AN IX, nr. 97-98-99, MAI-IUNIE-IULIE 2002

DOCUMENTAR

Medalion Constantinopolitan
O poveste minunata cu un roman din Macedonia.

Povestea ce vreau sa va spun in asta seara, am auzit’o la Bucuresti, tare de mult, pe vreme comunismului, sa tot fie cam vreo treizeci sau patruzeci de ani, spusa in mare taina, pe soptite, de catre fostul meu coleg de banca de pe vremea cand eram elevi la liceul Sf. Sava. Si fostul meu colegul de banca se tot uita in jur, in timp ce-mi povestea, coborand glasul acolo unde taina era mai mare.
Iata ce mi-a spus. Este povestea unui tanar, victima a comunismului, un tanar palid, cu ochii mari si privire profunda, dar sarac, slab si subtire, sa-l dea jos vantul. Un tanar care, de acolo de unde dormea, intr’un pod de clopotnita din Bucuresti, a ajuns pana la urma pe cele mai inalte trepte ale spiritualitatii omenesti. A fost binecuvantat cu pretuirea unor mari oameni de cultura din India, a fost pretuit ca arhimandrit si secretar al Patriarhiei din Constantinopol, a primit titlul de Monsenior al Bisericii Catolice de la Roma. Astazi este un nume celebru. Este Monseniorul Andrei Scrima.
Asta este povestea care mi-a foast soptita. Mi s’a spus ca Scrima fusese cu un an inaintea noastra la Sf. Sava, un baiat modest, orfan. Obarsia ii era in Macedonia Greceasca, dintr’o familie stabilita la Bucuresti, dar saraca sau saracita dupa razboi, in acei ani de groaza ai navalirii comunismului in Romania. Ca elev, Scrima a trecut neobservat, copil jucandu-se vesel leapsa si capra, - iar mai tarziu adolescent, retras, rezervat. Pe atunci nimeni nu stia ce munte de cultura adunase in mintea lui de copil – Vorbea limbile moderne franceza si engleza, dar era stapan si pe cele clasice si pe literatura greaca si latina, era stapan pe filozofie si istorie, in timp ce alti colegi bogati pierdeau vremea, erau emancipati, mergeau la curse de cai sau la joc de carti.
Soarta nu a fost deloc darnica cu elevul Scrima. In anii tineretii, student la Universitatea din Bucuresti, singur, fara sprijin, fara niciun ajutor, si-a gasit adapost la un popa, care i-a dat sa locuiasca in clopotnita. Dar sa vedeti Dvoastra, ca pe masura ce-l cuprindea frigul, iarna in podul neincalzit, acoperit cu un palton vechi, - lumina mintii sale nu contenea sa sporeasca. Un calugar milos, slujitor la Patriarhia din Bucuresti, s’a indurat de el sa-i dea o paine, prezentandu-l lui Justinian Marina, care tocmai atunci ajunsese pe scaunul patriarhal. A avut noroc bietul Scrima, caci Justinian Marina era om de suflet, omenos, fost preot de tara prin Oltenia, om cu o casa de copii. El strangea saracii in jurul lui. Circula chiar o vorba cum ca, pe cand era popa de tara, el si preoteasa au adunat si au ospatat pe un fugar din inchisoare si l-au ascuns in casa lor. Fugarul nu fusese altul decat Gh. Gheorghiu-Dej, care odata ajuns mare conducator comunist i-ar fi spus : patriarh te fac, Marina ! Si l’a facut ! Ei bine, Justinian Marina l’a primit si la ospatat pe Scrima si deoarece tanarul, lucru rar pe atunci, cunostea limba engleza pe langa faptul ca franceza o vorbea cu eleganta invatata la Sf. Sava, a ajuns util Cancelariei patriarhale din Bucuresti.
Iaca, tocmai atunci, prin anul 1960 sau poate ceva mai inainte, se anunta vizita in Romania a prim-ministrului Indiei, care se numea cred Rhadachrishnan (?) sau asa ceva. Oricum Indianul dupa primirile oficiale cu mari onoruri, dar discret jenat de incultura oficialitatilor comuniste, si-ar fi exprimat dorinta sa cunoasca pe seful spiritualitatii din Romania, adica pe Patriarhul Bisericii Orthodoxe. Dorinta a cazut ca o pacoste pe capul oficialitatilor comuniste. Zor mare la Patriarhie, securitatea comunista navaleste cu ghionturi si vorbe dulci printre dinti, de i-a inghetat pe bietii popi. Trebuia totusi ca Patriarhul Jstinian, investmantat in brocart cu aur si rubine, sa se intretina cu Indianul. Noroc ca Patriarhia a improvizat repede un interpret de limba engleza si care, de asta data soarta a fost darnica, a facut, sa fie tocmai omul nostru, tanarul Scrima.
O fi fost premierul Indiei multumit de intrevedere, dar ce sa mai vorbeasca el cu Patriarhul, cand de la primele cuvinte si-a dat seama ca, de fapt translatorul, sarmanul Scrima, modest si palid, reprezenta adevarata spiritualitate romaneasca. Si ce sa vedeti D-voastra ? Nimeni pana atunci nu aflase ca, in podul de clopotnita, pe salteaua veche de paie, invelit cu un palton vechi, Scrima invatase limba sanscrita, si mai cunostea si stravechea literatura vedica, cartile Atvaveda si Rigveda si poemele Ramajana. Ce sa mai vorbeasca in engleza, discutia s’a invartit in continuare asupra limbii sanscrite iar Premierul indian a aflat istoria Romaniei si a Bisericii stramosesti precum si bazele teologiei ortodoxe, explicate in sanscrita.
Intr’un elan de admiratie, Premierul indian ofera tanarului o bursa de studii in India ca sa poata cunoaste la fata locului cultura indiana si sa studieze sanscrita in bibliotecile Indiei.
Atunci sa vedeti D-voastra ce foc si para pe guvernul comunist ! Ghionturile securitare si vorbele printre dinti s’au inzecit. Cine dracu l’a mai scos si pe asta in calea indianului, pe acest reactionar care cunoaste scrieri secrete si vorbeste limbi pe care nu le intelege nimeni. Cine stie ce secrete politice i-o fi spus indianului; i-o fi spus cum ca in Romania nu se gaseste zahar si faina !! Dar Indianul insista iar guvernul comunist a fost obligat sa inghita galusca. Cu zambete strepezite, un pasaport a fost fabricat ad-hoc. Deruta securitatii era insa maxima si ordinele contradictorii se bateau cap in cap : sa-l lase pe Scrima sa plece in India sau sa-l bage repede in temnita. Si in timp ce avionul decola de pe Aeroportul Baneasa, directia Londra, iar tanarul Scrima privea de sus orasul, deasupra caruia se ridicau turnurile de clopotnita, - o masina a securitatii, in goana, a ajuns totusi prea tarziu la aeroport ca sa-l mai poata da jos din avion si sa-i faca de petrecanie.
Ce a fost mai apoi, este o pilda despre ceea ce se intampla cand sortii prielnici ies in calea unui om de exceptionala valoare, cum era cel care, intre timp, inaintase in varsta si incepuse sa nu mai fie « tanarul Scrima ». La intoarcerea din India, Scrima nu s’a mai indreptat catre Romania, ci s’a dus direct la Constantinopol, unde pastorea pe atunci, in scaunul apostolic, Patriarhul Athenagoras, om de vasta cultura si remarcabila personalitate. Stiati D-voastra ca Patriarhul Athenagoras era roman si el, roman Macedonean ? Ei bine, el l’a primit pe Scrima secretar la patriarhie. Patriarhia din Constantinopol, cladire modesta, gazduita intr’o mica manastire, a stralucit totusi timp de secole prin cultura, caci acolo s’a organizat Academia Patriarhala, o universitate care, din punct de vedere al exigentei de invatamant, se situa la nivelul universitatii din Bolonia sau al Sorbonei din Paris. La Academia Patriarhala din Constantinopol invatasera pe vremuri savantul roman Spatarul Nicolae Milescu Carnu si mai tarziu Dimitrie Cantemir, cel de inalta notorietate in cultura europeana.
Si sa vedeti cum se leaga lucrurile in continuare, unele de altele. Tocmai pe vremea cand a ajuns Scrima la Constantinopol si a intrat in cinul calugaresc si a primit rangul de arhimandrit, - la Roma este ales Papa un italian exceptional, Papa Ioan al XXIII-lea, pe numele sau de mirean Angelo Giuseppe Roncalli, un om gras, cu infatisare banala, dar cu minte de aur. El este cel care a continuat contactele Vaticanului cu restul lumii crestine. Adevarat om de geniu, Papa Ioan al XXIII-lea intelege ca trebuie sa stearga orice urma din cearta dintre Roma si Constantinopol. Biserica apostolica este fara doar si poate unica, iar despartirea intre ortodocsi si catolici nu-i decat o meschinerie ramasa din Evul-Mediu. Asa s’a facut ca, inainte de a fi numit papa, ca delegat apostolic la Constantinopol, a actionat pentru impacare. Ulterior, la Sinodul de la Vatican din anul 1962, Patriarhia sora de la Constantinopol a trimis ca reprezentant pe Arhimandritul Scrima, care a stralucit din nou prin inalta sa spiritualitate si cultura. Papa Ioan ii confera titlul de Monsenior al Bisericii Romano-Catolice. Spre mandria noastra, a Romanilor, actul de impacare dintre cele doua Biserici a fost semnat, din partea Bisericii Ortodoxe, de catre un Roman, Arhimandritul Monsenior Scrima.

* * *

Aceasta este povestea unui tanar sarac, care dormea in podul unei clopotnite din Bucuresti. Eu va cer iertare daca povestea pe care v’o spusei o fi cuprins poate lucruri sau nume de persoane pe care nu le-am scris intocmai. De citit nu am gasit nimic de citit despre eroul acestei povesti adevarate, iar istorisirea faptelor am auzit-o acum foarte multa vreme, mai bine de treizeci sau patruzeci de ani, spusa in mare taina, pe soptite si cu frica, de catre fostul meu coleg de banca din liceu. Iar eu, de teama comunismului care domnea pe atunci in tara, nu am indraznit sa notez nimic pe hartie. Am pastrat insa in suflet povestea aceasta minunata.

Prof. Dr. Paul Dancescu