Stefan cel Mare 1996

Buletinul "Calea de lumina"
AN III, nr. 27-28, IULIE - AUGUST 1996

DOCUMENTAR

Dreptcredinciosul Voievod Stefan Cel Mare si Sfânt
(1457 - 1504)

Coborîndu-ne cu smerenie ochii în adâncul trecutului nostru istoric, întâlnim personalitati - de acum legendare - ale acelor înaintasi care au faurit aceasta istorie prin constiinta nationala a permanentei si continuitatii pe aceste meleaguri, prin limba, cultura si traditiile poporului român si prin credinta sa ortodoxa. Sunt figurile voievozilor, viteji si credinciosi, ale ierarhilor, învatati si blânzi, sau ale martirilor, demni pâna în clipa mortii, care -din splendoarea vechilor tronuri voievodale, din umbra sfintelor altare sau din locurile tristei dar curajoasei lor mucenicii - îsi îndreapta privirile spre noi, cei de astazi.
Între personalitatile cele mai de seama ale poporului român, la loc de cinste se afla dreptcredinciosul voievod Stefan cel Mare si Sfânt, canonizat la Putna la 2 Iulie 1992.
Stefan cel Mare si Sfânt (1457-1504) si-a început domnia pe tronul Moldovei la 14 Aprilie 1457, tara aclamându-l Domn la locul numit "Direptate", iar Mitropolitul Teoctist al Moldovei ungându-l cu Sfântul Mir, dupa datina.
Dupa ce a întarit oastea tarii, care-i va fi alaturi în toate bataliile pentru neatârnarea Moldovei, primul gând al noului Domn a fost acela sa aiba în tara-sora, Muntenia, un Domn prieten, aliat în lupta comuna anti-otomana. Dar, cu exceptia lui Vlad Tepes, ruda sa, ceilalti Domni munteni contemporani - Radu cel Frumos, Laiota Basarab sau Tepelus - au continuat sa plateasca bir turcilor, ceea ce Stefan a refuzat.
De-a lungul a 47 de ani de domnie, Stefan cel Mare si Sfânt a purtat tot atâtea lupte pentru apararea pamântului sfânt al tarii împotriva invadatorilor, crestini sau musulmani. Amintim câteva dintre acestea : în 1467 îl bate pe Matei Corvin al Ungariei, la Baia ; în 1470, pe tatari la Lipinti ; în 1471, pe Radu cel Frumos, la Soci ; în 1487, pe Ioan Albert al Poloniei, la Codrii Cosminului etc.
Anul 1474 marca începutul conflictului direct cu otomanii, prin refuzul de a mai plati haraciul, prin amestecul în treburile Munteniei, prin cucerirea Chiliei în 1465, actiuni care determina Poarta sa trimeata împotriva sa o armata uriasa pentru acel timp - peste 120000 de oameni - condusa de pasa Soleiman.
La Vaslui, la 10 Ianuarie 1475, oastea moldoveana, avându-l în frunte pe Marele Stefan, a repurtat una dintre cele mai stralucitoare victorii împotriva otomanilor. Cronicarul polonez Dlugosz nota : "foarte putini turci si-au putut gasi mântuirea prin fuga".
Papa Sixt al IV-lea, care l-a numit "Atletul lui Hristos" i-a scris : "Faptele tale, savârsite pâna acum cu întelepciune si vitejie contra turcilor necredinciosi, dusmanii nostri, au adus atâta celebritate numelui tau încât esti pe buzele tuturor si esti laudat de catre toti".
Dupa victorie, Stefan trimite monarhilor europeni o scrisoare prin care anunta victoria si cerea sprijin în lupta anti-otomana : "Am luat sabia în mâna si, cu ajutorul lui Domnului Dumnezeu nostru Atotputernic, am mers împotriva dusmanilor crestinitatii, i-am biruit si i-am calcat în picioare si pe toti i-am trecut prin ascutisul sabiei noastre ; pentru care lucru fie laudat Domnul Dumnezeul nostru. Auzind aceasta, pagânul Împarat al turcilor îsi puse în gând sa se razbune si sa vie cu puterea sa împotriva noastra si sa supuna tara noastra, care este poarta crestinatatii. Daca, însa, aceasta poarta, care este tara noastra, va fi pierduta, atunci toata crestinatatea va fi în primejdie. De aceea ne rugam de Domniile Voastre sa ne trimiteti ajutor împotriva dusmanilor crestinatatii pâna mai este vreme . . ."
Din nefericire, din partea monarhilor crestini ai vremii, Stefan n'a primit decât laude, dar niciodata ostasi sau bani. Ca întotdeauna, în fata primejdiei a fost singur, mai bine spus cu Dumnezeu si cu ostenii sai.
În anul 1476, însusi sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, lua conducerea trupelor otomane si invada Moldova. Pe Valea Alba, la Razboieni, strivita literalmente de puhoiul otoman, pentru prima oara oastea moldoveana trebui sa se retraga, lasând în urma multi morti. Turcii arsesera Suceava, dar nu putura cuceri Cetatea Sucevei, nici pe cele ale Neamtului sau Hotinului ; Stefan ramânea mai departe domnul unei tari libere.
În 1484, Mahomed al II-lea cuceri cetatile-cheie Chilia si Cetatea Alba, dând Moldovei o dubla lovitura : militara si economica, prin controlul aprovizionarii. Din 1492, Moldova a trebuit sa accepte plata haraciului pentru a pastra neatârnarea tarii.
Între timp s'au stricat si relatiile cu polonezii. Desi acestia îi promisesera ajutor, în urma întelegerii dintre Stefan si Regele Cazimir, de la Colemeea, lesii nu s'au tinut de cuvânt, ceea ce determina pe domnul moldovean sa se împace cu Matei Corvin al Ungariei. Acesta in urma i-a cedat lui Stefan doua cetati în Transilvania - aflata atunci sub suzeranitate maghiara - Ciceul si Cetatea de Balta, în locul Chiliei si Cetatii Albe.
În 1497, Regele Ioan Albert al Poloniei, voind sa puna domn în Moldova pe fratele sau, porni cu oaste sa elibereze cele doua cetati, dar, în fond, dorind tara lui Stefan. A fost înfrânt la Codrii Cosminului, moldovenii ocupând în 1502 si Pocutia.
Marele domn si-a încheiat glorioasa domnie la 2 Iulie 1504, rana primita la asediul Chiliei din 1462 dovedindu-se fatala, desi medicii i-au ars-o cu fierul înrosit, într'o disperata încercare de a-l salva. Reamintesc aici finalul piesei "Apus de Soare" de Barbu Stefanescu-Delavrancea, în care Stefan, interpretat magistral de George Calboreanu, rosteste acel cutremurator "Tatal nostru". Stefan cel Mare a fost înmormântat la mânastirea Putna, ctitoria sa, devenita gropnita domneasca.
I-a urmat la tron Bogdan, fiul din casatoria cu frumoasa Maria Vochita, fiica lui Radu cel Frumos.
Epoca lui Stefan cel Mare si Sfânt a fost "cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodata tara n'a fost mai întinsa, mai bogata si mai respectata ; niciodata faima Domnului ei n'a strabatut atât de departe, deopotriva în Apusul crestin ca si în Rasaritul musulman ; niciodata nu s'au ridicat atâtea lacasuri civile si bisericesti si într'o forma atât de desavârsita" (C. C. Giurascu).

Mare ctitor. Marele Domn n'a fost numai conducator de osti si un aprig aparator al gliei strabune, un iscusit diplomat si un bun administrator, ci si un mare ctitor de lacasuri civile si bisericesti.
Stefan cel Mare si Sfânt "au construit 44 de mânastiri" (si biserici - n.n.), cum scria cronicarul Grigore Ureche, fiind întrecut, ca numar, numai de Matei Basarab, care a construit 46.
A ridicat curti domnesti nu numai la Suceava, cetatea de scaun, ci si la Iasi, Piatra Neamt, Vaslui, Cotnari, Husi si Bacau. A acordat o atentie deosebita cetatilor, punctelor de aparare ale tarii. Astfel, a marit cetatea Sucevei, adaugând un nou rând de ziduri, a întarit cetatea Neamtului, Cetatea Alba si Hotinul, a ridicat constructii noi la Chilia, Soroca, pe malul Nistrului, la Orhei, pe Raut, si la Roman.
Cele mai de seama lacasuri bisericesti construite de Stefan cel Mare si Sfânt sunt mânastirile : Putna, începuta dupa cucerirea Chiliei si sfintita în 1470 de 64 ierarhi si preoti în frunte cu Mitropolitul Teoctist, cum glasuieste "Letopisetul de la Putna" ; Voronetul - "Capela Sixtina a Orientului" -, cu minunate fresce exterioare, sfintit în 1488 ; Tazlaul si Horodnicul. Dintre biserici amintim pe cele de la Badauti (1481), Patrauti (1487), Sfântul Ilie din Suceava (1488), Sfântul Ioan Botezatorul din Vaslui (1490), Sfântul Nicolae Domnesc din Iasi (1491), Sfântul Gheorghe din Hârlau (1492), Adormirea Maicii Domnului din Borzesti (1494), Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi (1495), Sfântul Nicolae din Dorohoi (1492), Sfântul Mihai din Razboieni (1496), Sfântul Nicolae din Popauti (1496), Sfântul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt (1498), Sfânta Cruce din Volovat (1502) sau Taierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul din Reuseni (1503).
Traditii locale îi atribuie si construirea bisericiilor din Baia, Scânteia (Iasi), Scheia (Roman), Floresti (Vaslui), Cotnari (Iasi), Stefanesti (Iasi), Sipote (Suceava), o biserica la mânastirea Caprina din Basarabia, biserica Sfântul Nicolae din Chilia, apoi paraclisele (capele) la Neamt, Hotin si Cetata Alba.
În Transilvania, Stefan a zidit biserica-mânastire Vad, pe Somes, si biserica din Feleac, lânga Cluj, iar în Muntenia biserica Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sarat. Peste hotare, a facut numeroase danii si zidiri la mânastirea Zografu de la Sfântul Munte Athos.
În timpul sau, Biserica Moldovei s'a aflat într'un progres continuu atât datorita lui cât si Mitropolitilor Teoctist si Gheorghe. Stefan cel Mare si Sfânt este întemeietorul Episcopiei Radautilor, al carui prim episcop - atestat documentar - este Ioanichie, în 1472, precum si al Episcopiei Vadului, din Transilvania, în 1475.
Marele istoric Nicolae Iorga scria : "Stefan daduse Moldovei organizarea definitiva a ierarhiei bisericesti, liberarea de supt controlul Patriarhiilor rasaritene. . ., cladiri de arta originala si potrivita în fiecare oras mai mare al tarii si în fiecare loc însemnat printr'o întâmplare, trista sau glorioasa, în legatura cu desfasurarea mai noua a Principatului moldovenesc".
În epoca sa s'au pus bazele stilului "moldovenesc" în arhitectura bisericeasca, artistii autohtoni îmbinând capacitatea lor creatoare, bazata pe vechile traditii locale, cu experienta artistica a popoarelor învecinate ; s'au scris primele letopisete - precum cel de la Putna sau Bistrita - au aparut scoli de miniatura si caligrafie, reprezentate de Gavriil Uric sau Nicodim.
Voievodul Stefan cel Mare si Sfânt a fost un om credincios, cu mare frica de Dumnezeu, un adevarat fiu duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Dovada sunt frumoasele sale pisanii, ca cea de la Putna, unde citim : "În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Treime Sfânta de o fiinta si nedespartita, iata eu, robul Stapânului meu Iisus Hristos, Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei".
A purtat întotdeauna cu sine, mai ales în nesfârsitele sale lupte, un triptic (icoana în trei parti), având în mijloc pe Mântuitorul Hristos, înconjurat de Maica Domnului si de Sfântul Ioan Botezatorul.
Când facea acte de danii - ca la mânastirea Zografu, la 10 Mai 1466 - cerea sa fie pomenit la sfintele slujbe cât va trai, el si familia sa, iar dupa moarte sa i se faca pomenirile dupa rânduiala, aceasta demostrând gândirea, teologia si conceptia sa despre viata si moarte.
A avut sfatuitori nu numai ierarhi, ci si pe Daniil Sihastru, care - cum scrie Ioan Neculce - l-a îmbarbatat dupa lupta de la Razboieni si l-a îndemnat sa continue lupta cu otomanii. În pisania bisericii din Razboieni, sfintita douazeci de ani mai târziu, în 1496, se scrie : " Fura biruiti crestinii de catre pagâni si cazu acolo o mare multime de osteni moldoveni. Pentru aceasta a binevoit Io, Stefan Voievod si a zidit acest hram în numele arhistrategului Mihail pentru rugaciunea sa si a doamnei sale, Maria, si a fiilor sai si pentru pomenirea si pentru sufletul tuturor binecredinciosilor crestini care au pierit aici . . . Eu si curtea mea am facut tot ce mi-a stat în putinta si s'a întâmplat ceea ce stiti. Pe care lucru îl socot ca a fost vointa lui Dumnezeu ca sa ma pedepseasca pentru pacatele mele si laudat fie numele Lui" (Nicolae Iorga).
Se poate, deci, afirma ca Stefan a avut constinta pacatului, inerenta oricarui om virtuos si credincios.
Portretul spiritual al marelui Domn, l-a facut acelasi istoric, Nicolae Iorga : "Într'însul gasise poporul românesc cea mai curata si mai deplina icoana a sufletului sau : cinstit si harnic, rabdator fara sa uite si viteaz fara cruzime, strasnic la mânie si senin în iertare, raspicat si cu masura în grai, gospodar si iubitor al lucrurilor frumoase, fara nici o trufie în faptele sale".
Stefan cel Mare si Sfânt s'a socotit totdeauna domn al Moldovei din "mila lui Dumnezeu". El a înaltat biserici si mânastiri minunate care, ca si tezaurele cultural-artistice pe care le adapostesc, stau marturie unei epoci de maxima stralucire a culturii medievale românesti. Pentru toate aceste consideratii, Biserica noastra l-a trecut în rândul sfintilor, la 2 Iulie 1992, împreuna cu Cuviosul Daniil Sihastru, sfetnicul sau.
Vesnica sa-i fie pomenirea !

Pr. Dr. Cezar Vasiliu