Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, nr. 36, APRILIE 1997

Puncte de vedere

ENORIASII

Viata, acest sir de întâmplari, vorbe si gânduri ireversibile, are fericiri si pacate. Asa se-ntâmpla sa spunem : "din fericire" sau "din pacate". Cu totii, în concluziile pe care le tragem, ne balansam între cele doua elemente. Chiar daca "din pacate" este rostit dupa o catastrofa sau o parere de rau, "din fericire" îsi gaseste locul de alaturi, completat cu "bine ca n'a fost mai rau !"
De-a lungul timpului, inspirat de evenimentele momentului, am scris despre diversele si, nu numai uneori, dificilele probleme ale unei noi biserici, înfaptuita de cei care astazi îi sunt enoriasi.
Precum oricare din elementele care contribuie la fiintarea unei biserici, enoriasilor le revine rolul cel mai important, acela de a pune umarul când este nevoie - iar nevoile sunt în cascada, unele dupa altele -.
Pe de o parte, oricare dintre noi trebuie sa încerce, dupa posibilitati, - sa se implice în eliminarea problemelor, în crearea unui climat de destindere si unitate. Biserica noastra, Sfântul Nicolae, întruneste telurile pe care enoriasii si le-au exprimat la înfaptuirea ei : pastrarea credintei ortodoxe si a limbii române. Cu totii ne-am umplut cugetul de cuvântul plin de Duh Sfânt al Parintelui Cezar, participând la Sfânta Liturghie si ascultând predica. Tot împreuna am participat la actiunile religios-cultural-istorice organizate de Consiliul parohial si Reuniunea doamnelor ARFORA.
Este îmbucurator faptul ca din cei ce au calitatea de ctitori spirituali ai bisericii Sfântul Nicolae, putini sunt cei ce s'au retras pe de drumul ce l-au început. Neîncrederea, orgoliile marunte sau alte motive i-au îndemnat sa stea, mai bine, acasa. Dar, usa comunitatii noastre le este mereu deschisa. Plecând ochii spre masa omogena a enoriasilor putem constata o crestere constanta a celor ce vin, Duminica de Duminica, la Sfânta Liturghie.
Sunt multe ocaziile în care am putut constata lipsa de spatiu - fizic - prin participarea numeroasa a celor care, cu smerenie, au venit sa aprinda o lumânare în biserica noastra, fie Duminica, fie la marile sarbatori religioase, fie la Conferintele Parintelui paroh, fie la activitatile culturale organizate de biserica.
Nu negam faptul ca au existat si divergente de pareri, dar acestea nu merita comentate, întrucât s'au pierdut în buna întelegere care anima atmosfera comunitatii în care ne simtim bine. Voi mentiona, totusi, faptul ca - uneori - iesind de la Sfânta Liturghie, unii uita învatatura Sfintei Scripturi din predica preotului. La câte o masa comunitara, venind un strain - nu numai de limba, ci si de neam - care cere o farfurie cu mâncare si-un pahar cu apa, este privit ca alta aratare : "Cine-i ?" ; "Sa se duca la ai lui, ce vine aici !". Ori, asa punându-se problema, putem zice ca ochiul mintii lor este închis de fariseul cugetului celui ce se întreaba si se mira. În câteva minute, l-au si uitat pe Mântuitorul noastru Iisus Hristos care a spus : "Când dati, Mie-mi dati !". Din fericire, acestea sunt cazuri izolate, dar e bine sa ni le corectam.
A sosit, în sfârsit, vremea de a ne mobiliza în cumpararea unui lacas de cult propriu. Din nou, apelul se adreseaza enoriasilor. Construirea unei biserici nu este o înfaptuire usoara si nici pe un timp limitat. Efortul este constant, ramânând înscris în testamentul ce-l vom lasa copiilor, copiilor nostri.
Deci, fiti ctitori de biserica, o sansa ce nu apare în fiecare zi si nu în alta viata !

Alexandru Vlad Lungu