Buletinul "Calea de lumina"
AN III, nr. 32, DECEMBRIE 1996

pagina noului venit

GÂNDURI
- Împlicarea în viata comunitara -

Îmi propusesem sa scriu o analiza pe marginea conceptului de "comunitate", pornind de la cercetari si definitii de natura filozofica si antropologica. Am decis însa, ca pur si simplu, sa-mi las gândurile sa zboare libere si sa exprim doar o reflectie personala, a carei sursa este implicarea mea în viata comunitara, evident, în viata comunitatii noastre, românesti din Montreal.
Nu-mi fac un titlu de glorie din acest fapt, considerându-l doar ca o datorie, ce ar trebui nu numai constientizata de fiecare dintre noi, dar si îndeplinita cu responsabilitate si daruire.
Cred cu toata convingerea ca o comunitate poate proba perenitatea ei în timp si spatiu, numai daca se bazeaza pe valori comune. Cum se poate ajunge la obtinerea unui sistem de valori comune ? Nu este un secret, este o realitate ce trebuie vazuta, înteleasa, simtita si aplicata, iar ea se exprima prin comunicare, dialog, echilibru, armonie si într'ajutorare.
De ce, oare, a trebuit ca noi, orgoliosi urmasi ai unui neam ce a contribuit din plin la dezvoltarea umanitatii, sa parasim pamântul stramosesc ? Care este mesajul gestului nostru? Este doar simpla fuga din fata vicisitudinilor ce s'au abatut, în timp, asupra Neamului ? Ar fi mult prea simplist, ca idee, în fata profunzimii spiritului si simtirii românesti.
Numai ca, îmbatati de mici succese personale sau poate de insuccese, invidii ori ranchiuni meschine, am uitat ca prin gestul nostru, suntem de fapt, mesagerii alesi. Mesageri ai unui Neam ce a fost greu încercat, de-a lungul istoriei, dar care mereu, jertfindu-se cu demnitate, a stiut sa-si mentina fiinta.
De ce, oare, a trebuit, ca parasind România, sa devenim simple fiinte anonime, ori si mai rau, triburi liliputane ale unei Românii iluzorii ? De ce, oare, lasam sa se deslantuie dezbinarea, într'un timp si într'un spatiu în care ar trebui, din contra, sa dovedim unire ?
Privim cu invidie în curtea vecinului, îi vedem rezultatele muncii, dar în loc sa-i luam bunul exemplu . . . îi dorim moartea caprei. Oare povestea cu capra sa fi devenit într'adevar o caracteristica a Neamului nostru? Nu se poate, ar fi prea trist pentru români !
Marturisesc, ramân o incorigibila visatoare si continui sa sper într'o conciliere si, mai ales, într'o constientizare a tuturor românilor de aici, acum.

Mariella Dumitriu