Adu-ti aminte din când în când, omule, de clipele crunte ale primejdiei prin care a fost înalta porunca si treci si ridica lauda si multumire lui Dumnezeu.
Sa-ti fie zi de mare rugaciune ziua când voia Tatalui nostru care este în ceruri a fost sa te ierte pe tine si pe ai tai de cea din urma durere a lumii acesteia de jos.
Nu uita în dimineata zilei aceleia sa zici din fundul sutletului. "Doamne !, în primejdie de pieire calca piciorul meu si Tu, Bunule, ai poruncit sa se ridice stavila între mine si moarte ! Prin dese perdele de lacrimi citisera ai mei osânda mea si fara sa se rascoale împotriva-Ti, dreptule Judecator, plecasera zdrobiti fruntile la pamânt, cautând un lacas de veci pentru ramasitele mele de lut. Spânzurat de un fir de paianjen, un fir de nimic cu capatâiul pierdut în taria Ta albastra si luminoasa, atârnam deasupra unei înfioratoare prapastii, ce se deschidea, cu fundul negru fara o raza de lumina, printre colturi de stânci sparte de izbiturile de mii de ani ale traznetului. Si acolo, sufletul meu, deznadajduit, o clipa a crezut ca si el va sa moara odata cu greul meu trup si, din adânc, strigat-a catre Tine : Doamne, auzi-ma si ma mântuieste ! Si Tu m-ai auzit si n-ai vrut pierzarea mea! Ti-ai aplecat ochiul asupra robului Tau si mila Ta a poruncit firului de paianjen sa nu se rupa, si acel fir de nimic, aproape nevazut a fost odgonul meu de scapare.
Multumescu-Ti Doamne"
NIMIC FaRa VOIA TA !