Buletinul "Calea de lumina"
AN VII, nr. 77-78, SEPTEMBRIE - OCTOMBRIE 2000

Scrisoarea Apostolica a Sfântului Parinte Ioan Paul al II-lea
la al III-lea Centenar al unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei
(fragmente)

Mult iubiti Frati si surori ai Bisericii Greco-Catolice din România
Timpul pascal al acestui Jubileu din anul 2000 coincide cu cel de al treilea centenar al Unirii Bisericii voastre cu Biserica Romei. Anul Jubiliar este un an de har în care întreaga Biserica aminteste ca Domnul nostru Iisus Cristos, acum doua mii de ani, s-a facut Om în sânul Preasfintei Fecioare. În evocarea cu bucurie a minunatului eveniment, comunitatea crestina recapata curaj pentru a anunta lumii cu ardoare reînnoita vestea cea buna a mântuirii.
Verbum caro factum est - Cuvântul s-a facut trup: acesta este motivul recunostintei noastre continue, acesta este harul amintit si celebrat în chip special în perioada jubileului. Punându-ne în aceasta perspectiva, putem vedea cu ochii sperantei toata istoria omenirii.
În acest cadru se înscriu cu deosebita relevanta si cei trei sute de ani de existenta ai Bisericii Greco-Catolice din România. În urma cu exact un an ne-am rugat împreuna în scumpa voastra Patrie. În timpul Sfintei Liturghii celebrate cu voi în Catedrala "Sfântul Iosif", din Bucuresti, am afirmat ca "socot providential si plin de semnificatie faptul ca celebrarile celui de-al treilea centenar coincid cu Jubileul anului 2000" (Omilia, nr. 3, 8 mai 1999).
Faptul ca am putut fi în mijlocul vostru în Mai, anul trecut, a fost pentru mine un dar special al Domnului, care mi-a îngaduit sa retraiesc într-un anume mod, împreuna cu voi experienta acelor ucenici care "se aflau în mers": lor "li s-a alaturat Iisus în persoana si mergea împreuna cu ei", explicând din toate Scripturile cele despre El" (Lc. 24, 13-15, 27). Iluminati de cuvintele lui Cristos, am putut contempla împreuna prezenta sa reflectata pe chipul Bisericii voastre. Apoi El ne-a hranit cu Trupul si cu Sângele sau, si inimile noastre ne ardeau în piept (cf.Lc. 24, 32).
Din misterul Întruparii îsi trage originea misterul unitatii. Scripturile afirma, în fapt, ca vointa Tatalui este "ca toate sa fie iarasi unite în Cristos" (Ef. 1, 10). În înfaptuirea acestui mister se explica misiunea Bisericii, a carei sarcina este de a realiza treptat unitatea cu Dumnezeu si între oameni: "Biserica este în Cristos ca un sacrament, adica semn si instrument al unirii intime cu Dumnezeu si al unitatii întregului neam omenesc" (Lumen Gentium, 1). În Biserica încoltesc unitatea si pacea: în felul acesta istoria oamenilor poate deveni o istorie a unitatii.
Misterul unitatii marcheaza în mod deosebit poporul român. Stim, si aici amintesc cu profunda veneratie ca Cristos înviat s-a unit prin predica apostolica cu drumul istoric al poporului vostru deja în epoca paleocrestina si i-a încredintat o sarcina speciala în serviciul pretios al unitatii. Numele apostolului Andrei, fratele lui Petru, ale lui Nichita Remesianul, Ioan Casian si Dionisie cel Mic sunt, în acest sens, emblematice. Providenta divina a dispus ca, în timpul în care Sfânta Biserica nu experimentase înca în interiorul ei marea divizare, voi sa primiti odata cu mostenirea Romei si pe cea a Bizantului.
Românii, în fapt, ramânând un popor latin, s-au deschis primirii comorilor credintei si culturii bizantine. Cu toata rana divizarii, aceasta mostenire ramâne împartasita de Biserica Greco-Catolica si de Biserica Ortodoxa din România. Aici se afla cheia de interpretare a evolutiei istorice a Bisericii voastre. Ea s-a petrecut în mijlocul tensiunilor dramatice produse între Orientul si Occidentul crestin. Din totdeauna, în inimile fiilor si fiicelor acestei stravechi Biserici pulseaza cu putere pasiunea pentru unitatea voita de Cristos. Eu însumi i-am fost anul trecut martor profund impresionat.
Aceasta nazuinta spre unitate a fost traita într-un fel deosebit de Biserica româna din Transilvania, mai presus de toate dupa tragedia divizarii dintre crestinatatea Rasaritului si cea a Apusului. În acel tinut, multe popoare - români, maghiari, armeni si secui - au trait laolalta o istorie comuna, uneori dificila, care si-a lasat urmele în configurarea umana si religioasa a locuitorilor. Din pacate, unitatea care a caracterizat Biserica primelor veacuri nu a mai fost atinsa niciodata si însasi istoria voastra a fost marcata cu intensitate crescânda de divizare si de lacrimi.

(Romania Libera, 4 Septembrie 2000)