Buletinul "Calea de lumina"
AN VI, nr. 63 - 64, IULIE - AUGUST 1999

MINUNATII NOSTRI TINERI

Ei se numesc Cristian, Floricel, Coca, Dorina, Diana, Diodora si multe asemenea nume. Pe unii îi cunosteam, pe altii îi vedeam atunci pentru prima oara, iar altii nu-i stiu nici acum, pentru ca ei si-au dorit anonimatul.
Totul a pornit în parohia Sfântul Nicolae, când s-a aflat ca unul din tinerii români morti în containere este în situatia de a nu putea ajunge sa-si doarma somnul de veci în pamântul tarii, caci familia lui nu are mijloace sa suporte cheltuielile. Am facut apel la spiritul profund crestin al românilor din parohia noastra, cu oarecare sfiala, cunoscând ca suntem o parohie ai carei enoriasi au venituri modeste. Dar surpriza n-a întârziat sa vina. Alaturi de maturii care si-au oferit cu darnicie sprijinul si carora tinem sa le multumim, a venit aceasta pleiada de tineri. Dând dovada de maturitate în gândire, ei au înteles ca cei morti nu sunt niste golani, caci asa cum spunea unul din ei, golanii o duc cel mai bine în România, ei fiind gata oricând pentru orice compromis. Ei si-au exprimat convingerea ca ceea ce i-a mânat pe acesti tineri spre Canada a fost dorinta lor de-a munci cinstit si de-a fi rasplatiti dupa munca lor. Ca sunt departe de-a fi vagabonzi, o probeaza faptul ca au muncit în tari cu acces la mare sau la ocean (Italia, Spania, Portugalia sau în tarile nordice) pentru a strânge banii necesari sa-i dea unor mafioti care sa-i îmbarce în containerele în care aveau sa-si gaseasca moartea. Unul dintre tinerii cu care am stat de vorba, mi-a spus : "Daca au vreo vina, aceea este o unei insuficienta informatie, a unei sperante naive într-un Eldorado, pe care l-a reprezentat dintotdeauna America" .
Ceea ce m-a uimit la acesti tineri a fost nu numai capacitatea lor de-a întelege dramatismul situatiei ori generozitatea, ci faptul ca într-un fel continuau, poate fara sa stie, o veche traditie româneasca : aceea de-a veni si material în sprijinul familiei celui disparut. Vazându-i cum îsi pregateau banii si cum asteptau rabdatori sa-si dea obolul, mi-au venit în minte taranii nostri care totdeauna la mort vin cu cosul încarcat.
Spuneam la început ca pe unii dintre donatori nu-i cunosc nici azi. Sa ma explic. N-a fost suficient ca Diodora si-a oferit contributia sa, dar ea a apelat la cunoscutii sai si a reusit sa antreneze alte 12 persoane. Acelasi lucru l-a facut si dna Ana Cristea ca si alti enoriasi de-ai nostri care au propagat apelul si timp de o saptamâna telefoanele n-au încetat sa sune, aducând contributia si a altor persoane din afara parohiei noastre.
Dar surprinzator, parcurgând lista nu numele donatorilor am constatat ca în majoritate sunt persoane cu venituri modeste, dar cu inima mare. Oare comunitatea româneasca nu are persoane cu nume de rasunet în Montreal ?
Oricum, de ce n-as spune-o, m-am simtit mândra ca românii nu-si dezmint omenia si spiritul crestin de întrajutorare a aproapelui, si mi-a venit în minte chimistul Eugen Longinescu care spunea, glumind, la experientele cu clor : "Românul nici în clor nu piere" si parafrazându-l as putea spune ca, ori unde s-ar gasi, românul nu pierde ocazia de-a proba generozitatea specifica neamului nostru.
Tuturor le multumim ca ne-au înteles si am reusit sa adunam suma de 1925 $.
Cel Atotputernic sa odihneasca sufletele tinerilor morti în drum spre libertate !

Elena Neacsu