S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

La 15 Noiembrie 1995 se împlinesc 201 ani de la moartea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamt, sau Velicikovski, unul din staretii care au avut o influienta deosebita asupra monahismului românesc.
Paisie s'a nascut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatal sau fiind preot la catedrala orasului. A avut 11 frati si a primit o educatie religioasa deosebita. Cercetari mai noi conchid ca se tragea din moldoveni stabiliti în tinutul Poltavei, înruditi cu stramosi dupa mama ai lui Dimitrie Cantemir.
A studiat la Academia duhovniceasca din Kiev - întemeiata de Mitropolitul român Petru Movila - dar n'a terminat studiile, fiind atras de viata monahala. Astfel, în 1740 intra în mânastirea Liubetki, apoi la mânastirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupantilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta «Lavra a Pesterilor», unde va lucra icoane si unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeste aici în româneste (Paul Mihail).
În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dalhauti - Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trastieni - Rm. Sarat, Poiana Marului - unde era staret cunoscutul Vasile - si la Cârnu - Buzau, care se conduceau dupa regulile monahale atonite. Staretul Vasile de la Poiana Marului îl va determina sa mearga la Muntele Athos pentru ca, potolindu-si setea la izvorul milenar al monahismului, sa se desavârseasca în viata cea întru Hristos.
La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mânastirea Pantocrator. Negasindu-si un parinte spiritual cum si-l dorea, locuieste singur timp de patru ani într'o pestera. În 1750 este vizitat la Athos de staretul Vasile de la Poiana Marului, care l-a tuns în monahism si i-a schimbat numele în Paisie.
La 36 de ani este hiroronit ieromonah de catre Episcopul Grigorie de la Athos. Primul sau ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adauga si altii, tot moldoveni.
Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiaza schitul «Sfântul Ilie», cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învata greaca de la monahul Macarie si începe sa traduca din greaca în slavona, revizuind vechile traduceri slavone dupa originalele grecesti ale Sfintilor Parinti rasariteni. Sta la Athos 17 ani.
În 1763 hotareste sa se întoarca în tara, datorita rivalitatii dintre calugarii greci si rusi de la Athos. Împreuna cu 64 de ucenici se stabileste mai întâi la schitul Varzaresti - Focsani, apoi se îndreapta spre Iasi, dupa ce mitropolitul de la Bucuresti - grec de neam - l-a refuzat. La Iasi, Mitropolitul Gavril Calimah - de origine româna - care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinteaza mânastirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se muta cu ucenicii, la care se adauga în curând multi altii, români, rusi si ucraineni. Va ramâne aici 12 ani, formând o obste de 350 monahi, pentru care a alcatuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de «Asezamântul Staretului Paisie», în opt puncte, care introducea rânduiala în viata calugarilor, prevazând : «saracia cea de buna voie marturisita de Sfintii Parinti ; marturisirea (spovedania) ; petre-cerea pâna la moarte cu fratii soborului adunati si suferind toata strâmtorarea vietii ; citirea dumnezeiestilor Scripturi si a înva-taturilor Sfintilor Parinti ; pazirea sfintelor posturi si participarea la slujbele mânastirii. În toate zilele sunt datori toti fratii a se aduna si din obsteasca mâncare toti sa se împartaseasca». Deci, monahii erau obligati sa duca viata de obste (comuna), sa lucreze în diferite ateliere, iar staretul sa fie ales de obstea tuturor vietuitorilor si confirmata de mitropolit. Se înfiinteaza bolnita, adica spitalul mânastirii, pentru bolnavi si batrâni.
Paisie continua si în Moldova ope-ra de traducere a scrierilor Sfintilor Parinti - mai ales a celor ascetice -din greaca în slavona si în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe înte-meietorul isihasmului, Paisie tra-duce din greaca în slavona «Viata Sfântului Grigorie Sinaitul», de Patriarhul Calist. De asemenea, tra-duce «Filocalia» - cea mai de sea-ma scriere asceta - rasariteana -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tiparita aici în 1739 (Gh. Dragulin).
Dintre operele sale personale se evidentiaza «Despre rugaciunea mintii», în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice si patristice ale rugaciunii lui Iisus, pregatirea celui ce doreste s'o prac-tice, precum si efectele ce le pro-duce. Prezentata ca o «arta spiri-tuala», cel ce o practica trebuie sa fie ghidat de o persoana experimentata, cel «linistit dupa Dumnezeu» având parte de iluminari speciale în întelegerea Sfintilor Parinti. Exista mai multe trepte ale acestei rugaciuni : pentru începatori, aceasta corespunde vietii active, fiind însotita de observarea stricta a poruncilor (post, rugaciune, priveghere) ; pentru cei desavârsiti, rugaciunea mintii corespunde vietii contemplative. Când sufletul se purifica de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugaciunii vizionare sau al rugaciunii pure - dupa Sfântul Isac Sirul - din care izvoraste viziunea. Rugaciunea pura este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).
În privinta cailor vietii monahale, Paisie expune învatatura tradi-tionala ortodoxa : în singuratate totala ; în tovarasia a doi-trei mo-nahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiaza.
În 1775, când Bucovina este ocu-pata de austrieci, activitatea carturareasca a lui Paisie la Dragomirna ia sfârsit. Însotit de 200 de ucenici, se aseaza la mânastirea Secu, unde ramâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.
În anul 1779, la dorinta domni-torului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mânastirii Neamt. Iata cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însarci-nare : «Paisie a primit fara voie grija mânastirii celei noi (Neamt), soborul sau de la Secu petrecându-l la Neamt cu lacrimi . . . Cel dintâi gând la sosire i-a fost sa se în-chine icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, pe care se în-vrednicise de trei ori de a o tine cu pacatoasele lui mâini, atunci când tânar facea drumul la Sfântul Munte».
Activitatea staretului Paisie la Neamt a fost deosebit de bogata. El întareste aici rânduielile monahale atonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viata de obste, cu predici, cu munca si rugaciune - dupa regula «ora et labora» a Sfântului Vasile cel Mare - cu grija pentru batrâni si bolnavi. La Neamt s'a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casa de oaspeti si noi chilii, numarul monahilor trecând rapid de 800 : români, rusi, bielorusi, ucrainieni, greci, sârbi si bulgari.
Ultima si cea mai importanta etapa din viata si activitatea sa, a concretizat-o într'o imensa activitate literar-bisericeasca : doua echipe de traducatori, de copisti si de critici, cu el în frunte, lucrau fara întrerupere la revizuirea si tra-ducerea scrierilor filocalice în sla-vona si în româna. Numarul total al manuscriselor din timpul sau se ridica la 300 - dintre care 44 alca-tuite de el însusi - Mânastirea Neamt devenind un deosebit de important centru de cultura teologica-ascetica (Mircea Pacurariu).
Printre alte preocupari ale sale mentionam si pe aceea pentru muzica liturgica, organizând aici o scoala bisericeasca de muzica corala pe mai multe voci, realizând translatia muzicii bizantine pe notatie liniara si introducând, pentru prima oara, cântarea Crezului de catre toti credinciosii în biserica.
A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mânastirii Neamt.
Influienta paisiana a fost deosebit de puternica în Moldova prin sta-retii Ilarion de la Secu si Sofronie de la Neamt sau prin ucenicii sai : Visarion, Gherontie si Dorotei, trimisi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o «Viata» ; Stefan, care a tradus din slavona «Vietile Sfintilor în 12 volume ; Grigorie, viitorul mitropolit etc. Curentul paisian a fost sustinut de ierarhii luminati ca Veniamin Costache (1758-1846) sau Iosif Naniescu (1875-1902), cu care se încheie o etapa a istoriei a spiritua-litatii moldovenesti.
În Muntenia, paisianismul s'a raspândit datorita staretului Gheorghe de la Caldarusani în mânastirile Cernica si Caldarusani.
Numeroase manuscrise slavone s'au raspândit în mânastirile orto-doxe din Bulgaria, Serbia si de la Athos. Schitul Sfântul Ilie si mâ-nastirile Pantacrator si Noul Athos - ultima înfiintata de ucenicii sai - au dus mai departe traditia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusa de el din greaca în slavona s'a tiparit la Neamt în 1812. Cum era de asteptat, rânduielile sale monahale au influientat masiv viata religioasa a Bisericii Ruse.  Multi dintre ucenicii sai s'au raspândit în 117 mânastiri si schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.
Au fost alcatuite mai multe «Vieti» ale staretului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamt, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urma fiind considerata cea mai autentica (Ioan Ivan).
Staretul Paisie de la Neamt este considerat unul din cei dintâi scriitori asceti ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vietii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic si prin faptul ca a contractat curentul de grecizare si a favorizat impunerea limbii poporului în biserica, cultura si literatura. El reprezinta «ultima si cea mai însemnata încercare de reînviorare a vietii calugaresti de la noi. Prin numeroasele traduceri din Sfintii Parinti rasariteni, din marii dascali si asceti ai Bisericii Ortodoxe, scrisul patristic a cunoscut o mare raspândire printre reînviorare a vietii calugaresti de la noi. Prin numeroasele traduceri din Sfintii Parinti rasariteni, din marii dascali si asceti ai Bisericii Ortodoxe, scrisul patristic a cunoscut o mare raspândire printre vietuitorii mânastirilor noastre, facând începutul literaturii teologice din Biserica Ortodoxa Româna» (M. Pacurariu).
Pentru viata sa ascetica, pentru bogatia învataturilor sale si pentru contributia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfintilor. Mai întâi de catre Biserica Ortodoxa Rusa, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxa Româna la 21 Iunie 1992.

Prof. Pr. Dr. Cezar Vasiliu