Buletinul "Calea de lumina"
AN III, nr. 31, NOIEMBRIE 1996

S I N A X A R (din Vietile Sfintilor)

SFÂNTUL GRIGORIE SINAITUL
- 1255 - 1346 -

Viata. Sfântul Grigorie Sinaitul s'a nascut în 1255 la Kukulos, lânga Clasomene, în Asia Mica. Dupa 1282 a fost luat prizonier de turci si dus la Laodiceea. Rascumparat de crestini milosi, a venit în insula Cipru, apoi la mânastirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde a intrat în monahism. Dupa ce a mers la Ierusalim, ajunge în insula Creta ca monah. Arsenie îl introduce în practica "pazirii mintii în trezvie" si a "rugaciunii pure".
Ajunge la Muntele Athos, vietuieste un timp la schitul Magula, unde trei monahi cunosteau practica rugaciunii launtrice. În 1327 îl gasim la Tesalonic, împreuna cu Isidor si Calist - viitori patriarhi -, calauzind un grup de monahi în practica rugaciunii pure. Astfel, el îmbina rugaciunea neîntrerupta cu misionarismul crestin. Tot în aceeasi perioada, datorita turcilor, vine la Tesalonic si Sfântul Grigorie Palama, cu 11 ucenici.
În 1333 Sfântul Grigorie Sinaitul se aseaza în Paroria, în muntii Traciei, la granita Imperiului Bizantin cu Bulgaria. În acest loc retras aduna multi ucenici, zidind doua mânastiri.
Sfântul Grigorie Sinaitul considera ca viata dedicata rugaciunii curate se poate duce mai bine în grupuri mici de monahi, în schituri, decât în marile mânastiri de obste, desi, prin trimiterea lui Isidor la Tesalkonic spre a fi model si calauzator unui grup de mireni, n'o excludea nici pe cea din urma.
Daca Sfântul Grigorie Palama s'a remarcat prin apararea teologica a isihasmului, Sfântul Grigore Sinaitul a ramas îndrumator practic al lui. Daca Palama a jucat un mare rol public, Sinaitul a petrecut o viata ascunsa, de retragere, de practica duhovniceasca cu ucenicii sai. Iar cei doi au comunicat continuu prin ucenicii lor.
A murit la Paroria, la 27 Noiembrie 1346.
"Viata" sa a fost alcatuita de Patriarhul Ecumenic Calist, ucenic al sau, fiind publicata pentru prima data la Neamt, în 1811, în "Vietile Sfintilor" pe noiembrie, desi se afla în manustrisul 17 (secolul XVII). În editia din 1811, citim "Dupa aceea si-a adus aminte de liniste si de trezvia mintii . . . Iar cuvintele «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul» le zicea în durerea sufletului si zdrobirea inimii, cu suspinuri adânci, cu duh de umilinta, udând fata Pamântului cu lacrimi fierbinti pe care le varsau ochii lui" (p. 1267).
Legaturile directe dintre Sfântul Grigorie Sinaitul si români au fost reliefate de mitropolitul carturar Tit Simedrea, mai ales privind aducerea metodei rugaciunii neîncetate la Mânastirea Tismana. În textul grec al "Vietii" lui se spune ca "voia si dorea ca pe toti sa-i aduca înlauntrul razei si stralucirii Bunului si Prea Sfântului Duh ; apoi, nici un loc de aici n'a lasat, întarindu-se si împuternicindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai locul grecilor, bulgarilor, ci si al sârbilor însisi si dincolo de ei, ca sa faca si acolo, prin ucenicii sai, lucrarea cea mai sârguincioasa, ca sa semene binele isihiei cu îmbelsugare si stralucire". Oare, ce alti dreptcredinciosi erau "dincolo de sârbi" daca nu românii ? se întreaba pe drept mitropolitul Simedrea.
Sfântul Grigorie Sinaitul a purtat corespondenta cu domnitorul Nicolae-Alexandru Basarab (1352-1364), cum scrie Teofan, aghiograful Sfântului Maxim Cavsocalvitul, care asistase la desele convorbiri duhovnicesti dintre ei.
Mai mult, o prezenta spirituala masiva a spiritului Sfântului Grigorie Sinaitul la noi este certificata si în secolul al XVIII-lea. Miscarea duhovniceasca mânastareasca a acestui secol este legata de reînnoirea practicii rugaciunii lui Iisus. Staretul Vasile de la Poiana Marului, la care a ucenicit Paisie Velicicovski, a contribuit la înviorarea acestei practici prin "precuvântarile sale la opera Sfântului Grigorie si a Sfîntului Filotei Sinaitul."