Puncte de vedere

POST SCRIPTUM

MOTTO : "Casa saracului este vizitata, uneori, numai de Dumnezeu !" (din întelepciunea indiana)

A muri este un fenomen pe care-l acceptam ca facând patre din existenta noastra, o data cu înaintarea în vârsta. În anii copilariei - chiar daca facem cunostinta cu moartea - fenomenul nu ne este prea clar si nici previzibil pentru a ne perturba existenta. Spre maturitate avem impresia ca tineretea este vesnica, iar pe cei trecuti de patruzeci de ani îi vedem deja batrâni - «ceea ce nu ni se va întâmpla noua !» - Apoi, ajungem si noi la cincizeci sau saizeci de ani, si auzind de decesul unei persoane de saptezeci de ani spunem ca a murit tânar.
Indiferent de vârsta la care ne stingem, cei ce ramân dupa noi, spun ori ca am murit cu zile, ori ca am murit tineri! De fapt, fiecare moare când îi suna ceasul, într-un moment necunoscut al existentei noastre terestre.
Privind, asa cum am învatat, în ansamblu si mai putin în detaliu, omul în întraga sa viata si existenta pe pamânt a avut, are si va avea nevoie de o continuitate spirituala a existentei sale. Niciodata omul n-a acceptat - poate datorita superioritatii sale intelectuale - de a avea numai o existenta trecatoare, deci el a creat - prin ceea ce natura i-a oferit într-un moment sau altul - o continuitate a existentei sale, atât prin ceea ce lasa în urma sa, cât si în ceea ce astazi este cunoscut sub numele de «viata de dupa viata» sau «viata dupa moarte». Religia, indiferent de cum se numeste ea, este suportul acestui precept. Prin religie omul si-a creat universul în care se poate refugia constient, si linistit spiritual, în aceasta existenta prelungita dincolo de viata terestra. Unii sunt adeptii ideii de reîncarnare a sufletului, altii cred într-o reînviere spirituala a celor ce au plecat spre vesnicie. Nici unii, nici ceilalti nu au avut posibilitatea - pâna astazi - de a demonstra ca teoria lor este cea adevarata. Totul se bazeaza pe speranta si idealuri. Si unii si altii îsi exemplifica teoriile din relatarile persoanelor care au trecut prin moartea aparenta, sau din cartile sfinte. Ideea reîncarnarii dainuie din antichitate, astfel putem privi piramidele egiptene si mumiile faraonilor, dar si spre capacitatea intelectuala a unor fenomene ca Mozart, Enescu, Eminescu, Jules Verne sau a acelora care au ramas în istoria umanitatii posedând din nastere precocitati neegalate. Astfel, astazi, Jules Verne poate fi considerat ca un mare prooroc al epocii moderne a omenirii prin toate romanele sale.
Reîncarnarea, chiar daca astazi nu mai are valoare decât în unele religii - budista, de exemplu -, în religia crestina ea a existat, dar a fost înlaturata dintre precepte sale în timpul crestinizarii (sec. IV) pentru a nu crea confuzie între reîncarnarea sufletului si revenirea lui Hristos. Cu toate acestea, ideea reîncarnarii apare în Evanghelia lui Ioan din Noul Testament : Ioan Botezatorul fiind în pustiu anunta venirea lui Iisus. Preotii si leventii din Ierusalim l-au întrebat : «Cine esti tu ?». . .«Esti tu Ilie ?», iar Ioan le-a raspuns : «Eu sunt glasul celui ce striga în pustie : "Îndreptati calea Domnului", precum a zis Isaia proorocul» (In. 1, 15-23). Deci, iudeii credeau în reîncarnare, si au crezut ca persoana lui Ioan Botezatorul reîncarneaza pe proorocul Ilie !
Schimbarea ideii de reîncarnare a fost înlocuita cu preceptul «crede si nu cerceta». Dar omul este cel care are nevoie de a cerceta, de a cauta, de a evolua în existenta sa - nu numai terestra. Momentul trecerii noastre în vesnicie - moartea - aduce o transformare a existentei noastre. Ar fi prea plat si fara sens daca am considera ca sufletul nostru - constientul fiecaruia - se stinge ca o flacara, iar învelisul acestuia - trupul - se mistuie în putrefactie devenind pamânt. Existenta altor spatii este argumentata logic de dualitatea sinonima sau contrara a existentei terestre: pamânt-cer ; noapte-zi; soare-luna ; viata-moarte ; alb-negru ; trup-suflet ; doi plamâni ; doi ochi ; doua membre superioare si doua inferioare ; barbat-femeie ; tânar-batrân etc. Aceasta dualitate ne aduce logica existentei «vietii de dupa viata» Nu avem nevoie de alte argumente sau exemplificari. Dar, legat de aceasta problema, avem nevoie sa stim ce vom face: ne încarnam sau vom învia odata cu Revenirea lui Iisus. Dupa unele pareri, atât Biserica cât si N.A.S.A. detin date si informatii interesante privind existenta noastra azi si-n viitor, existenta a ceea ce numim extraterestri, revenirea lui Hristos, viata vesnica etc., dar, dupa parerile celor initiati în domeniu, nu a sosit înca ora dezvaluirilor, asa cum recent a fost dezvaluit din mister cea de a treia proorocire a Fecioarei de la Fatima din anul 1917. Asa au gândit si initiatii - preotii - altor epoci istorice, dar acestia au lasat scrieri pline de enigme - carora le zicem prorociri -, cum sunt cele din Biblie sau cele ale lui Nostradamus.
Astazi lumea, prin intermediul mass-media, este informata asupra nenorocirilor ce ating societatea umana : crime, razboie, catastrofe umane sau naturale, atentate, furturi, scandaluri. Oamenii - vorbind de masa umana - se preocupa de aspectele fizice, curente. Unii, ca cei din zonele slab economice, sunt preocupati cu asigurarea vietii de mâine si deci, nu au cum sa-si încarce gândurile cu alte probleme existentionale, altii - cei din tarile dezvoltate, pentru care ziua de mâine nu ridica aceleasi probleme ca pentru ceilalti - sunt în transa sub influienta mediilor de informare, fiind inoculati zilnic de nenorocirile altora pentru a nu le vedea pe ale lor. Firea umana este sensibila si usor de manipulat. În fond, noi cei care am trait într-o oarecare siguranta - artificiala - pe care ne-o asigura comunismul - eram manipulati în alta forma decât suntem astazi în societatea Exilului nostru occidental.
Oricare ne-ar fi viitorul spiritual, preceptul religios «crede si nu cerceta» ne incita a cauta sensul ascuns al logicii celor ce-l recomanda.