Buletinul "Calea de lumina"
AN VII, nr. 71-72, MARTIE - APRILIE 2000

Puncte de vedere

Facerea de bine !

În întelepciunea sa, poporul român a legat "facerea de bine" de nerecunostinta, printr-o expresie care nu poate fi citata în paginile de fata.

Facerea de bine, însa, este propovaduita în întreaga lucrare a lui Dumnezeu, oglindita în Biblie, atât în Vechiul, cât, mai ales, în Noul Testament.

Facerea de bine este una din pietrele de temelie a credintei crestine.
"Facerea" (a face) si "bine" sunt doua notiuni legate prin fapta, gând sau vorba. Din primul capitol al Vechiului Testament aflam ca "Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse si iata ca erau foarte bine" (Geneza 1, 31) sau "Dumnezeu a schimbat raul în bine" (Geneza 50, 20).

Facerea de bine se traduce în viata prin iubirea aproapelui, prin îngaduinta, prin toleranta si nu în ultimul rând, prin iertarea celor ce ne fac sau ne vor raul.

Facerea de bine este ceea ce auzim în timpul Sfintei Liturghii, atât din pilduitoarea viata a lui Iisus, citite din Sfânta Evanghelie, cât si în predica preotului.

Facerea de bine este greu de împlinit, mai ales atunci când trecem pe lânga ea fara sa o vedem, având gândul întunecat de suparare.

Iata o întâmplare pilduitoare.
Într-o zi, un preot statea de vorba cu o batrâna, pe care a întrebat-o daca înainte de a spune "Tatal nostru" se roaga pentru cei ce i-au facut rau cu vorba, cu fapta, cu gândul.
Batrâna îi raspunde : "Arde-i-ar focul iadului! Cum sa ma rog pentru ei care au pacatuit fata de mine?"
Parintele îi spune ca în "Tatal nostru", când spui "si ne iata noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", daca noi nu ne rugam pentru binele si iertarea dusmanilor nostri, atunci, nici noi nu putem fi iertati de Dumnezeu.
Afurisindu-i pe altii ne afurisim pe noi !

În general, când doua persoane sunt suparate una pe cealalta, nu exista cale directa de împacare, lipsind modul de comunicare. Astfel, în loc ca cei doi sa aplaneze un conflict, ei îl amplifica regretând - si unul si celalalt - ca nu au spus tot ce aveau de spus, si în acest fel, conflictul personal devine public prin bârfa si clevetiri. De multe ori, ura personala amplifica în negativ starea de spirit, raul rasfrângându-se asupra lui însusi.
Ori, toate acestea pot fi evitate daca cei doi sau numai unul dintre ei, prin mijlocirea rugaciunii catre Dumnezeu, ajung sa se ierte reciproc si sa se împace.
Minunile savârsite de Iisus sunt faceri de bine, pe care Sfintii Apostoli le justifica ca fiind o rasplata a credintei celui în suferinta, dar si urmare a iubirii lui Iisus fata de aproapele Sau.
Sa ne amintim, în tot timpul zilei, în toate actiunile noastre, de iertarea pe care a dat-o Iisus celor care L-au batjocorit, care L-au rastignit. Astfel, putem deveni mai îngaduitori, mai toleranti, ferindu-ne de a cadea în pacate care atribuindu-le altora, se rasfrâng, de fapt, asupra noastra.

Facerea de bine este si binele pe care îl facem pentru noi, prin rugaciune pentru cei cunoscuti si necunoscuti, care ne-au gresit sau nu, dar pentru care ne rugam Domnului sa le lumineze gândul, sa le ierte pacatele, sa-i îndrepte pe calea cea buna.
Si, în încheiere sa ne amintim vorbele Mântuitorului : "cine asculta cuvintele Mele, ....are viata vesnica, nu va veni la Judecata" (Ioan 5, 24).

Alexandru Vlad Lungu