S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

În anul 1955 era «împamântanit», adica i se generaliza cultul în întreaga Biserica Ortodoxa Româna, Sfântului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, unul din cei mai venerati sfinti aflati pe teritoriul Olteniei. În Iunie 1992, alaturi de alti sfinti români sau cu moaste în România, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana a fost trecut în rândul sfintilor români.
Sfântul Cuvios Nicodim provenea dintr'o familie de aromâni din Prilep - Serbia -, nascut în jurul anului 1320, fiind înrudit cu familia despotului sârb Lazar si cu cea a domnului muntean Nicolae-Alexandru Basarab. Atras de timpuriu de frumusetile vietii monahale, se calugareste la Athos, probabil la mânastirea Hilandar. Duce o viata de post si rugaciune, si cunoaste o serie de personalitati ale vietii isihaste, între care Eftimie, viitorul patriarh de Târnovo.
De la Athos, Nicodim vine în Serbia unde-si însuseste o frumoasa cultura teologica, învatând greaca si slavona. Din Serbia vine în Tara Româneasca, dupa anul 1365, oprindu-se mai întâi în sudul Dunarii, la Saina - în regiunea Cladovei - unde, împreuna cu ucenicii sai, ridica o biserica cu hramul Sfânta Treime.
Motivul principal al venirii lui Nicodim în Tara Româneasca este vazut de majoritatea istoricilor bisericesti în vasta actiune de catolicizare a vremii întreprinsa de Ludovic al Ungariei (1342-1382), care a ocupat pentru câtiva ani Vidinul cu regiunea Crainei în 1366, situatie care a durat pâna în 1369, an în care Stracimir recucereste Vidinul si se instaleaza aici, dar ca vasal al ungurilor. (M. Pacurariu)
Prima marturie documentara despre prezenta lui Nicodim la noi este un hrisov din vara anului 1372 al voievodului Vladislav (Vlaicu), prin care facea danii mânastirii Vodita «ascultând pre cinstitul între calugari Nicodim, de asemenea si cu cheltuiala si cu daruri de la Domnia mea si cu munca lui Nicodim si a fratilor lui, am zidit si am zugravit aceasta biserica . . .». Deci mânastirea Vodita s'a zidit în 1370 sau 1371, iar sfintirea ei s'a facut în 1372, conform hrisovului sus amintit.
În anul 1928, arheologii au descoperit sub ruinele bisericii lui Nicodim de la Vodita temeliile unei alte biserici de zid mai veche datând de la jumatatea secolului al XIII-lea. Acest lucru atesta faptul ca monahismul românesc este mai vechi decât se cunostea si ca Nicodim nu este «initiatorul» vietii monahale la noi - cum au afirmat unii istorici - ci organizatorul si îndrumatorul lui, dupa modelul isihast (Tit Simedrea).
Hrisovul lui Vlaicu din 1372 arata ca Vodita devenea o «samovlastie», adica o ctitorie scoasa de sub orice autoritate din afara, conducându-se dupa propriul ei sobor, rânduindu-se ca dupa moartea lui Nicodim «sa nu aiba nici un Domn drept sa aseze în locul acela un conducator, nici Arhiereul nici nimeni altul, ci precum spune Chir Nicodim si precum va orândui asa sa tie calugarii cei de acolo si singuri sa-si aseze cârmuitor».
În 1375, Nicodim participa la o misiune de împacare între Patriarhul Ecumenic si Patriarhia Sârba, care se proclamase autocefala în 1346, ocazie cu care primeste rangul de arhimandrit de la Patriarhul Filotei al Constantinopolului. Ca o recompensa a misiunii sale fructuase, cneazul Lazar al sârbilor contribuie la înzestrarea materiala a mânastirilor Vodita si Tismana. Reamintim ca tot în 1375 Banatul Severinului este recucerit de unguri, ceea ce duce la risipirea comunitatii monahale de la Vodita si înfiintarea celei de la Tismana.
Prima mentionare a Tismanei într'un act de cancelarie domneasca este actul de danii al lui Dan I, din 3 Octombrie 1375, în care citim «Am aflat în tara domniei mele, la locul numit Tismana, o mânastire nu întru toate terminata, pe care sfânt raposatul binecinstitorul voievod Radu, parintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n'a terminat-o din pricina scurtarii vietii . . . Drept care a binevoit domnia mea sa cladeasca pe deplin acest hram, si sa-l întaresc cu toate darurile si veniturile». O însemnare a unui monah pe un hrisov din 1424, aminteste doua evenimente privind Tismana si pe Nicodim, si anume «S'a sfintit biserica leat 6886» (1377) si «a murit parintele nostru Nicodim la leat 6915» (1406).
O alta stire despre Nicodim dateaza din 4 Septembrie 1389, când numele sau figureaza într'un hrisov dat mânastirii Cozia de catre Mircea cel Batrân. Într'un alt hrisov al aceluiasi domn, din 27 Iunie 1387, se specifica urmatoarele privind monahii de la Vodita si Tismana : «sa fie de sine statatoare si dupa moartea conducatorului lor, sa nu le puna nimeni cârmuitor, nici eu însumi, Mircea Voievod, nici altul dintre cei de dupa mine, ci numai ei însisi sa aleaga pe cine vor binevoi, nici sa strice orânduiala si datina lui Nicodim si porunca mea».
Conform traditiei, Cuviosul Nicodim a ridicat si mânastirile Topolnita, Cosulea-Crivelnic, Gura Motrului si Visina din Oltenia si mânastirea Prislop din Tara Hategului (Ioanichie Balan).
Sfântul Cuivios Nicodim de la Tismana a fost si un carturar deosebit pastrîndu-se dovezi ale interesului sau pentru probleme teologice într'o corespondenta cu Patriarhul Eftimie de Târnovo. S'au pastrat scrisorile de raspuns ale lui Eftimie : în prima, îi raspunde lui Nicodim la sase întrebari dogmatice referitoare la îngeri ; iar în a doua, la problema legata de curatia morala a viitorilor preoti (Emil Turdeanu).
Sfântul Nicodim a întemeiat la Tismana o scoala de caligrafi si copisti de carti bisericesti, renumita în toata Peninsula Balcanica. De aici, de la Tismana, conducea spiritual toate mânastirile întemeiate de el si întretinea corespondenta cu egumeni si ucenici de la Athos, din Serbia si Bulgaria.
În anii 1404-1405, Nicodim copiaza un superb Tetraevanghel, în slavona bisericeasca de redactie sârba, cu iluminari, fiind primul manuscris cu data sigura de pe teritoriul românesc (M. Pacurariu). La pagina 316 se afla urmatoarea însemnare «Aceasta Sfânta Evanghelie a scris-o Popa Nicodim în Tara Ungureasca în anul al saselea al prigonirii lui, iar de la începutul firii socotim 6913» (1404). Unii cercetatori au înteles cuvântul «prigonire» drept un conflict fie cu domnul Mircea cel Batrân, fie cu mitropolitul Athanasie al Severinului ; altii vad în acest cuvânt «goana-prigonire» retragerea lui Nicodim într'o strihastrie, în «goana dupa liniste» (isihie) la Vodita, Prislop sau alt loc (Tit Simedrea).
Faptul ca n'a existat niciun conflict între domnitorul Mircea cel Batrân si Nicodim este noul hrisov al domnului din 23 Noiembrie 1406, cu ocazia vizitei lui la Severin, «parintelui si rugatorului domniei mele, Popa Nicodim».
Sfântul Cuvios Nicodim a încetat din viata la 26 Decembrie 1406 si a fost înmormântat la Tismana, ctitoria sa. Pentru viata sa sfânta a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul izgonirii duhurilor necurate si al vindecarii neputintei omenesti. Cronica vremii aminteste, de exemplu, faptul ca a trecut prin foc fara sa se arda sau ca a vindecat pe multi bolnavi, între care fiica regelui Sigismund al Ungariei.
Datorita vitregiilor vremurilor, sfintele sale moaste au fost asezate la un loc tainuit. O mica parte din ele au fost duse în Macedonia, iar degetul aratator de la mâna dreapta se pastreaza la Tismana.
Biserica Ortodoxa Româna îi cinsteste memoria, rânduindu-i slujba de praznuire în ziua mutarii la ceruri, 26 Decembrie din fiecare an.