AN VI, nr. 57-58, IANUARIE - FEBRUARIE 1999

Manastirea "Dintr'un lemn"

Regiunea colinara, care se întinde la vest de Râmnicu Vâlcea spre Horez, a stârnit dintotdeauna interesul vizitatorilor, atât români, cât si straini, prin monumentele Evului Mediu. Aici, pe o suprafata nu prea întinsa, se întâlnesc : mânastiri, schituri, adesea foarte vechi, biserici din sate sau orase, în piatra sau în lemn, ca si locuintele fortificate, renumitele "cule", care, chiar daca valoarea lor artistica nu e ridicata, atesta, fara îndoiala, prin echilibrul proportiilor, prin linia abrupta a acoperisurilor sau prin pitorescul unei fresci exterioare, simtul artistic al artizanilor din regiune.
Pentru a ajunge la mânastirea Dintr-un Lemn se urca de la Dragasani spre Râmnicul Vâlcea, trecând prin Râureni, unde se afla o frumoasa biserica din lemn si unde altadata, de Sfânta Maria avea loc cel mai mare târg din regiune, se ajunge la Babeni. De acolo, coteste la dreapta, pe valea Bistritei, în directia Frâncesti, Horezu. De la Frâncesti, parasind valea Bristitei, urmând valea Oltului, pe jos, dupa 4 km se ajunge la poarta mânastirii Dintr-un Lemn.
În penumbra creeata de un grup de stejari gigantici, se zareste modesta bisericuta din lemn construita în ultimul secol dupa amplasamentul si dupa modelul celei a carei legenda, acum mai mult de trei sute de ani, a cules-o Paul d'Alep si care spune ca un pustnic stabilit în aceste locuri ar fi construit o biserica dintr-un singur arbore. Aceasta legenda nu pare sa aiba nimic de necrezut, cu atât mai mult cu cât ea pare sa fie atestata de existenta unei icoane, care se afla astazi în biserica mare si care a fost atestata de specialisti ca apartine celei de a doua jumatate a secolului al XVI-lea. În preajma ei se afla mânastirea de piatra.
Desi atribuita în mod eronat, dar voit, lui Matei Basarab, biserica a fost fondata de Preda Brâncoveanu, bunicul lui Constantin Brâncoveanu. Faptul ca Preda Brâncoveanu este fondatorul mânastirii Dintr-un Lemn este confirmat de Paul d'Alep care cu ocazia vizitei la mânastire, în cursul verii 1657, spune ca "splendida" biserica de caramida a fost zidita cu aproximativ 20 de ani în urma de "un mare boier". Numele fondatorului l-a uitat. Dar mai târziu, când a fost la Brâncoveni, oaspetele lui Preda, le mentioneaza mânastirea Dintr-un Lemn printre posesiunile acestui boier. De asemeni, un document atesta faptul ca : "toate actele, înscrisurile acestei mânastiri se gaseau în casa mariei sale, judele Preda . . . Apoi, când s-au rasculat armatele, omorând boierii si jefuindu-le casele, ei au luat toate cartile si actele ce se gaseau în casa boierului Preda si le-au aruncat în foc".
De-a lungul anilor, mânastirea a mai fost reparata si înzestrata de domnii Serban Cantacuzino, ori Constantin Brâncoveanu, care se arata foarte generos cu ctitoria bunicului sau pe care o înzestreaza cu numeroare obiecte de pret si la care poposeste adesea în drumurile sale spre Bistrita sau Horez.
Cel de al treilea domn care repara mânastirea este Stefan Cantacuzino si cu aceasta ocazie înlocuieste vechea înscriptie cu cea actuala, datând din 30 August 1715 si în care Matei Basarab figureaza ca fondator în locul lui Preda Brâncoveanu.
Tinând cont de ura dintre cele doua familii este foarte probabil ca înlocuirea sa fi fost facuta din ordinul domnului, cu atât mai mult cu cât le era banuit de-a fi jucat un rol alaturi de tatal sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, în asasinarea lui Constantin Brâncoveanu. Aceste banuieli se adaoga faptului ca, în ziua decapitarii lui Brâncoveanu si a fiiilor lui (Istambul 15 August 1714), tânara printesa Pauna Cantacuzino, care se gasea la mânastirea Dintr-un Lemn, a fost cuprinsa de un acces de nebunie în fata multimii adunate în incinta mânastirii. Acest incident a fost atribuit remuscarilor printesei.
În timpul ocupatiei Olteniei de catre Austria, mânastirea fiind asezata în afara drumurilor principale, a fost socotita improprie pentru asezarea unei garnizoane militare, dar inginerul maior Weiss a executat planurile mânastirii care azi au o incotestabila valoare.
Dupa 60 de ani de eclipsa, numele de Brâncoveanu reapare prin banul Grigore, care în 1805, împreuna cu sotia sa, Safta Brâncoveanu, face un voiaj de mare amploare în Oltenia, facând prima oprire la mânastirea Dintr-un Lemn. Iata sosirea lor spectaculoasa : "În cupeuri aurite, urmati de un sir de cupeuri si trasuri. Înconjurati de o armata de calareti, de prefecti, subprefecti, jandarmi, ostasi, de doua doamne de onoare, de valeti, paji din curtea sa, de garzi albaneze si de capitani sclipitori de aur si de argint, ei au petrecut o noapte la mânastire".
Safta Brâncoveanu va ramâne deosebit de atasata mânastirii. O parte din mobilierul vechiului sau apartament exista înca aici.
Este epoca faimosului egumen Hrisant de la Horez, care în afara propriei sale mânastiri, mai administreaza înca cinci, printre care si mânastirea Dintr-un Lemn. Sub conducerea sa, întreprinzatoarea stareta Platonida va întreprinde renovari de mare anvergura, dar tot atunci se va întâmpla un incident mai putin obisnuit de care voi vorbi mai târziu.
Secularizarea averilor mânastiresti de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1864) va aduce declinul mânastirii. Daca în timpul maicii Platonida mânastirea numara o suta de calugarite, în 1900 nu existau decât 27, cele mai multe în vârsta sau infirme.
Cladirile, în parte nelocuite, au început sa se degradeze, împrejurimile lipsite de o buna scurgere a apelor, aveau un aspect de terenuri virane.
În fata situatiei, Comisia Monumentelor Istorice a început restaurarea mânastirii înca de la începutul secolului. Prin lucrarile din 1938-1939, dar mai ale prin cele din 1955, la care o contributie materiala substantiala au avut-o aviatorii români, mânastirea este azi unul din punctele de atractie.
Construita ca mai toate mânastirile secolului al XVI-lea, pe plan trilobat, ea atrage prin silueta sa zvelta, datorata turnului octogonal situat deasupra naosului. Pictura din 1715 este destul de bine conservata în altar, dar mai ales în naos.
Daca adaugam mormintele Cantacuzinilor, aflate aici, ca si cel al monahului Gherontie, pictorul pronaosului, ca si al icoanelor si iconostasului, mult mai reusite, ne dam seama ca vizitatorul nu va ramâne dezamagit.
O alta atractie spre acest loc de pace si încântare o constituie legendele tesute în jurul micutei mânastiri construite în întregime din lemn, care se afla izolata, pusa în valoare prin amenajarea spatiului înconjurator, sub paza unor stejari gigantici - declarati monumente ale naturii - si a brazilor plantati în ultimii ani. Ea nu este cea originala, fiind refacuta de doua ori : în 1733, si apoi, în urma unui incendiu, în 1814.
Ea nu difera, în linii mari de cea initiala, reprezentativa pentru bisericile în lemn din regiune, considerate ca cele mai apropiate în plan rectangular, cu pronaos deschis, sprijinit pe coloane, fara turn. Construita din scânduri de stejar late de 10 cm, îmbinate în coada de rândunica. Printre alte elemente decorative, retin atentia centura în forma de coarda împletita sculptata în bârna, ca si banda de crestaruri subliniind marginea superioara a bârnei de la baza. Biserica pastreaza ferestrele strâmte, originale, ca si iconostasul,, frumoasa piesa de sculptura populara datând din 1814.
Dupa nuvela lui Al. Odobescu, mânastirea s-ar fi construit dintr-un stejar în care s-ar fi adapostit fiica Doamnei Chiajna, dupa ce i-a fost omorît sotul, Radu, cu care fugise pentru a nu fi maritata cu un grec batrân. În fuga sa luase cu sine doar o icoana, care a stat în acel stejar fara a putea fi miscata.
Acestei legende romantice i se alatura un episod la fel de romantic, dupa care, în vremea staretei Platonida, Anton Pann, profesor de muzica la seminarul din Râmnicu Vâlcea, a fost trimis periodic la mânastire pentru a da lecti de muzica calugaritelor tinere si surorilor. El s-a îndragostit de o sora de 16 ani, nepoata staretei Platonida, i-a cerut-o în casatorie, a fost refuzat, iar fata a suferit pedepse corporale. Anton Pann s-a abtinut sa insiste, dar dupa[ lectia urmatoare s-a constatat disparitia tinerei surori : un cuplu ciudat, cu o batrâna surioara în travesti, era deja departe, în drum spre Brasov.
Fara îndoiala ca aceste legende au la baza asezarea mânastirii într-un loc fara pereche, într-o ambianta plina de parfumul unui trecut înca incomplet descifrat.
Bogatia elementelor de arhitectura din epoci diferite, ca si frumusetea naturii, fac din mânastirea Dintr-un Lemn un loc ce merita a fi cunoscut de toti cei care atrasi de trecutul patriei noastre, strabat frumoasa regiune dintre Râmnicul Vâlcea si Horez, aceasta "surâzatoare gradina" a Olteniei.

Elena Neacsu,
1999