Buletinul "Calea de lumina"
AN VIII, Nr. 83 - 84, MARTIE - APRILIE 2001

MIRCEA ELIADE
(1907-1986)

La 22 Aprilie a.c., se împlinesc 15 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Mircea Eliade.
Romancier, eseist, filozof si istoric al religiilor, Mircea Eliade s-a nascut la Bucuresti în 1907. Dupa obtinerea licentei în filozofie în 1928, discipolul lui Nae Ionescu decide sa plece în India pentru a cunoaste gândirea hindusa si marile "sisteme filozofice" indiene. Ca ucenic al lui Dasgupta, studiaza la Calcuta, între 1928 si 1932, si petrece sase luni în "ashram"-urile din Himalaia (locuri de retragere, n.n.), învatând sanscrita. Calatoreste în Birmania si Ceylon.
În 1932, Eliade revine în tara si devine asistentul profesorului Nae Ionescu, la Universitatea din Bucuresti, unde-si va da doctoratul cu tema "Yoga. Încercare asupra originilor misticii indiene", în 1936.
Publica la "Cuvântul", "Vremea" si "Revista Fundatiei Regale". Editorial, debuteaza cu romanul "Isabela si apele diavolului" (1930), memorial al vietii sale de student în India, urmat de "Solliloquii" (1932) si "Maitreyi" (1933) - cel mai bun roman al sau - opera ce ne introduce într-un dublu mister : al eternului feminin si al spiritualitatii hinduse, enigmatica eroina fiind un "amestec de straniu si obisnuit, de elevata distinctie si ingenua frivolitate, de sobrietate dusa pâna la asceza si de senzualitate frenetica" (D. Micu).
"Lumina se stinge" (1934) prezinta experiente de tip special, esoteric, cu radacini în mistica orientala.
Cu "Întoarcerea din rai" (1934), Eliade se afirma ca prozator realist, romanul introducându-ne în atmosfera anilor ‘30, continuat cu "Huliganii" (1935), despre tinerii care vor sa modifice societatea si sa construiasca viitorul prin acte care comporta riscuri.
Din 1936 scrie opere fantastice, ca : "Domnisoara Cristina" (1936) sau "Sarpele" (1937), explorând resurse de gândire magica din folclorul românesc. "Nunta în cer" (1938) este o replica, de inspiratie autohtona, iar nuvelele "Secretul Dr. Honigberger" si "Nopti la Singapore" (1940) înfatiseaza practici Yoga, simboluri, semne si ritualuri de initiere. George Calinescu scria ca Mircea Eliade "a descoperit semnificatia ontologica a naratiunii".
Din 1935 începe sa se intereseze de fenomenul religios, iar titlul revistei fondate la Bucuresti, "Zalmoxis. Revue des études religieuses" în 1938, indica orientarea sa spre cercetarea mitologiei comparate. În 1940 tânarul profesor devine atasat cultural la Legatia Româna din Londra, iar în 1941 la cea din Lisabona, unde ramâne pâna în 1945.

Exilul

Ocuparea României de catre comunisti în 1944, îl determina sa ia calea exilului. Vine la Paris, unde traieste din cursuri si conferinte în marile centre si universitati europene. Din 1945 preda la "Ecole des Hautes Etudes" de la Sorbona si devine unul dintre cei mai importanti istorici ai religiilor, cu precizarea ca Mircea Eliade a fost mai mult un "comparatist" decât un "istoric" în sensul pur al cuvântului.
În numeroase articole, reluate apoi în volume, Eliade defineste notiunile de sacru, mit si simbol, comparând manifestarile religioase de la arborigenii australieni pâna la islam si crestinism. Îi apar pe rând : "Technique du Yoga" (1948) ; "Le mythe de l’éternel retour" (1949) ; "Traité d’histoire des religions" (1949) ; "Le Yoga. Immortalité et liberté" (1951) ; "Images et symboles" (1952) ; "Le Chamanisme et les techniques archaiques de l’extrase" (1954) ; "Forgerons et alchimistes" (1956) etc.
Opera sa principala este "Traité d’histoire des religions", Payot, 1949, o prezentare fenomenologica a actului religios analizat prin semnele prin care aceasta se manifesta. Examinând simbolismul apelor, pietrelor sau al plantelor, Eliade evidentiaza ideologia proprie fiecarei religii si, mai pe larg, a religiei ca atare, în opozitie cu domeniul profanului. Lucrarea se situeaza la antipodul vechii stiinte a religiei, dominata de notiunea de "mana" (forta spirituala impersonala, n.n.), ducând la recunoasterea, în gândirea mitica, a unei "filozofii" tot atât de importanta ca cele ce vor înflori în Grecia, India si China. Pe drept cuvânt, Georges Demézil scria în "Prefata" lucrarii ca, datorita lui Eliade, "astazi cercetarea istoriei religiilor se plaseaza sub semnul Logosului, nu sub cel al manei ... Hierofaniile (aparitiile sacre, n.n.) cosmice, solare, luna, spatiul, timpul nu sunt decât vesminte ale unui discurs profund ..."
În cercetarile sale, Eliade descopera doua categorii de oameni : homo religiosus (omul religios) cu universul sau spiritual, care crede într-o realitate absoluta - sacrul - si-si asuma în lume un mod de existenta specific ; si homo areligiosus (omul nereligios), care refuza transcedentalul. Cercetarea gândirii omului religios îl face sa se intereseze mai mult de popoarele fara scriere. Întâlneste pe C. G. Jung si descopera interpretari comune, fiind frapat de importanta arhetipului. Se angajeaza pe o noua cale, aceea a identificarii transcedentalului în constiinta umana, aceasta fiind orientarea decisiva spre studierea sacrului, simbolului si mitului, fiind convins ca numeroase fenomene istorico-religioase ale umanitatii nu sunt decât expresii variate ale câtorva experiente religioase fundamentale.

Eliade în Statele Unite

În 1956, Mircea Eliade este chemat la Chicago sa-i urmeze lui J. Wach la catedra de istoria religiilor. În cautarea unui nou umanism, începe - cu Ernest Junger - publicarea revistei "Antaios", în 1960 (12 volume pâna în 1971), care reprezinta o cercetare pluridisciplinara asupra mitului si simbolului.
În 1961, împreuna cu colegii J. M. Kitagawa si Ch. M. Long, editeaza revista "History of Religions", periodic international pentru studiul comparat al religiilor.
Din 1962 devine "Distinguished Service Profesor Emeritus" al Universitatii din Chicago.
Majoritatea lucrarilor în domeniul istoriei religiilor scrise în franceza au fost traduse si publicate în engleza, spaniola si italiana, si partial în româna, portugheza, olandeza, daneza, suedeza, greaca si poloneza, ceea ce-i sporeste notoritatea.
Amintim câteva lucrari publicate dupa 1956 : Mythe, ręves et mystčres (1957) ; Naissances mystiques (1959) ; Méphistophélčs et l´Androgyne (1962) ; Aspects du Mythe (1963); Le sacré et le profan (1965) ; From Primitives to Zen (1967) ; De Zalmoxis ŕ Gengis Khan (1970) ; La nostalgie des origines (1972) ; Religions australiennes (1972) ; Occultisme, sorcellerie et modes culturelles (1978).
A continuat sa scrie si literatura. Amintim nuvelele : La tiganci (1963), Pe strada Mântuleasa (1968), Ivan (1968), În curte la Dionis (1968), Uniforme de general (1973), precum si romanul Noaptea de Sânziene (tr. Fôret interdite, 1955), ampla fresca a vietii românesti si europene în primii ani ai celui de al II-lea Razboi mondial. Lucrarea prezinta un tip special de "fantastic", unic în literatura româna, derivat din conceptia ca sacrul n-a disparut din lume, ci continua sa existe camuflat în profan. Amintim si Les promesses de l´équinoxe (Memoire I, 1980) si Fragments d´un journal, I-II, (1973-1981).
Ca istoric al religiilor, Eliade acorda acestei discipline un rol de prim-plan în viata culturala contemporana.
În viziunea sa, istoricul religiilor trebuie, mai întâi, sa reconstituie istoria formelor religioase si sa degajeze, pentru fiecare din ele, contextul social, economic si politic. Trebuie sa urmareasca rezultatele cercetarilor orientalistilor si etnografilor, deoarece marile religii asiatice sau cele ale popoarelor fara scriere reprezinta izvoare importante pentru cultura umanitatii.
În al doilea rând, istoricul religiilor trebuie sa se intereseze de fenomenologia religioasa, înteleasa în mentalitatea sa proprie, aceea a sacrului. Este vorba de extinderea domeniului de cercetare dela marile religii la cele arhaice. Eliade situeaza omul - subiectul experientei religioase - în fata obiectului acesteia, hierofania sau actul de manifestare a sacrului. Comportarea omului religios este punctul de referinta si locul întâlnirii cu sacrul.
În al treilea rând, istoricul religiilor trebuie sa situeze fenomenul religios în ansamblul domeniului spiritual si sa descifreze ceea ce un act religios releva ca trans-istoric ; este cercetarea hermeneutica. O prima cale a ei consta în întelegerea mesajului de catre omul religios care traieste experienta hierofanica. A doua este aceea a mesajului pe care omul religios îl transmite lumii moderne. Hermeneutica trebuie sa explice întâlnirile omului cu sacrul din preistorie pâna astazi, fiind raspunsul la solicitarile istoriei contemporane, la trezirea culturala si spirituala a popoarelor din Asia, Africa si Australia. Dubla cale implica cercetarea comparata a fenomenului religios.
Întreaga opera stiintifica a lui Eliade s-a constituit pe aceasta tripla cercetare : istorica, fenomenologica si hermeneutica. În centrul cercetarii sale stau doua axe : sacrul si simbolul. Din paleolitic pâna azi, omul religios a trait dimensiunea sacrala a existentei sale, iar simbolul i-a dat o deschidere spre o lume transistorica si l-a pus în contact cu transcedentul. În plus, mitul este un fenomen universal care fondeaza structura realului, releva existenta fiintelor supranaturale si devine normativ pentru contemporanul omului.
Spre sfârsitul carierei sale, Eliade a publicat Histoire des croyances et des idées religieuses, 3 volume, Paris, 1976-1983, o vasta sinteza a principalelor manifestari ale omului religios din preistorie pâna azi. Analizând unitatea fundamentala a fenomenelor religioase, autorul subliniaza inepuizabila unitate a expresiilor lor. Originalitatea lucrarii consta în metoda si perspectivele ei. Eliade introduce o optica noua si anume explicarea mesajului bazat pe sacru si perceput prin simboluri si mituri. Astfel, el ajunge la întelegerea omului religios.
Recunoscându-i-se meritele, a devenit editorul sef al monumentalei Encyclopedia of Religions, 16 volume, publicata în 1987, dupa moartea sa.
A încetat din viata la 22 Aprilie 1986, istoria religiilor în special, si cultura în general, pierzând pe unul din cei mai de seama reprezentanti. Acest lucru a fost reliefat si la al XII-lea Congres al Academiei Româno-Americane de Arte si Stiinte - care grupeaza elita intelectualitatii române din Exil - tinut la Sorbona în 1987 si dedicat memoriei lui Mircea Eliade.

Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu