Buletinul "Calea de lumină"
AN VI, Nr. 85 - 86, MAI - IUNIE 2001
SINAXAR (Din vietile sfintilor)
SFÂNTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA
(2 IUNIE 1330 ; 24 IUNIE 1402)
După Sfânta Cuvioasă Paraschiva de la Iasi (14 Octombrie),
unul dintre sfintii cei mai venerati în Moldova este Sfântul Ion cel Nou de la
Suceava, ale cărui moaste se află în tara noastră de 600 de ani.
Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, si negustorea cu tătăl său făcând comert
cu cetătile de pe malul Mării Negre. Într'una din călătoriile spre Cetatea Albă, pe
Nistru, a avut o dispută cu un negutător venetian care, din răzbunare, a mintit pe
stăpânul mongol al cetătii că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu
acesta, tânărul crestin i-a spus că nu are motive să-si schimbe credinta, ceea ce a
declansat furia eparhului, sau mai marelui cetătii, care a poruncit ca Ioan să fie
chinuit. A suportat cu credintă si stoicism torturi înfricosătoare între care legarea
de coada unui cal sălbatic si târârea pe caldarâmul cetătii - iar în final i s'a
tăiat capul. Era 2 Iulie 1330.
Eparhul cetătii, initial, n'a permis crestinilor să-l îngroape, dar o minune - aparitia
unor îngeri si împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor - l-a
determinat să-si schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în
biserica Cetătii Albe si depus acolo.
Vestea despre minunile care se săvârseau la moastele sale s'a răspândit în toată
Moldova. Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obtinuse în 1401
recunoasterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a
reusit să pecetluiască acest act bisercesc prin aducerea moastelor Sfântului Ioan de la
Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1402, si asezarea lor în biserica
Mirăutilor, atunci catedrală mitropolitană. Sfintele moaste au fost însotite de
ieromonahul Grigorie Tamblac si au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun si de
mitropolitul Iosif la locul numit "Poiana Vlădicii" de lângă Iasi. La putin
timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12
scene sculptate pe raclă. Eruditul monah Grigorie Tamblac a rostit o cuvântare despre
viata si patimile Sfântului Ioan, care - tipărită în slavonă este considerată prima
operă originală cunoscută în Moldova.
Multe minuni s'au săvârsit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Una dintre
cele mai cunoscute s'a petrecut la 2 Iunie 1662, când Suceava era asediată de tătari.
Locuitorii au vrut să se refugieze si să ia cu ei racla sfântului, dar n'au fost
capabili s'o miste din loc, era un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-si
părăsească resedinta. La rugăciunile mitropolitului si preotilor, Dumnezeu a trimis o
ploaie torentială care a învolburat apele râului Suceava încât tătarii n'au putut
să intre în cetate.
După depresurarea Vienei (1688), craiul polon Ioan Sobietki a jefuit Moldova, a dat foc
la mânăstiri si a prădat odoare sfinte. L'a luat cu sila pe mitropolitul Dosoftei
împreună cu racla Sfântului Ioan cel Nou ducându-i în captivitate la Zolkiev.
Ocrotitorul Moldovei a rămas acolo o sută de ani, până la 13 Septembrie 1783, când au
fost repatriate moastele Sfântului Ioan si depuse cu cinste în biserica catedralei
mitropolitene din Suceava.
Peregrinările moastelor Sfântului Ioan nu s'au oprit. În timpul primului război
mondial - spre a fi ocrotite - au fost duse în capela română din Viena unde au rămas
până la 25 Iulie 1918, când au fost readuse în tară. Ele se află astăzi în
biserica mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, redevenind ocrotitorul Moldovei,
alături de Cuvioasa Paraschiva.
Cea mai veche zi de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou este 24 Iunie, nasterea Sfântului
Ioan Botezătorul, numită în Moldova "La Sânziene", când - cu evlavia
cunoscută - mii si mii de crestini din Moldova si Transilvania vin să se închine
moastelor făcătoare de minuni ale Ocrotitorul Moldovei.
La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 Februarie 1950, între
sfintii cu moaste din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a
fost si Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire data
martiriului, adică 2 Iunie. Generalizarea cultului s'a făcut în 1955. Este cinstit prin
cântări si imne liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de
Grigorie Tamblac intitulat : "Mucenicia sfântului si slăvitului mucenic Ioan cel
Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă", reeditat de Melchisedec Stefănescu
în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în "Viata
si petrecerea sfintilor", îi închină un sinaxar (rezumat al vietii).
Vindecările miraculoase petrecute la racla Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sunt redate în
lucrarea "Pateric Românesc" de monahul Ioanichie Bălan, publicată în 1990.
Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin traditie, la 24
Iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credinciosi, în frumosul
port national, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei si de brad. Pelerinajul
începe în dimineata zilei de 23 Iunie, când Sfintele Moaste sunt scoase din biserică
si depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credinciosii se închină cu evlavie,
iar seara se face slujba privegherii, moastele fiind veghiate toată noaptea. Dimineata se
sfinteste aghiazma, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul
Moldovei si Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoti si diaconi. Spre orele
patru după amiază, Sfintele Moaste sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de
maramureseni, care 24 de ore veghează moastele si nu mănâncă nimic, conform unei
traditii ancestrale.
Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase
Paraschiva de la Iasi, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale
românilor din tinutul Moldovei.
Părintele Cezar