Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, nr. 43, NOIEMBRIE 1997

TÂRGOVISTE - CAPITALA A 33 DE VOIEVOZI

Sunt vreo cinci drumuri principale care duc spre orasul Târgoviste, aflat la o distanta neînsemnata, doar 75 km de actuala capitala româneasca, Bucuresti. O mare artera bucuresteana care trecea pe lânga Gara de Nord se chema astfel, Calea Târgovistei. Era calea cea mai batuta spre asezarea ce poarta pâna azi în atmosfera ei amintirea privilegiului de a fi cândva Cetate de Scaun, deci capitala Tarii Românesti. Calea ferata ce leaga Bucurestiul de Târgoviste era inaugurata în 1884. Calatorul care coboara azi în gara, o porneste ca si odinioara, pe renumitul Bulevard al Castanilor, vara un veritabil arc de triumf verde care te duce pâna la centrul cu frumoase biserici, muzee si ruine. E vorba de ruinele Curtii Domnesti din veacurile XV-XVI, cu un romantic turn al clopotnitei. De fapt, complexul muzeal Curtea Domneasca este un fel de basm cu voievozi, pe care îi poti trai cufundându-ti imaginatia în batrânele ziduri ale Curtii Domnesti ramase din vremea lui Mircea cel Batrân, a lui Petru Cercel, a lui Matei Basarab si a lui Constantin Brâncoveanu. Toti sunt domnitorii de care ne leaga nu numai istoria orasului, ci si epoci însemnate ale istoriei românesti.
Numita si "capitala celor 33 de voievozi", Târgoviste ne ofera o cronica coplesitoare. Din 1396, când Mircea cel Batrân (1386-1418) îsi stabilea aici resedinta voievodala si pâna în 1714, asezarea a fost fie singura, fie împreuna cu Bucurestiul, capitala Tarii Românesti. Asa se face ca întâlnim aici constructii vechi din cele mai frumoase, orasul având faima de a fi putut prezenta vizitatorilor 40 de biserici. Una dintre ele este lacasul Stelea, zidit în 1645 de domnitorul Vasile Lupu si numit astfel, deoarece turlele i se sprijina pe baze ce au forma de stea.
Desi Vlad Tepes (1456-1462 ; 1476) e cel care stramuta de aici scaunul domnesc la Bucuresti, din vremea sa se crede ca a ramas elegantul Turn al Chindiei, fotografiat în fel si chip de turisti.
În timpul acestui voievod, cunoscut pe mapamond si cu numele de Dracula, localitatea a fost, în 1462, martora unei cumplite batalii împotriva turcilor.
De la 1418 pâna la 1465, Târgoviste a fost singura capitala a Tarii Românesti, iar în perioada care a urmat pâna la domnia lui Radu cel Mare (1495-1508), centru politico-administrativ si militar s-a mutat la Bucuresti. De la domnia lui Radu cel Mare si pâna la 1545, Târgoviste redevine prima resedinta domneasca. De la aceasta ultima data, timp de mai bine de un secol, capitala Tarii Românesti va alterna între cele doua orase, de regula domnii supusi Portii preferând resedinta din Bucuresti.
Rememorând istoria orasului Târgoviste, este firesc sa mentionam cei mai de seama voievozi care au avut resedinta aici, în inima Tarii Românesti, dar si aproape de Transilvania, cu care au avut permanente legaturi economice, politice si culturale : Mircea cel Batrân, Vlad Tepes, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Matei Basarab.
La mijlocul secolului al XVII-lea - orasul impresiona prin bogatia si marimea sa, fiind dupa aprecierea lui Paul din Alep, la fel ca Alepul si Damascul. Din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, orasul decade si înregistreaza ani de suferinta. Astfel, în vremea lui Mihnea al III-lea (1658-1659), Târgoviste a fost arsa de ostile turco-tatare. Domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a constituit ultima perioada de afirmare din istoria medievala a orasului. În ansamblu, decaderea nu mai poate fi oprita, orasul îsi pierde treptat aspectul urban, imagine care se mentine si în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Nu-i ramâne decât gloria trecutului si ruinile sale atât de cântate de poetii romantici. Cu sensibilitatea-i patriotica binecunoscuta, Ion Ghica scria, în a doua jumatate a secolului trecut, "de la Mircea pâna la Vladimirescu nu este un singur nume ilustru care sa nu fie scris cu sânge pe pamântul Târgovistei. Acolo este leaganul luptelor si al sacrificiilor patriotice. Toate gloriile noastre au trecut pe acest pamânt si au lasat urme sângeroase într-acest oras".
Unirea Moldovei cu Tara Româneasca (1859) si cucerirea Independentei în 1877-1878, sunt momente cruciale în istoria nationala la care si-au adus contributia din plin si locuitorii judetului Dâmbovita.
Dupa Razboiul de Independenta, orasul cunoaste o sensibila înviorare economica, fapt favorizat de extinderea caii ferate care facea legatura cu Bucurestiul si, binenteles, extinderea activitatii industriale legate de exploatarea titeiului. Treptat, orasul se modernizeaza. O dezvoltare urbanistica moderna cunoaste în perioada 1970-1985.

Monumente istorice si de arta.
Curtea Domneasca - dateaza de la sfârsitul secolului al XIV-lea, primul act de cancelarie emis aici cuprinde privilegiul comercial acordat lipovenilor de la 1403 de Mircea cel Batrân.
Principalele monumente ale ansamblului de cladiri din fosta Curte Domneasca, în ordinea construirii, sunt :
- Casele domnesti din vremea lui Mircea cel Batrân ;
- Biserica - paraclis, o preluarea a celei de la Cozia ;
- Biserica Sfântul Vasile (biserica domneasca mica) datând de la jumatatea secolului al XV-lea;
- Turnul Chindiei, din a doua jumatate a secolului al XV-lea ;
- Palatul lui Petru Cercel, ridicat în 1584 ;
- Biserica Mare Domneasca, construita de Petru Cercel în 1584, si pictata sub Constantin Brâncoveanu.