Buletinul "Calea de lumina"
AN VI, nr. 67-68, NOVEMBRIE - DECEMBRIE 1999

MÂNASTIREA DERVENT

Arhimandrit Elefterie Mihail, staretul manastirii

La 25 km de Calarasi, pe malul drept al Dunarii, se înalta Mânastirea Dervent. Locul binecuvântat de Dumnezeu înca mai pastreaza tainice urme de la începuturile crestinismului. Derventul (care înseamna loc de trecere) este o adevarata comoara pentru calatorul care, obosit si întristat de saracia satelor traversate, zareste în plina lumina dobrogeana minunatul loc de închinaciune. Acolo unde, odinioara, pasii Sfântului Apostol Andrei, ce propovaduia Evanghelia lui Hristos, au sfintit acest pamânt, traiesc astazi 21 de calugari. Primesc cu ospitalitate si pe sarmanul, dar si pe bogatul care, uniti în suferinta, cauta alinare la darurile lasate de Dumnezeu acestor meleaguri. Caci crucile din care curge mirul, icoana facatoare de minuni si izvorul tamaduitor sunt doar câteva din tainele pe care le adaposteste mânastirea. Si asta, într-o incredibila modestie, dar si o neasemuita putere, venite de dincolo de întelegerea umana.
Istoria mânastirii ascunde multe taine, caci începuturile unei vieti monahale la Dervent pornesc din îndepartate vremuri. În secolul I d. H., Sfântul Apostol Andrei a propovaduit Cuvântul lui Dumnezeu pe aceste meleaguri. În urma sa, au ramas crucile facatoare de minuni, izvorul tamaduirii, dar mai ales ucenicii ce au dus mai departe harul si iubirea lui Dumnezeu peste veacuri, pâna în zilele noastre.
În trecut, vestea despre minunile savârsite la Dervent se raspândea prin toata România, ba chiar depasise granitele tarii. Multi bolnavi se rugau la "crucile de leac" si se întorceau acasa vindecati. Trupeste si sufleteste. Vindecarile miraculoase de la Dervent care intareau, de fapt, puterea Ortodoxiei, au atras oprobriul puterii comuniste. Si asa a început desfiintarea mânastirii, în primul rând prin presiunile si ostilitatile împotriva parintelui Elefterie: inspectii noaptea, controale inopinate ce aveau ca scop spulberarea acestui cuib de credinta. Pentru ca totul sa culmineze în 1959, cu arestarea parintelui, în urma unei înscenari.
O data desfiintata, mânastirea a fost transformata într-o ferma a I.A.S.-ului Ostrov, iar chiliile si anexele în magazii, ateliere si grajduri. Fostul staret, parintele Elefterie, se va angaja ca portar la o ferma din Tulcea. Dupa trei decenii de pribegie, cuviosul parinte s-a întors la "casa" sa : Mânastirea Dervent. Istovit si bolnav, dar vazându-si îndeplinite rugaciunile, parintele Elefterie si-a simtit sufletul linistit doar dupa ce a mai slujit ca staret al Derventului 100 de zile. Apoi, s-a savârsit din aceasta lume. Mormântul sau se afla în curtea mânastirii, chiar lânga altarul bisericii pe care a slujit-o cu demnitate si dragoste întreaga sa viata.
Lacasul a început sa se înalte din cenusa uitarii. În august 1993, au început constructiile cladirilor ce urmau sa adaposteasca staretia, salile de mese, chiliile. Prin stradania staretului Avram Gheorghe, toate acestea sunt astazi terminate. Acum, locul este "asaltat" de credinciosi veniti din toate colturile tarii. Asemeni unui magnet, Derventul atrage în mod misterios calatorii. În acest loc vin sa se roage si sa caute întelegere si alinare circa 500 de oameni saptamânal. Dar oare ce-i împinge pe credinciosi spre acest loc tainic din sudul Dobrogei?
Lânga mormântul staretului Elefterie, devenit loc de pelerinaj, se gaseste o piatra în forma de cruce. Înalta cât un copil, crucea "din afara bisericii" este cunoscuta ca "tamaduitoare pentru animale". Oamenii aseaza aici hrana animalelor bolnave. Dar mult mai cautata este crucea din paraclisul bisericii. Mai mare, aceasta cruce de piatra este practic tocita de mâinile credinciosilor care o mângâie, cautând în harul ei alinarea suferintelor. Crucea cu bratele taiate parca este totdeauna umeda de mir. Din ea, din piatra seaca, curge lin ulei sfintit. Pe capul crucii se gaseste o candela vesnic aprinsa, din care credinciosii iau untdelemnul sfânt. În fata crucii, pelerinii isi pleaca genunchii pentru rugaciune.
Istoria crucilor rasarite din pamânt este si ea învaluita în mister. Parintele staret Andrei ne-a povestit: "În secolul III, pe vremea lui Diocletian, în Dobrogea au fost martirizati mai multi sfinti. În acea perioada, pe locul unde actualmente este biserica mânastirii au fost martirizati patru mucenici: un barbat si trei fecioare. Barbatul a fost jupuit de viu si ars pe foc, iar trupurile fecioarelor au fost taiate în bucati si aruncate apoi în Dunare". Astfel au platit cei patru sfinti, statornici în credinta cea adevarata. Aici s-au gasit, mai târziu, cele patru cruci de piatra ce s-au dovedit a fi tamaduitoare de neputinte trupesti si sufletesti. Ele au fost denumite Cruci de Leac. Credinta populara spune ca aceste cruci au crescut din pamânt. "Se poate ca, dupa martirizare, locul în care cei patru mucenici au fost îngropati sa fie însemnat de crestini cu aceste cruci, care, pentru a fi protejate de navalirile barbare, au fost acoperite cu pamânt. Dar nu aceste lucruri sunt importante. Când vezi cu ochii tai un om vindecat, dupa ce a venit în cârje sau un bolnav psihic facut bine… Sa vezi un orb plecând sanatos sau un olog mergând, acestea sunt lucruri importante. Iar vindecarile mi le pot explica: în primul rând este harul lui Dumnezeu care lucreaza, apoi stim ca mucenicilor le-a fost dat darul tamaduirii. Aici, chiar Pasa de Silistea s-a crestinat, vazând minunile crucilor. În urma razboiului din 1389, pamânturile au devenit proprietatea acestui Pasa, crucile de leac fiind pentru el o binecuvântare. Aceasta traditie a fost respectata în familia sa, pâna în preajma Razboiului de Independenta, când unul din descendentii Pasei, mahomedan înflacarat, s-a suparat vazând crestinii care se închinau. Astfel, el a distrus doua cruci, iar pe celelalte doua le-a deteriorat", ne-a mai spus parintele Andrei.

Apa tamaduitoare
La 200 de metri de mânastire, la capatul unei alei strajuite de arbori, se gaseste un izvor tamaduitor, de la care vine si unul din hramurile mânastirii. Traditia spune ca Sfântul Apostol Andrei, facându-i-se mila de ucenicii ce-l urmau însetati, a lovit cu batul în piatra si din acel loc a izvorît apa. Acest izvor mai curge si astazi, iar credinciosii stau în genunchi, aplecati, pentru a-si umple sticlele din firul subtire al apei tamaduitoare. Prof. Petre Diaconu, arheologul care si-a dedicat întreaga viata cercetarilor istorice din aceste locuri, ne-a povestit ca, imediat dupa închiderea mânastirii de catre comunisti, izvorul a secat. Dar, în fiecare an, o singura zi, de sarbatoarea Izvorul Tamaduirii, izvorul începea sa curga cu intermitente. Dupa redeschiderea mânastirii, izvorul a început sa curga aproape tot timpul. Iar acum, de trei ani de zile nu s-a mai oprit. Apa izvorului este dulce. Datorita calitatilor sale, specialistii o considera "apa pura" deoarece nu se strica asemenea agheasmei.

Si o icoana facatoare de minuni
Când intri în biserica Mânastirii Dervent, ochii ti se opresc pe icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, asezata în partea stânga a pronaosului. Icoana a apartinut unei familii de români din Cadrilater. Atunci când se pregateau de plecarea spre România se spune ca au lasat icoana acolo, care i-a strigat însa. În drumul lor, trecând pe la Dervent si impresionati de tot ce se petrece aici, refugiatii s-au hotarît sa doneze icoana sfântului lacas. De atunci, icoana se afla la Dervent, savârsind mereu minuni în sufletele si trupurile celor ce vin si se închina aici plini de credinta si de nadejde.

Exorcizarile au devenit lucruri obisnuite pentru calugari
Mânastirea are patru hramuri: Izvorul Tamaduirii (prima vineri dupa Sfintele Pasti), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 Aprilie), Înaltarea Sfintei Cruci (14 Septembrie) si Sfânta Cuvioasa Paraschiva (14 Octombrie). Liturghia se savârseste zilnic, cu rugaciuni pentru cei bolnavi, iar în zilele de luni, miercuri si vineri, este savârsit sfântul maslu. Poate de aceea, în acest loc plin de har se fac numeroase exorcizari. Fortele întunericului, care pun stapânire pe trupurile oamenilor, se descopera în momentul în care rugaciunile în miez de noapte si apa sfintita la Dervent îl ating pe cel posedat. De aceea, sub bancile din paraclis, înca mai exista belciugele de fier de care erau legati odinioara cei posedati. Pentru parintele staret, aceste lucruri sunt obisnuite. Am vazut o asemenea exorcizare, cu ocazia unui botez în Dunare. Un ritual deosebit, asemanator celor din primele veacuri crestine. Cu acel prilej, o tânara femeie a fost apucata de furii, în clipa în care s-a atins de apa sfintita. Calm, parintele Andrei i-a citit rugaciunile, neimpresionat de strigatele diabolice ce ne înspaimântasera pe toti cei de fata. Parintele i-a citit femeii rugaciuni pâna ce aceasta s-a linistit. Apoi tânara s-a ridicat sovaind si si-a facut cruce.
La toate câte am vazut si am auzit în zilele petrecute la Dervent, mi-am amintit sfatul parintelui staret Andrei. Într-adevar, si acum mai aud vorbele sale: "Fiecare credincios care paseste pe aici simte chemarea launtrica de a reveni. Aceasta este chemarea Sfântului Apostol Andrei".

Ioana Georgescu
(România Libera 24 Septembrie 1999)