Buletinul "Calea de lumina"
AN VII, nr. 75-76, IULIE AUGUST 2000
Puncte de vedere
România si TAROM-ul
Românii din exil ar dori ca tara noastra sa fie -
din aproape toate punctele de vedere -, dupa 10 ani de la evenimentele din Decembrie '89,
cel putin la nivelul Canadei sau Statelor Unite, daca nu cumva ceva mai deasupra ! Din
pacate, schimbarile politico-economice s-au realizat mult mai usor decât o schimbare a
mentalitatilor.
Ceea ce le lipseste românilor, cu desavârsire, este un pachet nou de legi, deci un cadru
legal, care sa nu mai poata fi interpretat dupa ureche. La timpuri noi, legi noi ! În
acest moment, în special, haosul economic este întretinut de amestecul dintre vechile
legi comuniste adaptate si "schimbate" de interesele de moment. Haosul a generat
coruptia si mita, care au devenit pârghii economice. Acest flagel împiedica venirea
investitorilor straini, care ar putea crea o noua baza de productie - unul din punctele
nevralgice ale economiei românesti -.
Cine vrea sa întreprinda o afacere, trebuie sa aiba relatii, sa aiba "spate".
Chiar si în aceste conditii mita functioneaza, dar drumul spre înfaptuirea afacerii este
mai neted, mai scurt.
Acesta este si motivul pentru care multi români din exil, bine intentionati, si-au
pierdut banii înainte de a putea întreprinde ceva : rupti de realitatea vietii din
România, s-au aruncat în vâltoare si au esuat. Întorsi acasa, în occident, pozeaza
în victime, înjurând sistemul românesc!
Acelasi lucru se întâmpla si cu românii veniti ca investitori în vest. Putem sa-i
numaram pe degete pe cei care au reusit sa încropeasca o afacere în Canada. Restul ?
S-au pierdut în multime sau s-au întors în România, înjurând sistemul occidental.
Cu toate acestea, am vazut firme canadiene care functioneaza în România : Connex, în
telefoane mobile si comunicatii, Valvet, în constructii imobiliare sau Victor Sasu,
canadian de origine româna, optometrist cu cabinet la Ploiesti.
Si toate acestea, în special, pentru ca daca ar fi usor de facut afaceri, le-ar face
oricine, oriunde !
În acesta stare de lucruri - din România sau din Canada -, binenteles ca nu lipsesc
chibitii, parte din ei subiectivi când e vorba de viata româneasca. Auzi spunându-se : "În
România sunt multi cu venituri mari, care se sustrag de la plata impozitelor" -
o forma de evaziune fiscala. Dar, de exemplu, (ca de altfel peste tot în lume, fiecare
încearca sa plateasca impozite cât mai mici sau deloc) ca cei din occident ce au
companii de vapoare înregistrate în Panama sau au sediul social în Bahamas, tocmai
pentru a nu plati impozite în tarile lor de origine. Aceasta nu e evaziune fiscala ?
Noroc ca sursa principala a impozitelor este asigurata de ansamblul populatiei, adica de
cei care duc greul vietii de zi cu zi.
Închiderea colosilor industriali neproductivi sau a întreprinderilor poluante (cum ar fi
"Detergentul" din Ploiesti) a adus economiei aproape 1 milion de someri. În
conditiile unui protectii sociale timide, situatia materiala a acestora este precara.
Totusi, din presa româneasca, reiese ca cel putin 25% din acestia lucreaza la negru. La
ora actuala, România este o tara consumatoare de bunuri, ori guvernul ar trebui sa
încurajeze micii întreprinzatori productivi. Aceasta masa de someri (parte din ea) sa
devina mici producatori de bunuri.
Salariul mediu pe economie este de 200 $ pe luna. Pentru o munca necalificata, media este
de 50-70 $ pe luna. Sunt si câstiguri de 1000-1500 $ pe luna sau mai mari. Românii cauta
solutii de vietuire si de supravietuire, în conditiile în care preturile cresc cu
fiecare cadere mai semnificativa a leului în raport cu dolarul american. Scumpirea
petrolului atrage dupa sine scumpiri la toate produsele. Cu toate acestea, pretul, în
medie, este mai mic decât cel occidental. De exemplu, considerând un leu egal cu 21600
lei, o pâine costa 6000-8000 lei (0,27-,037 $ USD) ; un kg de carne 80000 lei (3,70 $
USD) ; un kg de rosii de gradina, de ardei sau de castraveti 7000 lei (0,32 $ USD);
un kg de brânza telemea 37000 lei (1,71 $ USD) sau unul de burduf 54-67 mii lei (2,5-3,1
$ USD) ; un kg de tuica 40000 lei (1,9 $ USD); întretinerea la bloc este calculata în
functie de numarul de persoane : (pe o lista vazuta într-un bloc din Bucuresti) pentru o
persoana 165500 lei (7,7 $ USD), pentru 4 persoane, circa 800000 lei (37,0 $ USD) ;
abonamentul telefonic este de 120000 lei (5,6 $ USD), cu 100 de impulsuri gratuite si cu
reducere de impulsuri dupa orele 18 si 23 ; un pachet de tigari, maximum 20000 lei (0,92 $
USD), un litru de benzina costa 12800 lei (0,59 $ USD) etc.
Si cu toate acestea, parintii - ca întotdeauna în România - fac sacrificii platind bani
grei pe meditatii. Acest mod al profesorilor, de a-si rotunji micile salarii din
învatamânt, si-a extins aria. Astazi se fac meditatii nu numai pentru admiterea la
facultate, ci si pentru intrarea la liceu. Si sa nu uitam ca, astazi, în România exista
universitati si facultati particulare, în care costul unui an de studiu este între 400
si 700 $ USD.
Dar sunt si puncte bune care încânta ochiul: strazi mai bine asfaltate decât la
Montreal, masinile primariilor care spala strazile sau aspira praful, iluminatul nocturn
îmbunatatit, Gara de Nord curata, sistemul estival al trenurilor de calatori bine pus la
punct, garda civila pe care o întâlnesti unde nu te astepti, cartele pentru telefoanele
publice, concurenta dintre companii de taxiuri, si dintre acestea si taximetristii
particulari, piatele pline de marfuri agro-alimentare, supermagazinele (Unirea, Bucur
Obor, Muzica etc) închiriate particularilor (fiecare cu standul lui cu produse specifice
tipului de magazin), sistemul de chioscuri deschise 24 de ore din 24, unde gasesti la
orice ora o apa minerala sau o bere de la frigider etc.
E adevarat, din peisajul marilor orase nu lipsesc maidanezii (câini fara stapâni), hotii
de buzunare si prostituatele.
Bineînteles, nu toate sunt în roz, dar în tendinta de a vedea tot ceea ce este negativ,
partea neagra a vietii românesti de astazi, e bine sa punctam si partile pozitive, în
acest proces fara întoarcere.
Situtia critica a acestei etape nu este o caracteristica a României, ci a tuturor tarilor
din fostul bloc comunist. Si daca privim în curtea rusilor, putem vedea confruntarile, nu
numai generate de coruptie, ci si acelea cu diverse formatiuni neo-naziste care actioneaza
la Moscova si în marile orase rusesti.
Si acum, vreau sa aduc un omagiu companiei TAROM, care ofera un serviciu de calitate, cu
nimic mai prejos de cel oferit de Air France, KLM sau alte companii aeriene de renume.
Numai cei ce au cunoscut TAROM-ul cel dinainte de '89, pot remarca schimbarea radicala
intervenita pe linia româno-americano-canadiana. TAROM este compania care s-a aliniat la
cerintele concurentei internationale.
Extrapolând compania TAROM la situatia României, avem certitudinea ca într-un viitor -
nederminat în ani -, tara noastra va ajunge, si ea, datorita concurentei, acolo unde
dorim cu totii sa fie, cu nimic mai prejos decât marile democratii ale lumii.
Alexandru Vlad Lungu