asa cum se autodefineste, cântecul apei l-a însotit mereu pe poet: si atunci, demult, dar si când a trecut oceanul, si când a poposit la Montréal - orasul dintre ape, dar si orasul artelor frumoase.
Venit în cautarea unui alt cer, asa cum am facut-o cu totii, gaseste pe bolta un "arc au ciel" care-i aminteste ca cerul este acelasi si ca numai omul este vesnic calator. Asa cum altadata Ovidiu si-a cântat tristetea si singuratatea în îndepartatul Pont Euxin, renascând pe noul tarâm si transformând locul exilului în a doua patrie, asa si poetul George Filip transforma tara în care s-a autoexilat într-un loc primitor în care prind viata "visele sale rebele"; pentru ca este cu toata fiinta sa un "poet al viselor rebele", asa cum metaforic l-a numit Nicolae Stefanescu. Poezia sa, care strabate drumul de la traditionalism la modernism, cu radacini în ancestralul românesc, poarta pecetea personalitatii sale complexe, tumultoase.
Natura este Cosmosul Vesnic în care se topesc fenomenele, iar diafana Diana - o "fata morgana" - inefabil simbol al virtualului, plasmuire a poetului care-i calauzeste pasii sau, poate, misterul eternului feminin.
Poet al Marii, George Filip dezvolta simbolul enigmaticului marin, evocând atmosfera de port - Pontul Euxin, mirajul plecarilor, dar si o neliniste metafizica:

"Mai spre seara Marea mi-a soptit:
hei, poete, te-ai mai domolit ?
am o taina, nu ti-o mai ascund,
vino dar cu mine în strafund:
si-am vazut un cimitir imens
-vezi, acesta-i marele meu sens!"

În marea trecere, poetul aflat la rascruce de drumuri, de timpuri si de culturi se intoarce din nou la iubita sa, Marea:

"Iubita Mare, iarta-mi cutezanta
ca ti-am venit batrân la tarm si eu
si-ti jur ca-n patru colturi ale lumii
tu-mi vei fi steaua sufletului meu".

Traind între doua nostalgii, în poezia sa întâlnim si sensul tragic al exilului, acel loc suspendat între o origine pierduta si un sfârsit "fara odihna".
Mag al devenirii universale, poetul surprinde tainice semne ale nemuririi în omenescul cotidian, înnobilând cele lumesti prin neobisnuita sa forta imaginativa: pentru el frunzele pot fi "tulburatoare"iar "rostogolirea lumii are un sens etern".
George Filip poate trai în aceste zile aniversare sentimentul împlinirii menirii sale de creator de exceptie - 9 volume de poezii aparute - daruit de Dumnezeu cu har divin, admirat de iubitorii de poezie autentica.
Daca marele nostru carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu spunea ca un om trebuie sa lase în urma sa o carte, o casa si un copil, Geoerge Filip lasa multe carti adevarate care suplinesc si casa si copilul. A pus poeziile si întreaga sa activitate din Montréal în slujba românismului si a afirmarii spiritului national al românilor de pretutindeni.
Si pentru ca George Filip apartine în egala masura si poeziei canadiene de expresie franceza, atât de pasionala în procesul ei de cristalizare si de cucerire a propriului univers, încheiem reamintind cuvintele poetului canadian francez Gaston Miron, "prieten la un pahar de vorba" cu George Filip, care vede în poezie asumarea responsabilitatii prezentului si a viitorului, asumarea vointei de a construi umanitatea într-o lume în care singura valoare de plenitudine este iubirea; pentru noi aceasta înseamna sa ne iubim si sa ne respectam preotii si poetii: ei sunt adevaratii învatatori ai unui neam.

Prof. Maria Boju

(Conferinta prezentata la Casa Româna din Montréal la 24 Martie 2000, cu prilejul aniversarii revenirii Basarabiei la Patria Mama si sarbatoririi poetului George Filip.)