Biserica Ortodoxa Româna, nascuta din Biserica Primitiva, s-a format si ridicat cu multiple functii si a rezistat din veac în veac datorita unitatii create între prea cucernicii preoti si poporul român. Una din datoriile sale sfinte a fost si este aceea de pastrare a limbii române, la început în jurul ei, iar mai târziu în interiorul sau.
Românul, credincios prin traditie si educatie, a fost stâlpul care a sustinut Sfânta Biserica din satul sau, asa cum si aceasta l-a ajutat, nu numai sa buchiseasca slova, ci sa si fie "cu rusine fata de oameni si frica fata de Dumnezeu !" Aceasta legatura a ramas nestramutata sub influienta navalirilor barbare, apoi sub cea a Imperiului Otoman sau Austro-Ungar, iar de data recenta sub cizma comunista.
Voevozii si domnitorii neamului nu numai ca au marcat fiecare victorie pe câmpul de lupta, ctitorind o biserica, dar au si luptat împotriva celor ce încercau introducerea catolicismului si a altor religii pe teritoriul Tarilor Române. Nici influienta stapânitoare de o mie de ani a austro-ungarilor în Transilvania, nu a slabit credinta în Biserica Primitiva crestina, iar mai târziu în cea Ortodoxa bine împamântenita în tradita a transilvanenilor în momentul navalirii hunilor. Domnitorii români, de la Dragos Întemeietorul, în Moldova, si Mircea cel Batrân, în Muntenia, au luptat împotriva celor ce încercau înlaturarea Ortodoxiei de pe teritoriile de limba româneasca. Astfel, putem cita, cazul Doamnei Elisabeta, de origine polona si de credinta catolica, sotia domnitorului moldovean Eremia Movila (1595 - 1600), sau cel al Doamnei Clara, sotia lui Vlaicu Voda în Tarile Române. (C. Gane, Trecute vieti de doamne si domnite, Ed. Universitas, Chisinau, 1991).
Azi, Episcopia Ortodoxa Româna din America, numita si Episcopia de la Vatra, editeaza revista Solia, scrisa în proportie de 75% în americana ! Este trist ca urmasii celor care au înfiintat Episcopia, acum 65 de ani, au acceptat si accepta limba de adoptie ca limba oficiala a Episcopiei noastre.
Ar trebui ca începând de la nivel episcopal si terminând la nivel de misiune, sa existe scoli în limba româna, pentru ca asa cum Biserica Ortodoxa Româna a pastrat de-a lungul veacurilor unitatea de limba si natiune a poporului român, tot asa, Episcopia Ortodoxa Româna din America ar tre-bui ca prin utilizarea limbii neamului nostru sa consolideze unitatea comunitara, care azi este în suferinta. Identitatea noastra culturala se pierde în mijlocul "oceanului" american. Totodata, este adevarat ca cei nascuti în exil, precum si cei veniti la o vârsta frageda s'au aliniat la lipsa de interes a americanilor fata de învatarea de limbi straine.
Pentru Români, semnul crucii si limba stramosilor sai sunt cele doua sperante spre mântuirea neamului nostru încercat de vicisitudinile istoriei, tot asa cum istoria românilor, sta la baza existentei sale.
Cei ce azi au uitat limba româna o pot reînvata, cei care o mai vorbesc cu dificultate, o pot ameliora, iar cei ce o folosesc uzual, chiar în acest amestec multicultural, au datoria de a o conserva si de a o lasa urmasilor lor, precum Ienachita Vacarescu a lasat-o neamului românesc :