Expozitia "Radacini"
a doamnei Luiza Constanta Asavetei (Viena)

Duminica 17 Septembrie a.c., dupa Sfânta Liturghie, în sala sociala a bisericii "Sfântul Nicolae" din Montreal, a avut loc vernisajul canadian al Expozitiei de arta plastica "Radacini", a cunoscutei pictorite vieneze de origine româna, dna Luiza Constanta Asavetei.
Dna Luiza-Constanta Asavetei s-a nascut la Calarasi în 1930. A studiat arta decorativa la Scoala populara de arta decorativa, pictura în atelierul prof Traian Apostolescu si a absolvit Facultatea de arte plastice a Universitatii din Bucuresti, clasa prof Virgil Dumitrescu Duval.
Prima expozitie personala a avut-o la Calarasi, în 1968, urmata de alte peste 35 de expozitii personale în România, Germania, Austria si SUA. A participat la peste 35 de expozitii de grup din România, Austria, Germania, Franta si Belgia, precum si la 12 Bienale internationale ale Uniunii Feminine Artistice si Culturale, în Franta si în Belgia. Din 1980 traieste si creaza în Viena, Austria. Este membra a Asociatiei Internationale a Artistilor Profesionisti din cadrul UNESCO, a Uniunii Artistilor Plastici din Austria si a Asociatiei "Serviciul European de Informare Ministeriala si Parlamentara" a Casei Fundatiei Europene. Figureaza în Antologia "Romanian Artists in the West" realizata de cunoscutul prof Ionel Jianou de la Paris, în editura Academiei Româno-Americane de Arte si Stiinte (ARA), Los Angeles, 1987. Numeroase din lucrarile sale fac parte din colectii particulare si muzeale din Europa si SUA. A primit premiul "Prestige Europeen", acordat de SIMP Belgia.
La Montreal, dna Asavetei a adus 14 lucrari din Ciclul acuarela, ulei si tehnica mixta si 18 lucrari din ciclul "desen în tus" cu tema "Femeia, radacina a traditiei române stramosesti".
Frumosul catalog al Expozitiei a fost realizat de Alexandru Vlad Lungu, iar la aranjatul lucrarilor a fost ajutata de dna Ileana Ungureanu si de nepotul din Montreal al dnei Asavetei, Ion Tudor.
Regretatul profesor Ionel Jianou scria : "Pentru Luiza Constanta Asavetei, pictura este un act de credinta. De aici reiese sinceritatea, accentul autentic si fervoarea acuarelelor, picturilor în ulei, picturilor pe sticla si a icoanelor sale. Peisajul românesc, oamenii din România, traditiile populare, viata la tara constituie temele principale ale operei sale, întrucât amintirile anilor traiti în patria sa i-au ramas ancorate în memorie. Identitatea româneasca a artei sale rezulta nu numai din folosirea elementelor costumelor populare, ci din toata armonia culorilor si flexibilitatea contururilor desenelor, bogatii cromatice si decorative care provin din marea arta traditionala româneasca".
Cunoscutul ziarist si editor dl Ilie Traian scria "În cartierul ei vienez, Luiza Asavetei traieste ca un Robinson Crusoe ce-si cladeste cu migala, din nimic, lumea sa. În cazul dnei Luiza, lumea ei e lumea noastra românesca, iar materialul din care o cladeste nu e «nimicul», ci sensibilitatea si talentul ... Tot ceea ce creaza - chiar si portrete - este «atins» de obsesia spatiului de acasa. Pâna într-atât încât multi comentatori ai ciclului de peisaje germane «Poarta Westphalika» au spus ca peisajele «au un aer românesc». Si tot asa, în «cheie româneasca» poate fi citit cel mai voluminos capitol din opera sa, «Anotimpurile» ... Pentru un «ochi» trait în tara, nu poti vedea un peisaj mai românesc, o iie mai româneasca, decât în casa din Viena a dnei Luiza Asavetei. Adica, acolo unde toate acestea nu se afla atât în sine însile, ci mai ales ca expresie a unui suflet românesc".
In deschiderea vernisajului a vorbit Parintele paroh, dr Cezar Vasiliu, care a reliefat ancorarea în realitatea satului românesc a creatiei artistice, bogatia cromatica si splendoarea desenelor în tus, precizând ca dna Asavetei este si un sensibil poet si o voce deosebita, ceea ce i-a permis ca peste 15 ani sa cânte în corul parohiei ortodoxe române din Viena, amintind în acest context spusele profetice ale episcopului Samuel Micu-Klein care, din surghiunul de peste 25 de ani de la Roma, scria ca "La Judecata de Apoi nu poti învia decât din pamântul patriei !"

Psa. Zoe Vasiliu

ÎNTÂLNIRE CU ZIARISTI ROMÂNI

Daca ne gândim ca înainte, când trecea românul oceanul, cei de acasa asteptau mult sa afle despre cei plecati, despre locurile îndepartate unde traiesc, atunci întelegem ca aceea era adevarata emigratie, adevaratul exil. Astazi, progresele stiintei au redus distantele, au apropiat departarea si oamenii, iar românii canadieni sunt la zi cu ce se petrece în România. Si, desi se cunosc evenimentele din tara, o întâlnire cu ziaristi de la "România libera" si de la "Ziua", însotiti de dl George Balasu, directorul prestigiosului ziar "Cuvântul Românesc" din Hamilton, a fost un eveniment deosebit ce a facut ca, în seara zilei de 4 August 2000, sala de conferinte de la Casa Româna din Montreal sa fie aproape neîncapatoare. Toti au venit sa afle care este starea de spirit din tara acum, în prejma alegerilor ; ce face acea forta uriasa, amorfa si surda, a celor dezamagiti în plina era a sperantei pentru români ; cu totii suntem preocupati de soarta României. Cuvântul de deschidere al întâlnirii a fost rostit de Pr. Petre Popescu, care a salutat prezenta distinsilor oaspeti. Cu alocutiunea sa elevata (dar si prin tinuta vestimentara deosebit de potrivita momentului) a dominat sala, transformând interventia sa în momentul central al întâlnirii, înaltator, spre deosebire de unele disonante strecurate în dialogul dintre invitati si public.
Atunci am avut onoarea sa-l cunosc pe dl Alexandru Mihalcea, redactor la "România libera", cel care a scris câteva articole despre deportatii din Baragan. De la domnia sa am aflat, si trebuie sa afle si altii, care au fost deportati sau care au avut în familie deportati, ca vara viitoare, între 17 si 21 Iunie, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la acel napraznic eveniment, se va inaugura la Fundata, localitate situata la 9 km de Slobozia, "Muzeul deportatilor din Baragan" ; de asemenea, se va dezveli si un monument pentru cinstirea victimelor acestei tragedii. A fost aleasa Fundata sau, cum i se mai spunea Perietii Noi, pentru ca aici este singurul loc unde se mai pastreaza câteva case din fostele colonii de deportati din 1951, marturie vie a acelor timpuri trecute, dar nu si uitate. Printre aceste case se afla si cea facuta de parintii mei, "zidita" din chirpici, lacrimi si durere. Dar toti l-am avut alaturi pe Dumnezeu si acea întruchipare din Cutia Pandorei, numita speranta, fara de care nimeni nu poate trai. Da, istoria acelor vremuri cumplite trebuie rescrisa!

Prof. Maria Boju