BULETINUL
"CALEA DE LUMINA"
anul IX, nr. 93-94, IANUARIE -FEBRUARIE 2002
DOCUMENTAR
ROMANII DIN UCRAINA -
MANASTIREA LAWRIV
|
|
Ceea ce am citit in
revista "Formula As", din decembrie 2001, este de-a dreptul
emotionant. Cate secrete are inca mareata noastra istorie ! Din
nefericire, nu numai noi, nespecialisti, nu le cunoastem, dar chiar si
istoricii nu le-au descoperit inca. Iata despre ce este vorba :
Undeva in vestul Ucrainei, la granita cu Polonia - teritoriu ce altadata a
apartinut Poloniei sub numele de Tara Galitiei -, se afla manastirea
Lawriv. Drumul ce duce spre ea este de-a dreptul maret : drept si boltit
de coroanele stejarilor care-l stajuiesc.
Manastirea dateaza din secolul al XIII-lea, iar castelul (astazi total in
ruina) din secolul XVIII (1786)
In aceasta zona sunt multe prezente romanesti. In orasul Lwov este o
biserica pe pisania careia scrie: "... pe locul acesta a fost
construita pentru a treia oara, intre anii 1547-1560, biserica Adormirii
Maicii Domnului, pe cheltuiala domnitorului Moldovei, Alexandru Lapusneanu
si a sotiei sale, Roxana". |
Tot in acest oras este un monument al domnitorului roman Ioan Potcoava. In jurul
orasului Lwov, pe teritoriul fostei Tari a Galitiei se gasesc si astazi peste o
suta de sate romanesti, constituite in veacurile XIV si XV ; numele, obiceiurile
si nostalgiile sunt romanesti. Majoritatea populatiei este greco-catolica, ca si
cei doi calugari care stau langa manastirea Lawriv. Oamenii se saluta, intr-o
curata limba romaneasca, "Laudat fie numele Domnului nostru Iisus
Hristos" si "In veci fie laudat". Aceasta forma de
salut este intalnita si astazi in nordul Romaniei.
De mai bine de 500 de ani, polonezi au daruit aceste meleaguri (azi ucrainiene)
ca pretuire pentru doi domnitori romani : Stefan Petriceicu al Moldovei si
Constantin Basarab al Tarii Romanesti, care fiind maziliti, au pribegit impreuna
cu familiile si supusii lor in Tara Galitiei.
Manastirea Lawriv a ajuns in paragina in timpul regimului comunist.
Astazi, printre zidurile triste, traiesc doi calugari, adapostiti intr-o
camaruta a vechiului castel (si el in ruina), fara caldura - cu turturi pe
pereti -. N-au nimic, nimeni nu se intereseaza de soarta lor. Izolati, uitati de
lume, strajuiesc un monument de neestimata importanta istorica pentru neamul
nostru.
Calugarii povestesc ca aici, la manastire, si-a trait ultimii ani de viata
Sfantul Onufrie, dar mostele sale nu s-au descoperit inca.
Domnitorii romani, impreuna cu cei ce au pribegit impreuna cu ei, au intemeiat o
adevarata "mosie stramoseasca" in inima Galitiei. Romanii au
pribegit, in aceasta zona carpatica, inca din secolul al XIII-lea.
Printr-o minune, in 1986, s-a descoperit, din intamplare, o subterana in dreapta
altarului. Coborind se ajunge intr-o adevarata necropola : mormintele
mitropolitilor Kievului, mormantul episcopului Macarie al Ierusalimului, racla
goala a Sfantului Onufrie si mormintele familiilor domnitorilor romani.
Mormintele domnitorilor Petriceicu si Basarab, si a familiilor lor, au fost
descoperite sub altarul bisericii, semn de inalta pretuire din partea regelui
Poloniei, precum si ca dovada a marii lor evlavii. Amandoi si-au dat obstescul
sfarsit in preajma incheierii veacului al XVII-lea,
Unul dintre calugari, Inochentie, este si ghidul ruinelor manastirii si a
castelului. In unele locuri se mai pastreaza fragmente din pictura originala.
Intr-un medalion de culoare rosie se vede chipul domnitorului Constantin
Basarab.
Atat biserica cat si castelul sunt in prezent considerate monumente istorice.
Dr. Gabriela Dancescu
