![]()
AN IX, nr. 100,
AUGUST 2002
Se intampla in Romania
ICOANA MAICII DOMNULUI
de la Manastirea "Dintr-un Lemn"
|
Aflata intr-un frumos cadru natural, inconjurata de
dealuri cu creste domoale si racorita de apa Otasaului, manastirea
"Dintr-un Lemn" se afla la 26 kilometri de Ramnicul Valcea, in comuna
Francesti. In acest loc, binecuvantat de Dumnezeu, vin oamenii care se inchina
si se roaga la icoana miraculoasa a Maicii Domnului, facatoare de minuni. |
|
Despre manastirea Dintr-un Lemn exista o frumoasa nuvela istorica, "Doamna
Chiajna" a lui Alexandru Odobescu. In aceasta se spune ca fiica doamnei
Chiajna s-a logodit cu un grec, iar dupa nunta a plecat cu el spre Istambul.
Fiind, insa, iubita si de un boier oltean, Radu Socol, acesta a urmarit-o pe
Ancuta, iar pe Dunare a furat-o si a mers cu ea pe Valea Motrului. Suparat
nevoie mare, grecul a trimis armata si a incendiat conacul boierului, pe acesta
l-a asasinat, iar Ancuta a reusit sa fuga, luand cu ea si icoana Maicii
Domnului. Ajunsa pe locurile de care amintim acum, ea a ascuns-o in scorbura
unui stejar si a fost gasita de un calugar cioban. Pe acest loc, din acel stejar
a fost ridicata biserica Dintr-un Lemn
Asezarea monahala de la "Dintr-un Lemn" este pastorita de un singur
preot, parintele arhimandrit dr. Chesarie Gheorghescu, si 48 de maicute.
Parintele arhimandrit dr. Chesarie Gheorghescu are o voce calda, blanda, care te
indeamna sa-1 asculti, numai daca timpul ti-ar oferi acest ragaz. Camera in care
locuieste este modesta, intesata cu carti, dintre care un numar de 48 de lucrari
au fost scrise de acest impatimit slujitor al Bisericii.
De-a lungul timpului, Manastirea "Dintr-un Lemn" a fost loc de
pelerinaj pentru multi credinciosi. Minunile sale n-au intarziat sa apara in
rindul celor care s-au rugat cu credinta in suflet. "Aici a venit un medic
endocrinolog din Bucuresti, dr. Saloid - povesteste parintele. Durerea lui si a
sotiei era ca nu puteau avea un copil si incercasera in fel si chip. In cele din
urma, a venit si s-a rugat si el si sotia lui la Icoana Maicii Domnului, iar
minunea s-a implinit.
Un caz asemanator este al Mariei Zidaru, din Balcesti-Valcea. Nici ea nu putea
face copii; a venit insa, s-a rugat si in cele din urma a putut da nastere la
doi copii gemeni, un baiat si o fata. Cel mai recent si mai elocvent caz este al
unei doctorite, Adriana. Acum locuieste in Rimnicu-Valcea, este medic stomatolog
si are deschis un cabinet particular. Femeia a venit aici si mi-a spus ca are
cancer. Toti doctorii pe care-i consultase spusesera ca nu mai are mult de
trait. Arata groaznic, ii cazuse parul din cap, chelise complet si nu mai
cintarea decat 31 kg. Adriana a inceptit sa se roage in fata icoanei Maicii
Domnului. eu am sfatuit-o sa se roage si acasa si i-am dat sfantul mir. Dupa
patru saptamani a fost refacuta, a inceput sa-i creasca si parul, iar acum si-a
reluat activitatea de zi cu zi, increzatoare in forte proprii, si cu credinta in
Dumnezeu"
Parintele Chesarie ar mai fi avut multe de povestit, dar toaca si clopotele
anuntau inceperea slujbei de dupa-amiaza, in biserica mare din piatra, unde este
amplasata Icoana Maicii Domnului, glasurile maicutelor se inaltau parca spre
cer, iar tu, calatorule, de oriunde ai fi si cine-i fi, te simti, ascultandu-le,
mai linistit, mai impacat cu tine insuti.
Dintr-unul din copacii seculari, in trupul caruia a fost amplasata icoana, ani
de zile a curs mir, si acum se mai poate observa acest fenomen. Se spune ca
acestea sunt lacrimile Maicii Domnului, iar stejarul acela, a carui varsta
depaseste 600 de ani, a ramas vesnic verde, fara sa se usuce macar o singura
ramura.
Dorel Tircomnicu