Buletinul "Calea de lumina"
AN II, nr. 14 - IUNIE 1995 -
E C U M E N I S M
MITROPOLIT ORTODOX EVOCAT CU RECUNOSTINTA DE MARELE RABIN ALEXANDRU SAFRAN
«Când reprezentantul guvernului german la Bucuresti au insistat pe lânga autoritatile române sa orânduiasca vagoanele necesare pentru ca sa transporte în lagarele de exterminare din Polonia pe evreii din Transilvania de sud si pe cei din Vechiul Regat, dupa ce au esuat cu toate încercarile noastre, ale dr. Filderman si ale mele, pentru ca aceste deportari sa nu aiba loc, m-am adresat Mitropolitului Ardealului, cerându-i sa vina la Bucuresti pentru ca trebuie sa-i vorbesc. Nu puteam sa ma duc la Sibiu pentru ca eram ostatec. El a înteles despre ce este vorba, înaltul prelat a raspuns chemarii umilului rabin si a venit în Capitala. Convorbirea mea cu el a fost dramatica, zguduitoare. Duios, dar aspru, i-am spus ca dupa moartea noastra (. . .) îl voi declara Judecator Ceresc raspunzator în ce priveste viata miilor de fiinte evreiesti, gasindu-ne în dioceza lui si osândite la o moarte atroce prin deportarea lor în Polonia. Mitropolitul, fire mândra, dar suflet cucernic, s-a cutremurat la auzul accentelor grave ale spuselor mele. S-a ridicat, s-a dus si a intervenit în favoarea acelor osânditi, îndeplinind, astfel, un rol covârsitor întru salvarea evreilor din Transilvania de Sud si ipso facto, a evreilor din Vechiul Regat, caci deportarea acestora era legata de deportarea celor dinainte. Evreii din Ardealul de Nord, ocupat de catre unguri, nu au avut norocul sa se gaseasca în dioceza vajnicului mitropolit Nicolae Balan, nu au putut, deci, beneficia de obladuirea lui, a acestui mare suflet românesc (. . .) Asadar, România, din acest punct de vedere, al deportarii evreilor în Polonia, se situeaza în rândul acestor putine tari europene cotropite de armatele lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis copiii de obârsie evreiasca sa piara în focul si în gazul de la Auschwitz». În cuvântarea pe care a rostit-o la 28 Martie a.c., în fata Senatului român, Marele Rabin al Genevei, dr. Alexandru Safran, a evocat si interventia Reginei Elena (mama Regelui Mihai I) în favoarea evreilor din sudul Bucovinei si din Nordul Moldovei deportati în Transilvania. «Iata pilde de autentic românism, învederat în vremea de cumplita opreliste când am pastorit obstea evreiasca din România (. . .) De aici, din acest loc însemnat si în acest ceas însemnat din viata mea, îndrept ruga mea catre Dumnezeu, sa reverse harul Sau în belsug asupra frumoasei tari românesti si asupra bunului si dragului popor român».
PLEDOARIE PENTRU UNIREA BISERICILOR ISTORICE
În loc de «departajarea bunurilor», nu ar fi oare mai simplu sa se ajunga la
împacarea prin unire ? întreaba, adresându-se «atât factorilor de raspundere politici
si clericali, cât si credinciosilor», dr. Alexandru Vâlcu într-un articol despre
Ortodocsi si Greco-Catolici, pe care-l semneaza în pagina crestina a României libere din
8 aprilie curent. Referindu-se la cele patru puncte care separa Biserica Ortodoxa de cea
Romano-Catolica, autorul considera ca ele «reprezinta doar partea vizibila a icebergului,
folosita ca fatada pentru . . . bietii credinciosi», având de fapt «un substrat mult
mai lumesc, care a îmbracat, în decursul istoriei, fatete variate : papalitate medievala
corupta, bizantinism, panslavism etc., toate ascunzând rivalitati între imperii si lupta
pentru hegemonie, atât pe plan politic, cât si clerical». În situatia data, apreciaza
el, «rolul Bisericii Greco-Catolice ar putea deveni deosebit de însemnat, asemenea unui
copil care reuseste, prin dorinta lui arzatoare, sa uneasca mâinile parintilor aflati în
gâlceava si sa-i duca la împacare».Confirmarea episcopilor greco-catolici si de
Patriarhia tarii de care apartin - nu numai de Vatican, cum stau lucrurile în prezent -
«va apropia, nebanuit de mult, aceste doua Biserici dezbinate», (. . . ) «iar din
aceasta sudura va iesi biruitoare Biserica nationala». Dr. Alexandru Vâlcu pledeaza în
continuare pentru oferirea de «salas sub acoperamânt ortodox» fratilor «sinistrati»
greco-catolici, pâna când acestia vor avea propriile lor locasuri sfinte, pentru ca
«vom constata mai târziu, . . ., ca acele noi locasuri sfinte vor fi si ale noastre,
caci nu de Biserici separate avem nevoie, ci de mai multe biserici de acelasi ritual la
numarul de locuitori din cartier». «Prin aceasta deschidere a bratelor s-ar realiza , pe
nesimtite, mult dorita unificare, de pe urma careia Biserica Ortodoxa nu are nimic de
pierdut, în schimb ar disparea gâlceava». Reamintind declaratia Papei Ioan Paul II
facuta Patriarhului Ortodox de la Constantinopol, «în prezent trebuie sa respiram cu
ambii plamâni, atât cu cel de Apus cât si cu cel de Rasarit», autorul adauga ca
iubirea greco-catolicilor pentru «eterna Roma» «nu trebuie sa ne indispuna caci cu toti
de la Râm ne tragem», dupa cuvintele cronicarului Grigore Ureche (c. 1590-1647).
Vera-Maria Neagu