Buletinul "Calea de lumina"
AN VII, nr. 79-80, NOIEMBRIE - DECEMBRIE 2000

ECUMENISM

PATRIARHI ECUMENICI ÎN TARILE ROMÂNE

Printre primii Patriarhi Ecumenici care s-au îndreptat catre Tarile noastre, fiind de altfel chemat de domnul de atunci sa vada de Biserica tarii sale, era Nifon II (1486-1488 ; 1496-1498). Este prea bine cunoscuta viata si petrecerea acestui mare ierarh în Muntenia din descrierea pe care a lasat-o panegiristul sau, Gavriil Protul. Nifon a pastorit în scaunul mitropolitan al Tarii Românesti pentru trei ani (1503-1505), dar conflictele cu domnul Radu cel Mare l-au silit sa caute calea spre Muntele Athos, traind la mânastirea Dionisiu pâna la sfârtitul vietii sale, întâmplat la 11 August 1508. Pentru ramasitele sale facuse Neagoe Basarab un chivot, unul din cele mai pretioase obiecte de arta, ce se pastreaza si astazi la acea mânastire.
Urmasul sau în scaunul patriarhal, Ioachim I (1498-1502 ; 1505-1506) s-a îndreptat catre Moldova, cautând sprijinul domnului Bogdan al III-lea, fiul lui Stefan cel Mare. Dar, el n-a fost primit acolo si atunci s-a îndreptat catre Tara Româneasca, unde si-a dat obstescul sfârsit (la Târgoviste). Peste numai patru ani, tara primea vizita ecumenicului Teolipt, cu prilejul târnosirii celebrei catedrale a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges. Faptul se întâmpla la 1517. Apoi, acestuia îi urmase, pe la 1545, Ieremia I, ce vizita si el Principatele dunarene în scopul adunarii de ajutoare pentru Athos. Ieremia era însotit de un fost patriarh, Pahomie II (N.M. Popescu, Patriarhii Tarigradului în Tarile Române în veacul XVI, Bucuresti, 1914).
Tot în aceasta perioada vedem patriarhi ai Constantinopolului, precum Ioasaf II (la1561 si 1564), Ieremia II (în 1588 si 1591), venind în Tarile Române. Despre primul se stie ca s-a oprit, în 1564, în Muntenia, Tara Chiajnei, cu care se încuscrise, si de aici se îndreapta spre Rusia, iar despre Ieremia II avem stirea ca a fost întâmpinat în 1581, la Bucuresti, de mama voievodului Mihnea II Turcitul, care era bolnav. Doamna era din Galata si fusese surghiunita la Rodos, împreuna cu numitul patriarh, acesta botezând chiar pe fiul lui Mihnea, pe Radu. De acolo a trecut la Iasi, unde a gasit pe Petru Cercel, unchiul lui Mihnea. Mergea de fapt în Rusia, iar la întoarcere, în 1591, s-a mai oprit pentru ceva timp la Bucuresti, apucând mai multe schimbari de domni, ceea ce nu l-a împiedicat sa confirme daniile facute la Muntele Athos si sa contribuie la întarirea legaturilor canonice ale Scaunului Ecumenic cu Mitropolia Ungro-vlahiei (N. Iorga, Bizant dupa Bizant, Bucuresti, 1935).
Între cei doi, Tara a primit vizita lui Pahomie II (1584-1585) si a lui Teolipt II (1585-1586) si ei tot de la tronul ecumenic plecati.
În secolul al XVII-lea, Radu Mihnea, fiul lui Mihnea Turcitul, a domnit de patru ori în Tara Româneasca si de doua ori în Moldova si s-a remarcat prin diplomatie, dar si prin grija fata de Biserica. Amintim aici numele lui Chiril Lucaris, bun prieten cu Radu Mihnea, ajuns patriarh la 1612, fara ca domnul român sa fie strain de aceasta ridicare a lui Chiril. A pastorit în sase rânduri, sfârsind în 1638 asasinat de turci.
Vasile Lupu a achitat toate datoriile nu numai Patriarhiei Ecumenice, ci si acelea din Ierusalim, la rugamintea patriarhului Teofan (1608-1644), pe care-l putem gasi de multe ori în Tarile Române. Datoria achitata era de 56.000 florini. Teofan venise prima oara, în 1617, la curtea lui Radu Mihnea din Iasi, cunoscut ca mare protector al grecilor (M.Pacurariu, Istoria BOR, II, Bucuresti, 1981, p. 261,).
Toate acestea au determinat pe Atanasie III Patelaros, fost patriarh ecumenic si el, sa scrie în termeni foarte elogiosi la adresa domnului, iar câteva decenii mai târziu acelasi lucru facea si patriarhul Ierusalimului, Dositei (1669-1707). Atanasie Patelaros, fost mitropolit al Tesalonicului, a ajuns la 1634 în scaunul ecumenic pentru numai 40 de zile. Nevoit sa se retraga, a venit la mânastirea lui Paun Vamesul de lânga Iasi, închinata la Xiropotamu din Muntele Athos. A stat acolo ani buni, pâna când, la 1652, Vasile Lupu a reusit sa-l puna din nou în scaun la Constantinopol, dar numai pentru 15 zile. Cât despre Dositei (1669-1707), si el, ca si predecesorul sau Teofan, care la 1643 sfintea Marele Mir la Iasi, s-a aflat pentru mult timp în Tarile noastre, încât adevaratele sale resedinte au fost Iasul si Bucurestiul. Acesta, ca si Atanasie Patelaros, spunea despre Vasile Lupu „de la caderea Constantinopolului, nici un bazileu sau domnitor nu a facut atâta bine scaunului patriarhal din Ierusalim".
În 1688 începuse în Tara Româneasca epoca lui Constantin Brâncoveanu, când Patriarhia va fi iarasi condusa, rând pe rând, de „clientii" domnilor români, recunoscuti ca protectori si patroni ai Renasterii grecesti. În vremurile acelea, istoria româneasca a înregistrat venirea la Bucuresti a mai multor oameni de cultura greci, printre care si calugari atoniti, în numar din ce în ce mai mare, veniti sa ceara ajutor. Domnul s-a aratat sprijinitorul lor si dovada sta faptul ca multi dintre patriarhii rasariteni, precum Dionisie IV Seroglanos al Constantinopolului sau Iacob, contracandidatul celui dintâi, ori Dositei al Ierusalimului sau Partenie Prohoros al Alexandriei (1678-1689), n-au ezitat sa vina în Tarile române, de atâtea ori.
Cât despre Dionisie IV, ruda cu Cantacuzinii, a pastorit de cinci ori între 1671 si 1696 si, murind în 1696 a fost îngropat la Târgoviste. Cea de a patra pastorie (1686-1687) o datoreaza rudei sale, domnului, pe care-l va ajuta apoi sa repuna la mitropolie pe Teodosie. Dionisie IV va beneficia în continuare de sprijin românesc, iar dupa înlaturarea sa definitiva (1694) s-a stabilit în Tara Româneasca, precum am vazut.
Iar Hrisant Nottara al Ierusalimului, nepotul lui Dositei, tot cu spijinul lui Brâncoveanu pare a fi obtinut scaunul. Brâncoveanu sustinuse pentru tronul constantinopolitan pe Gavriil (1702-1707) si reusise sa opreasca numirea lui Neofit V (N. Iorga, Bizant dupa Bizant).
Partenie vizitase Tarile române ca exarh al Sfântului Mormânt si apoi ca patriarh a petrecut doi ani aici.
În zilele noastre, mai ales în ultimul deceniu, România s-a învrednicit de împatrita vizita a Patriarhului Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartholomeu I (cele patru vizite au avut loc în 1993, 1995, 1997, 2000), asa cum patriarhii de odinioara vizitau, sugerându-ne prezenta unui Bizant niciodata apus. Faptul de a ne fi vizitat de atâtea ori, poate de mai multe ori decât a facut-o în Grecia actuala, sta sa ne aminteasca de o istorie parca nu demult trecuta, în care lagaturile interortodoxe erau permanentizate. Si aceasta vizita, ca si cele dinainte, este o continuare a mai vechilor gesturi patriarhale de conferire a unei autoritati pe care Biserica noastra a posedat-o mult timp, începând de la Neagoe Basarab pâna la actualul Patriarh român, ce repeta mereu gesturi voievodale din care Tara câstiga prestigiu. Nu întâmplator este faptul ca, în urma cu trei ani, acelasi Patriarh Ecumenic venea chemat de Patriarhul nostru si ierarhii Tarii, ca în vremurile acelea voievodale când Neagoe Basarab chema tot aici în Orient, sa sfinteasca doua splendide edificii bisericesti în eparhia Moldovei (la mânastirea Neamt si la mânastirea Sihastria), recreând vechea atmosfera bizantina în care s-a plamadit o istorie si o cultura. Iar astazi vine pe urma moastelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, asa cum o facea altadata Patriarhul Ecumenic Partenie când se aduceau, la Iasii lui Vasile Lupu, moastele Cuvioasei Paraschiva.
Încarcatura evenimentului este mult mai mare : anul acesta, capitala Moldovei, pastorita de vrednicul Mitropolit Daniel, a intrat în circuitul international de cultura, împreuna cu alte mari capitale ale lumii. Ori faptul nu putea sa treaca neobservat si nevalorificat : prezenta Patriarhului Ecumenic vine sa dea un plus de valoare realizarilor Bisericii Române si ierarhilor ei în acest deceniu. Este reeditata acea împreuna-participare a întregii Ortodoxii la bucurii care întotdeauna au fost comune. Caci, ce altceva este Patriarhul Ecumenic, daca nu reprezentantul prin excelenta al întregii Ortodoxii ? Asa ca, putem spune ca odinioara cronicarii : întreaga Biserica este azi în Tarile Române.

Pr. Dr. Ioan Moldoveanu
(Ziua, 21 Octombrie 2000)