Fecioara nevinovata din Nazaret este pentru poporul nostru simbolul celor mai frumoase virtuti crestine si materne. Toata povestea biblica a Fecioarei a facut ca ea sa fie asezata în ochii si în mintea poporului pe aceiasi treapta cu acela pe care l-a dat lumii pentru mântuirea ei. Poporul nu si-a putut explica aceasta nastere asa cum si-ar fi explicat nasterea unui oarecare. Îi trebuia ceva neobisnuit în aceasta nastere si elementul misterios, nasterea feciorelnica, anuntat de Biblie a fost transpus în colinde :
O, prea laudata,
Maica-Preacurata,
Doamna nenuntita, ,
Fecioara slavita.
Ceea ce pre Sfântul
Dumnezeu Cuvântul,
L-ai nascut în lume
Mai presus de mume. (G. Breazul)

În adoratia sa nu era de-ajuns ca a zamislit din Duhul Sfânt, dar ea a coborît din cer pentru a naste pe pamânt pe acela care avea sa scoata pamântul din robia pacatului :
Coborît-a, coborît
Maica Sfânta pe pamânt
Si-a umblat din casa-n casa,
Nimene, de mas, n-o lasa.
Când a fost colea de seara,
Si-a aflat o poiecioara,
Si-a asternut fân uscat
Si-a nascut mândru-mparat
Care ne-a rascumparat
De la muncile din iad. (Florile dalbe de mar, G. Breazul)

Dragostea mare pentru aceasta Sfânta Maria, face poporul sa n-o vada decât într-o continua aureola. Ea a nascut pe Mesia, dar a ramas pura, imaculata :
Ca azi Prea Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria
Naste pe Mesia  (Vasile Alecsandri)

Ea reprezinta întruparea în cel mai înalt grad al virtutilor crestine. Fiind sfintita prin nasterea Fiului, ea a devenit perfectiunea însasi. Prin aceasta nastere, ea nu este numai mama Fiului, ci si a tuturor pamântenilor :
Boiereasa, bucuroasa,
Sa-ti ajute Maica noastra.  (C. Ulmu)

Poporul român, iubitor de copii, n-a putut concepe ca ea sa nu-si fi crescut Fiul în dragostea de frumos. Daca decorul în mijlocul caruia a nascut a fost asa de sarac, ea a cautat sa-l înfrumuseteze cât de cât, prin scutecul în care si-a înfasurat Copilul :
"Un Dumnezeu nou nascut
Cu flori de crin înnascut,
Florile dalbe"  (Vasile Alecsandri)

Si a facut-o nu pentru ca El ar fi avut nevoie de aceasta, dar în conceptia românului nu se putea ca în ea sa nu fi ramas o farâma din sufletul Fecioarei nascuta în Nazaretul Galileii:
Dumnezeu cel mititel,
Mititel si-nfasurel.
Fasa dalba de matasa,
Moale sa-i fie la casa.
Cu chitie de bumbac,
Sa-i fie moale la cap.
Asa Maica l-a-nfasurat,
Cum acas-a învatat
Si în iesle l-a culcat.
Lerui Doamne  (G. Breazul)

Constienta de divinitatea celui nascut si de ceea ce înseamna aceasta nastere, ea cauta locul cel mai potrivit. Desigur ca maretia faptului o îndeamna sa aleaga un palat, unde Fiul Omului sa vina pe lume, dar împinsa de rautatea oamenilor, pentru ca sa împlineasca cuvântul Bibliei :
Maria se preumbla,
Bun lacas îsi cauta.
Umbla Maica pe pamânt,
Sa nasca pe Fiul Sfânt.
.....................
Se luara, se dusera
Tocma-n curtea lui Craciun.
"Buna seara, Mos Craciun",
Zis - Maria celui bun.
"Lasa-ma-n palatul tau,
C-am sa nasc pe Dumnezeu".
Zise-atunci Mos Craciun :
"Du-te-n grajdul cailor,
Ori în târla oilor,
Ori în ieslea boilor".  (G. Breazul)

Simtindu-L ca pe unul dintre ai sai, poporul nu si-a putut imagina un prunc nebotezat, cu toata graba Fecioarei de a fugi din calea celor ce vroiau sa-L ucida. Si cine altul decât Sfântul Ioan Botezatorul alearga s-o faca :
Vine tare-n fuga mare
Si-mi striga-n gurita mare :
"Ia, mai stai, Maica Marie,
Sa mergem mai înainte,
Mai-nainte-n vârf de munte,
Ca eu stiu trei râulete :
Râu de vin, si-altu-i de mir,
S-altu-i apa limpejoara.
În bun vin sa mi-L scaldam,
În apa sa-L limpezim.
Cu bun mir sa-L miruim
"N vesmânt alb sa-L primenim.  (G. Breazul)

Faptul ca ea cunoaste dinainte menirea si viitorul Fiului sau, o face sa-L mângâie atunci când plânge:
Taci, fiule, nu mai plânge
Ca eu tie ti-oi aduce
Doua mere argintele
Sa te joci, fiut, cu ele
Si scaun de judecata
Ca sa judeci lumea toata  (G. Breazul)

Dragostea mare cu care-si înconjoara Fiul, nu putea sa nu gaseasca în sufletul Lui acelasi rasunet, mai ales ca, Divinitate fiind, poate sa-si prevada destinul :
Fiul din gura graia
"Maica mea, iubita mea,
Pâna slujba ascultasi
Grele lacrimi lacrimasi,
De grele-s ca pietrele,
De mari-s ca merele,
De fierbinti ca focurile"
Ler Domnului Doamne"  (G. Breazul)

Dar care mama putea fi asa de tare, încât sa nu lacrameze cu gândul la suferintele Fiului. Suferinta se identifica cu suferinta lor, atunci când sunt coplesiti de dorul fiilor, plecati în catanie, pentru care sufera si Maica noastra :
Sus în poarta Raiuluui
Sade Maica Domnului
Sade, sade si gândeste
Pe Ionel îl pomeneste.
Taci Ionica, nu mai plânge,
Ca ti-oi da cheitele,
Sa deschizi portitele.
Portitele craiului
Stau de straja Raiului.
Portite de fier tintat
Craiul catana l-a luat.
Florile dalbe  (G. Breazul)

Dar ea trebuia sa aiba un loc bine stabilit în lumea nevazuta a Sfintilor. Ea sta alaturi de Fiul sau, în mijlocul stelelor, tine în mâna cheile Raiului, asa cum a tinut înainte, cheia mântuirii de pacat. Fecioara cea mai cinstita, cea mai slavita, aceea în care si-a pus nadejdea toata, este pentru popor, izvor de viata, este mai presus decât soarele :
Tu esti cinstea îngereasca
Si slava apostoleasca
..............
La toti sfintii esti cununa,
Cu Cocon fiu împreuna ;
..............
Tu esti Maic-adevarata
C-ai nascut fiu sfânt far-de tata
..............
Mai întâi si mai cinstita,
Decât soarele mai sfânta.  (G. Breazul)

Daca ea este mai presus decât orice închipuire din punct de vedere moral, fizic ea este alaturi de popor :
Colo-n umbra pomilor
Pasc oile domnilor
Dar cu ele cine sta ?
Este Maica Precista.  G. Breazul)

Toata aceste atribute ale Fecioarei Maria se desprind din minunatele colinde ce poarta prin veacuri cuvântul tainic al Nasterii Sfinte. Ele sunt o sinteza a spiritului creator si religios al poporului nostru.

Elena Neacsu