Buletinul "Calea de lumina"
AN V, nr. 49, mai 1998

DOCUMENTAR

O MARTURIE A ÎNVIERII DOMNULUI - GIULGIUL DE LA TORINO

A treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan si Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus disparuse, dar giulgiul în care fusese înfasurat era aruncat pe jos si într-un colt, împaturita, se afla pînza cu care chipul Mântuitorului fusese sters de sudoare si sânge. Istoria giulgiului din Torino ramâne învaluita în mister. Prima dovada a existentei giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Istoricii cred ca giulgiul a fost adus în Franta dupa caderea Constantinopolului, ca prada de razboi. Dupa o perioada în care nu se stie unde a fost tinut, lintoliul a aparut la Lirey în jurul anului 1352, si de atunci nu a mai fost pierdut din vedere. Dintre toate relicvele religioase, faimosul lintoliu al lui Iisus Hristos, care din 1578 se afla la Torino, în Italia, a generat cele mai aprige controverse. De-a lungul secolelor, prelati eminenti au intrat în dispute asupra autenticitatii acestei relicve, la un moment dat disputa degenerând chiar într-o adevarata lupta pentru putere în sânul clerului. Înca de la prima expunere în public atestata documentar (în 1351, în Franta), giulgiul a fost obiect al veneratiei maselor, pe de o parte, si al dispretului câtorva clerici si al liber-cugetatorilor, pe de alta. Aparut într-o vreme în care falsificarea relicvelor era la ordinea zilei si fara a fi însotit de documente care sa ateste ca dateaza de 1300 de ani, giulgiul ar fi fost cu siguranta clasat la un loc cu celelalte articole contrafacute daca n-ar dispune de un element care îl face sa fie unic: imaginea corpului si fetei unui barbat sunt întiparite pe pânza de in. Controversele pe aceasta tema nu au încetat nici în ziua de azi, în ciuda nenumaratelor teste stiintifice la care a fost supusa pretioasa relicva. Disputa poate fi sintetizata în declaratia cercetatorului american John Walsh: "Giulgiul din Torino este fie cea mai cutremuratoare si instructiva dovada ca Iisus a existat... fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale mintii si mâinilor umane cunoscute pâna astazi. Ori este una, ori alta. Nu exista cale de mijloc."

Testele cu Carbon-14, un argument insuficient

Cei care cred în autenticitatea giulgiului au primit cu indignare rezultatele testelor cu Carbon radioactiv, potrivit carora pânza nu ar avea mai mult de 700 de ani, datând din perioada 1260-1390. Rezultatele acestor teste au fost însa spulberate de recentele descoperiri ale unui grup de cercetatori de la Societatea Americana de Microbiologie, care, dupa ce au examinat mostre de dimensiuni microscopice, au constatat ca firele giulgiului erau impregnate cu bacterii si ciuperci "mai tinere" decât pânza. Din acest motiv, vârsta aratata de teste este de fapt media dintre cea a pânzei si cea a microorganismelor. În mai 1993, dr. Leoncio A. Garza-Valdes, seful echipei de cercetatori americani, a calatorit la Torino si a examinat o mostra din lintoliu, cu aprobarea Bisericii Catolice. "De îndata ce am privit bucatica de pânza la microscop, am descoperit ca era foarte contaminata", a spus dr. Garza. "Mi-am dat seama imediat ca testele cu radiocarbon au stabilit data unui amestec al inului cu bacteriile si ciupercile care au crescut pe fire de-a lungul secolelor".

Giulgiul este patat cu sângele unui barbat

Misterul lintoliului a sporit o data cu declaratia unui alt membru al echipei de cercetatori, care a afirmat ca o parte din petele de pe giulgiu sunt urme de sânge uman, apartinând unui barbat. Nu se stie cu certitudine cum au ajuns petele pe pânza de in. Multi experti au venit cu teorii conform carora urmele ar fi provocate de procesul de îmbatrânire sau ar fi pur si simplu pete de vopsea ori arsuri. Descoperirile echipei doctorului Garza au condus aproape la acelasi rezultat cu cele începute în 1978 de un alt grup de oameni de stiinta americani (grupul STURP), care au efectuat ani în sir teste pentru a determina proprietatile imaginii de pe giulgiul de in. "Este clar ca giulgiul a fost în contact direct cu un corp uman", se arata în raportul final al STURP (publicat în 1981), ceea ce explica anumite particularitati, cum ar fi urmele de bici sau petele de sânge. Cu toate acestea, acest tip de contact nu poate explica stiintific de ce imaginea fetei are o rezolutie atât de clara, asa cum demonstreaza fotografiile. Asadar, raspunsul la întrebarea cine a produs imaginea ramâne, ca si pâna acum, un mister.

Barbatul de pe giulgiu a murit crucificat

Disputa privind imaginea de pe giulgiu se poarta pe doua planuri: în primul rând, savantii încearca sa stabileasca daca imaginea a fost cauzata într-adevar de contactul cu un corp uman si, în al doilea rând, daca barbatul din imagine este Iisus Hristos. Cercetarile stiintifice asupra lintoliului au început în anul 1900, la Sorbona, sub conducerea profesorului de anatomie comparata Yves Deluge. Studiile de fiziologie si patologie au aratat ca, din punct de vedere anatomic, conturul era perfect, pâna la cele mai mici detalii, inclusiv trasaturile caracteristice ale rigor mortis. Totodata, ranile si sângele scurs din ele au constituit, pentru oamenii de stiinta, dovezi ale faptului ca imaginea fusese formata prin contact direct cu un corp, nu pictata sau imprimata pe pânza prin suprapunerea unei statui încalzite, asa cum se crezuse pâna atunci. Savantii au tras concluzia ca moartea survenise cu câteva ore înainte de înfasurarea corpului în lintoliu si ca trupul fusese asezat pe jumatate din pânza, cealalta jumatate fiind înfasurata astfel încât sa-l acopere. Potrivit rapoartelor cercetatorilor, pânza a ramas în contact cu trupul timp de cel putin câteva ore, dar nu mai mult de doua sau trei zile, presupunând ca procesul de descompunere s-a desfasurat în ritmul sau firesc. Atât imaginile frontale, cât si cele dorsale prezinta picaturi de fluid care s-au scurs dupa moarte din pori. Medicii legisti au încercat chiar, pornind de la studiul pânzei, sa desfasoare o autopsie imaginara a barbatului, pentru a stabili cauza mortii. Medicul american Robert Bucklin a întocmit, pe baza examinarii conturului corpului imprimat pe lintoliu, un veritabil raport medico-legal. În document se afirma ca "trupul apartine unui barbat adult cu înaltimea cuprinsa între 1,75-1,80 m si cântarind între 75-81 kg, cu vârsta cuprinsa între 30 si 45 de ani. Trupul este normal din punct de vedere anatomic si prezinta rigor mortis. În centrul urmei labei piciorului drept se poate observa un orificiu, ca si cum un obiect a penetrat piciorul ; judecând dupa pozitia picioarelor putem trage concluzia ca acelasi obiect a penetrat ambele picioare si ca piciorul stâng a fost plasat peste cel drept." Mai mult, raportul medicului legist constata prezenta unor cicatrici pe umerii barbatului, provocate de lovirea repetata cu un obiect greu, care ar fi putut fi provocate de crucea purtata în spate de Mântuitor pe drumul Golgotei. "Pe omoplati, pielea este crapata, ranile semanând cu niste lovituri de bici. S-au produs înaintea celorlalte leziuni descoperite pe trupul decedatului. Când a fost biciuit, omul a fost tinut în pozitie verticala, cu bratele deasupra capului, fiindca nu s-au gasit urme de bici pe extremitatile superioare." De asemenea, dupa pozitia ranilor din piept si a sensului în care a curs sângele si dupa ranile din picioare, Bucklin a tras concluzia ca victima a murit rastignita. Potrivit medicului legist, "un studiu detaliat al conturului de pe lintoliu si al petelor de sânge, combinat cu o minima cunoastere a schimbarilor fizice si fiziologice care survin în corpul uman în timpul rastignirii sugereaza ca victima a murit asfixiata din cauza pozitiei în care era crucificata". Pe baza acestor descoperiri, profesorul Bucklin e categoric: "Barbatul care a fost înfaturat în giulgiu este Iisus Hristos".

Relicva de la Oviedo a acoperit aceeasi fata ca si giulgiul din Torino

În Evanghelia dupa Ioan se arata ca, intrând în mormânt, apostolii au vazut giulgiul aruncat pe jos si stergarul, cu care fusese înfasurat chipul lui Iisus Hristos, împaturit si pus într-un colt. În prezent, acest stergar ("soudarion" în greaca veche) se afla în catedrala din Oviedo (nordul Spaniei). Relicva din Oviedo este o bucata de pânza masurând aproximativ 84x53 cm, dar pe care nu este imprimata nici o imagine. Istoria stergarului este bine documentata si mult mai simpla decât cea a giulgiului. Studiile efectuate asupra acestei relicve de o echipa de cercetatori spanioli sugereaza ca omul a carui fata a fost înfasurata cu el a murit în pozitie verticala. Mai mult, cercetatorii au descoperit urme de mirt si aloe, mirodenii despre care Biblia afirma ca au fost folosite pentru a unge trupul lui Hristos. Petele au fost studiate si din punct de vedere antropologic si s-a constatat ca chipul cu care pânza a venit în contact avea trasaturi evreiesti tipice (nas proeminent si pometii obrajilor pronuntati). Analizele asupra stergarului din Oviedo au dezvaluit informatii suficiente pentru a sugera ca acesta a fost în contact cu fata lui Iisus dupa rastignire. Însa dovezile cele mai fascinante, afirma oamenii de stiinta, ies la iveala atunci când aceasta pânza este comparata cu giulgiul din Torino. Prima si cea mai frapanta coincidenta este aceea ca sângele gasit pe ambele pânze apartine aceleiasi grupe, AB. Lungimea nasului, calculata dupa asezarea petelor de fluid pe stergar, are 8 centimetri, adica exact aceeasi dimensiune cu nasul barbatului din imaginea de pe giulgiu. Cercetatorii au aplicat diverse tehnici de suprapunere a imaginilor si au descoperit ca 70 de pete de pe fata stergarului si 50 de pe spate coincid cu cele de pe giulgiu. Singura concluzie posibila, afirma savantii spanioli, este ca relicva din Oviedo a acoperit aceeasi fata ca si giulgiul din Torino.

Toma Necredinciosul în versiune moderna : contraargumente.

În disputa asupra autenticitatii giulgiului de la Torino, sustinatorii ideii ca relicva este un fals gasesc cele mai "trasnite" argumente, unii dintre ei afirmând chiar ca pânza ar fi, de fapt, prima încercare a lui Leonardo da Vinci de a realiza o fotografie. Oamenii de stiinta îsi argumenteaza afirmatiile prin faptul ca imaginea nu a "penetrat" fibrele textile, ca "negativul", odata transformat în "pozitiv" prin mijloace fotografice, este prea detaliat si ca imaginea nu a fost alterata de caldura incendiului care aproape ca a distrus pânza în 1532. Culoarea galbena a imaginii nu poate fi dizolvata, înnegrita sau schimbata cu ajutorul agentilor chimici cunoscuti si, desi exista urme de apa pe pânza, conturul imprimat pe ea nu a avut de suferit. În plus, sustin savantii, intensitatea imaginii variaza în functie de distanta corpului fata de pânza, ceea ce sugereaza ca trupul nu a venit în contact direct cu giulgiul.

Antonia Oprita
(România Libera, 22 Aprilie 1998)