AN IX, nr. 100, AUGUST 2002

DOCUMENTAR

MEDALION CONSTANTINOPOLITAN.
O poveste cu o carte rascumparata din robie.

Sunt in viata intamplari ciudate si ma intreb daca nu cumva cartile, n’or fi avand si ele un suflet, o vointa. Ma intreb oare cum om putea noi oamenii sa intelegem si sa cunoastem acest suflet al cartilor, suflet care trebuie ca se manifesta in vreun fel. Nu cumva acest suflet al cartilor este cel care rasplateste pe omul care iubeste si pretuieste cartea sau il pedepseste pe cel care o asupreste, intr’un fel sau altul, dupa cum se poarta omul cu cartile ?
Stim ca evreii, inca de mult timp, au dat o putere, ca un suflet cartii lor sfinte, «Tora» sau cum ii spunem noi Pentateucul, adica cele cinci carti de la inceputul Bibliei. De aceea evreii se ridica in picioare in sinagoga si pleaca capul de indata ce se deschide sipetul cel sfant in care este inchisa Tora, inca inainte chiar de a o zari. Ca si cum cartea ar vedea, ar intelege si ar sti ce se intampla si ar recunoaste de indata pe cei care o respecta. Eu n’as sti sa va spun daca «Tora» are ochi sa vada, dar stiu ca evreii au ochi si urechi pentru cartea lor sfanta.
As vrea sa va spun acum o poveste cu o carte si cu niste boieri moldoveni. Povestea noastra incepe in anul 1630, in orasul Galati si urmeaza apoi la Constantinopol. Si este o poveste frumoasa, pentruca acei boieri moldoveni, despre care este vorba, au avut ochi sa vada si urechi sa asculte glasul unei carti care cerea indurare. Era o carte veche cazuta in sclavie la turci. Pe vremea aceea oamenii credeau in sufletul cartilor iar cartile rasplateau cu aducerea aminte pana in ziua de astazi, a numelui oamenilor celor buni si credinciosi.
Iata asa dar ca in anul 1630 comandantul orasului si portului Galatilor, era boierul Musat, om de incredere al lui Alexandru-Voda Coconul, Domnitorul de atunci al Moldovei. Boierul Musat era om cu multa invatatura de carte si prieten cu marele invatat al vremii, Grigore Ureche, cronicarul moldovean. Si in acel an, boierul Musat, pe semne ca chivernisindu-se mai bine cu cheltuielile gospodariei, a hotarit sa ofere familiei sale o calatorie la Constantinopol. In portul Galati veneau corabii multe, iar comertul era in floare, si o data cu vasele de comert soseau si povestile de calatorie, trecand din gura in gura si din om in om. Iar peste toate povestile, plutea faima despre splendoarea marelui oras, capitala imperiului turcesc, Constantinopolul, sau Istambul cum ii zic turcii, orasul care de multa vreme era impodobit cu sute de palate, iar deasupra tuturora se inalta cupola Sfintei Sofii, inrobita si prefacuta in moschee de catre pagani.
Deci, boierul Musat s-a tocmit cu un comandant de corabie in portul orasului Galati si s’a imbarcat impreuna cu sotia sa Domnica si cu fiica lor Alexandra si dupa mai multe zile, cat durau calatoriile pe vremea aceea, au ajuns cu bine in capitala lumii orientului din acea vreme, caci intreg Orientul Apropiat, din Balcani si pana in sudul Arabiei, din Caucaz pana in Tunisia, era sub porunca sultanului de la Istambul. Ajunsi la Constantinopol, calatorii nostri au tras la o gazda, un grec care stia romaneste si dupa ce au vazut frumusetile orasului in partea care se numeste Cornul de aur, boierul Musat a intrat in bazar, manat bine’nteles mai cu seama de curiozitatea cucoanelor. Bazarul de la Istambul era imens, o lume fara sfarsit de stadute si de galerii pe care se insirau pravalii unde gaseai toate minunile lumii. In fine, cel mai mare bazar al Orientului, in care sa te pierzi nu altceva. Erau pravalii cu tavi si vase din alama batuta cu argint, erau stofe fine, matasuri si saluri aduse din India, mirodenii, covoare si cate alte minunatii.
Dar tot umbland prin bazar, ajunsera in dreptul unui anticar armean, unde se vedeau tot felul de vechituri; unele erau nimicuri fara insemnatate in timp ce altele erau lucruri de pret, dar toate stau ingramadite in rafturi si in gramezi. Pe o taraba erau si niste carti, unele mai bine pastrate, altele de-a dreptul ferfelita. Iata insa ca ochii boierului Musat cazura peste o carte veche si de la prima pagina de titlu, boierul a inteles ca era o carte romaneasca, tiparita in limba romana cu litere chirilice cum se scria pe atunci. Era o carte bisericeasca si care dupa cum era inscris pe prima pagina, cartea apartinuse bisericii Maicii Domnului din orasul Campulung. Si deodata credinta, dar mai ales respectul pentru carte, pentru cultura, a indrumat gandurile si faptele celor trei calatori. Ei au cumparat de indata cartea, platind un pret mare, ca pentru un odor de mare pret al Tarii Moldovei. Ajunsi la gazda lor, au scris cu pietate pe o pagina urmatoarele cuvinte :
«Eu Musat, cu sotia mea Domnica si fiica mea Alexandra, scriem si marturisim ca am gasit aceasta carte care fusese luata in sclavie – si am rascumparat-o noi, Musat, comandantul orasului Galati, si am trimis-o inapoi la manastirea de unde Tatarii o rapisera, - la 18 februarie 1630».
Despre oamenii cazuti in robie pe vremea aceea, despre pradaciunile Tatarilor si ale Turcilor in Tara Moldovei, se pomeneste deseori in cronicile noastre cele vechi. Pe atunci, jaful palatelor si a manastirilor, pustiirea satelor, inrobirea bietilor crestini erau spaime de toate zilele. Tatarii plecau cu bratele incarcate de obiecte de aur si argint, de carti scumpe si pe deasupra mai luau si un sir lung de robi, prinsi pe apucate de prin satele pe unde treceau. De reintors pe plaiurile noastre, putini se mai intorceau, doar aceia care aveau mare noroc sa poata fi rascumparati. Asa s’a facut ca multi crestini si multe odoare sfinte romanesti s’au pierdut pe undeva, prin lume, de nu li s’a mai aflat niciodata urma.
Cartea de la Biserica Maicii-Domnului din Campulung a avut insa norocul sa fie readusa in Moldova. Daca boierul Musat ar fi rascumpatrat un frate sau un prieten ajuns in sclavie, nu cred sa fi avut cuvinte mai frumoase de scris pe paginile cartii desrobite. Pentru el, cartea sau prietenul meritau acelas respect. Nu cred sa fie cuvinte mai induiosatoare, mai pline de dragoste pentru o carte, decat ale boierului Musat, care a trait acum atatea sute de ani pe pamantul romanesc. Stau si ma gandesc ca poate asa erau oamenii pe vremea aceea, dar totusi nu cred ca neamul lor sa se fi stins cu totul pana in ziua de astazi. Trebuie ca mai sunt si astazi oameni de fapte mari, ramane numai ca noi cei mici sa-i recunoastrem si sa le fim recunoscatori pentru pilda pe care ne-o dau.
Astazi pretiosul volum, rascumparat la Constantinopol, se afla in fondul de carti vechi romanesti al Bibliotecii Academiei Romane. Din raftul in care este pastrata cu sfintenie, cartea a fost deschisa de catre profesorul Virgil Candea, savantul nostru filolog si cautator in lumea literaturii noastre vechi. El este cel care, regasind randurile de mai sus, scrise pe evangheliar, ni le-a facut cunoscute noua tuturor.
Vedeti dragi cititori, lucrurile s’au petrecut astfel, ca si cum cartea rascumparata din robie ar fi avand un suflet, o memorie. Dupa atatea sute de ani, cartea a rasplatit amintirea boierului care a pretuit-o si a desrobit-o. Si iata ca filele acelei carti ne-au transmis noua, peste veacuri, numele acelor oameni, cum era boierul Musat, guvernatorul portului Galatilor si a familiei sale, oameni care merita la randul lor, tot respectul nostru, al celor de acum.

Prof. Dr. Paul Dancescu