Buletinul "Calea de lumina"
AN IV, nr. 44, DECEMBRIE 1997

Puncte de vedere

Vine iarna . . .

Vine iarna cu bucurii si necazuri. Vine, ca-ntotdeauna. În sânul ei trecem dintr-un an în altul. Luam din lacrimile muntilor - brazii - si le împodobim pentru a regasi, an de an, bucuria Nasterii Domnului.
Vine iarna. A mai trecut un an. Suntem în sarbatoare, dar, totodata, facem o rememorare a evenimentelor din anul ce-i pe sfârsite, pentru a le înmagazina pe cele importante si de a le uita pe celelalte.
Anii trec, unul dupa altul, scriind în cartea timpului, memoriile omenirii. Nimeni nu-i uitat, chiar daca unii încearca sa rastalmaceasca adevarul în sensul intereselor lor. Dintre neamurile lumii, numai românii ridica furtunii într-un pahar de apa. Când au un necaz - în general, venit din partea altor neamuri - se înfirbânta, îl dezbat între ei, în presa românesca (din Tara sau din Exil), cu totii stiu care-i adevarul - dar ei îl striga unul altuia -, apoi totul revine la normal (pentru români), iar celelalte natiuni ramân cu impresia falsa ca românii sunt de vina. Asa s-a întâmplat dupa evenimentele de la Târgu Mures din 1990, când, în ciocnirile de strada, un barbat era întins pe caldarâm, iar altul continua sa-l loveasca. Ungurii s-au plâns în strainatate, ca cel cazut si lovit era un ungur ; românii - în presa din tara s-au vaitat ca era român; mapamondul a compatimit minoritatea ungara din Tara, iar românii din Exil au mai încasat o rusine gratuita. Ambasadele si consulatele României ar trebui - în astfel de situatii - sa ia atitudine, sa dea desmintiri, dar pe cine, ce intereseaza!
Recent, în vara lui 1997, în ziarul "The Gazette" a fost publicat un articol privind ridicarea unui monument la Iasi, în memoria evreilor care "au suferit" prigoana românilor în timpul celui de al doilea Razboi mondial. De atunci si pâna azi, românii exilului montrealez, si probabil si din alte zone, continua sa dezbata problema. Ziarul numarul 1 din Montreal, "Luceafarul", a publicat o replica, dar, directorul sau, bun cunoscator al limbii engleze, ar fi trebuit sa fi dat replica si - mai ales - în "The Gazette"!
Românii se feresc, mereu, sa nu "supere" pe nimeni, chiar daca ei sunt denigrati de alte neamuri. Împaciuitori, au impresia ca lasând de la ei, aplaneaza conflictul ce ar putea izbucni. Dar, în cele doua situatii de mai sus, si-n altele asemanatoare, conflictul este de zeci si zeci de ani si va fi în continuare. Suntem mândri de originea noastra, de ospitalitatea si bunatatea noastra, dar când cineva spune ca toate acestea nu-s adevarate, noi - intimidati - nu avem nimic de spus pe plan international.
Fara a avea un conflict direct cu celelalte neamuri, autoritatile si institutiile românesti ar trebui sa de-a desmintiri în presa internationala. Unii si altii, în mod gratuit, ne tot calca pe coada, iar cei în drept dintre noi, românii, numai nu zic : "Vai, ce bine e !"
Vine iarna. A mai trecut un an. Imaginea României si a românilor ramâne la fel de ciobita si prafuita în vazul lumii. Românii, îngropati sub nametii timpului, stau ca si anul trecut, ca si în alti ani, la gura sobei, depanând povesti cu Decebal, Mircea, Vlad, Stefan, Cantemir, Carol, Antonescu sau Mihai I, revoltându-se de nedreptatea ce ni s-a facut la Ialta etc. Ei între ei si pentru ei. Tot adevarul este spus si respus de noi pentru noi, nimeni, nu care cumva, sa ne afle secretul neamului, al rezistentei pe aceleasi meleaguri timp de peste 2500 de ani. Iar când vrem sa spunem cine suntem, nimeni nu ne mai crede, caci n-am stiut s-o spunem la timp.
Unii dintre noi, spala în public, rufele murdare ale comunitatii, dar trec sub tacere ceea ce ar trebui pus la punct. Pâna când, Români ?

Alexandru Vlad Lungu