titlu.jpg (12576 bytes)
AN IX, nr. 100, AUGUST 2002

Puncte de vedere

SPRE "SOARE-RASARE"

Pentru noi, romanii din Canada, spre "Soare-rasare" inseamna locul unde mergem sa ne "incarcam bateriile" spirituale. Fie ca ne revedem familia si prietenii, fie ca ne tratam durerile reumatice ori alte afectiuni sau fie ca ne oprim o clipa mai mult in lumea plina de farmec si mister a spiritualitatii din Romania.
Astazi, despre Sfanta Manastire Zamfira. Asezata la jumatatea distantei de la Ploiesti spre Valenii-de-Munte, manastirea isi asteapta, tacuta si cu modestie, vizitatorii. Marcajul si panourile care indica locul unde se afla manastirea, sunt bine plasate.
Intrand in curtea manastirii, trecem pe langa cimitir; de-odata apare in capatul unei alei, prima biserica, numita "biserica mica" cu hramul "Sf. Treime", ctitorita de Zamfira, sotia lui Manuel Apostol - om de incredere al voievodului Constantin Brancoveanu.
Biserica a fost ridicata intre anii 1719-1743.
A doua biserica, cea inconjurata de chiliile maicutelor, este ctitorita de Mitropolitul Nifon, intre anii 1855-1857. Importanta artistica a acestei biserici consta in pictura sa, pentru ca ea este prima biserica pictata in intregime de marele pictor Nicolae Grigorescu, la varsta de 18 ani. Mai mult aceasta pictura poate fi considerata ca unicat : ea este singura executata in "fresca" de Nicolae Grigorescu.
Atat pictura murala cat si icoanele iconastasului au fost executate intr-un timp foarte scurt, intre 16 iulie 1856 si 8 septembrie 1857 - data sfintirii bisericii-.
Aceasta pictura a suportat mai multe restaurarii, ultima fiind executata intre 1986-1989 de pictorul restaurator Chiriac Ion, care a indepartat toate portiunile repictate si a scos la lumina pictura originala.
Colectia de arta bisericeasca contine obiecte care au apartinut celor doua biserici si diferite donatii: icoane pe lemn, pe sticla, pe panza, cani de cult, obiecte metalice de cult, sculpturi, broderii datand din secolele XVIII, XIX si XX.
In prezent exista aproximativ 40 de maicute care locuiesc in incinta Manastirii Zamfira sub conducerea Maicii Starete Mihaela Ionita. Maicutele locuiesc in case care au fost restaurate si dotate cu instalatii electrice, gaz metan si apa curenta prin grija vrednicului de pomenire Patriarh Justinian.
In fiecare zi, dimineata si seara, se oficiaza slujbe religioase.
Pentru mai multe detalii si imagini, va invit sa vizitati pagina bisericii noastre la adresa :

Intrarea la Manastirea Zamfira

Alexandru Vlad Lungu