AN IX, nr. 100, AUGUST 2002

EVOCARE

PETRE TUTEA - FILOZOFUL CRESTIN

Cine a fost Petre Tutea? Singur si-a pus aceasta intrebare la care a raspuns: "Om de stat nu am fost, profesor nu am fost, scriitor nu am fost, da atunci ce sunt? Ca nici ultimul parazit care creste in cutele societatii nu sunt... Pe semne ca sunt cineva dificil de fixat. Sigur e insa ca sunt cineva inconfundabil. (G. Liiceanu 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea, p. 13)
In fapt el a fost, un taran din Musce1 trecut prin Universitatea din Berlin si care, in mod esential, ramane sa se comporte cognitiv, rememorand cultural resursele inteligentei ca taran. Prin felul de-a se exprima, Tutea trimete cu gandul la un personaj al lui Creanga, modificat de experienta lagarului comunist, de cunoasterea culta a Bibliei si de lectura temeinica a lui Kant. (op. cit. p.11)
Desi Pronia nu 1-a favorizat sa lase in urma sa o opera, se poate spune ca 1-a predestinat "sa fie un geniu al oralitatii" asa cum 1-a caracterizat Mircea Eliade, caracterizare pe care nu a agreat-o. In schimb, el insusi spune: "Am purtat ideile si credinta precum poarta vatul microbii"(op.cit. p 8)
G. Liiceanu il caracterizeaza astfel: "Am putea deci spune ca ne aflam cu Tutea in fata celui mai lapidar ganditor roman. Un om care a vorbit enorm in viata lui a reusit sa rosteasca, la sfarsitul ei, lucrurile esentiale despre Dumnezeu, om, moarte si eternitate in cele mai putine cuvinte. A vorbit despre om, dar intotdeauna despre om raportat la logica lui Dumnezeu. (op cit. p. 10-11)
Vom cauta in cele ce urmeaza sa-i urmarim gandurile.
Vorbind despre Dumnezeu el spune: "Dumnezeu s-a relevat, dovada ca este. De fapt vanzoleala asta haotica a lumii actuale, ma convinge ca nu exista decat Dumnezeu. Ca totul e muritor, si universul,si omul, si ca lumea a fost facuta de Dumnezeu din nimic si o s-o spulbere din orgoliul divin de-a o face din nou considerand ca prima Lui isprava s-a innecat istoric."(p 40-41 op cit.)
Pentru el, ca si pentru taranul roman "Dumnezeu este autoritatea suprema care guverneaza prin doua principii: Binele si raul sunt conceptèle pedagogice ale lui Dumnezeu fata de om."
Convins de bunatatea divina el afirma: "Eu cred ca omul e facut de Dumnezeu si cred ca Dumnezeu n-a instalat nici un drac in el. Dracul a fost asimilat de om, dar nu nascut in el. Nu pot sa spun ca Dumnezeu a facut un om purtator de drac. Daca omul e faptura lui Dumnezeu, dracul intra ocolit acolo, nu intra cu voia Lui." (op cit. p40)
Adanc convins de maretia divinitatii el spune: "Iisus Cristos este eternitatea care puncteaza istoria." (op. cit. p 22) Ce minunata si inaltatoare exprimare!
Pornind de la aceasta convingere, el ajunge la concluzia ca: "Daca nu cunosti relevat - prin gratia divina - sau inspirat, nu cunosti nimic."(op. cit.p35)
Dupa el: "Omul este un animal care se roaga la ceva. Cauta un model ideal. Si uneori nimereste, alteori nu. Cei care au descoperit modelul ideal si succesiunea fenomenului din el sunt crestinii." (op cit. p. 35). Pentru aceastea, el spune: "Crestinismul nu pote fi identificat cu nici un sistem filozofic, monist, dualist sau pluralist. Crestinismul este pur si simplu. Despre crestinism Bergson spune ca noi il respiram are materialitatea aerului. Noi suntem crestini fara sa vrem. Si cand suntem atei suntem crestini: ca respiram crestinismul cum respiram aerul." (op cit.p. 34)
Cel care a suferit ani de inchisoare are curajul sa spuna "Crestinismul nu e ideologie, ca atunci se aseamana cu marxismul". Dupa el, Religia este expresia unui mister trait, ori ideologia e ceva construit." El recunoaste ca: "E adevarat ca misterul nu e comod, te nelinisteste... Functia pozitiva a misterului este incitatia spiritului nostru de a-1 dezlega.... Preotul crestin nu talmaceste misterele, ci le comunica, fiind invaluit ritualic de ele, ca si credinciosii. Dogma euharistiet dogma Trinitatii...ce e de nasul unui popa sa le comenteze, comporta asta comentarii?" (op. cit. p. 69)
Cu privire la om el spune: "Omul, ca intreg, nu poate fi gandit decat biblic. Omul etern are un sinonim "Homo religiosus".
Atat de departe merge credinta sa incat afirma: "Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci ca sa primeasca adevarul. Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. Acum, mai la batranete, pot sa spun ca fara Dumnezeu si fara nemurire nu exista adevar." (op. cit. p.17)
Si el isi intareste convingerea spunand: "Fara nemurire si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mantuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia. Omul a depasit conditia de animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu permanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei." (op cit p. 74)
El crede ca: "Fara Dumnezeu, omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramane asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator." (op cit p. 75)
Profund credincios, el dispretuieste ateismul si spune: "O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un lauret al premiului Nobel ateu, baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor". Mai mult el spune: "Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.: (op cit p. 21)
Dar filozof profund crestin, Petre Tutea este deopotriva fervent practicant crestin. Pentru el adevaratul om il poti gasi doar in biserica: "Stii unde poti capata definitia omului, te intreb? In templu; in biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca biserica ar disparea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar disparea si omul. In biserica afli ca existi. Ce pustiu ar fi spatiul daca n-ar fi punctat de biserici!" (op cit p. 23)
Carturar, dar credincios, el da primordialitate Bibliei. El afirma: "Prima carte mantuitoare si consolatoare pe continent - suverana - e Biblia. Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in craci... Luther a spus doua lucruri extraordinare: ca, creatia autonoma e cocota si ca nu exista adevar in afara de Biblie. Mie mi-a trebuit o viata ca sa ma conving ca in afara de Biblie nu e nici un adevar." (op cit p. 22)
Mai mult el spune: "Libertatea omului e partea divina din el. Unde e omul, in imanenta, absolut liber? lntr-o bisericuta din lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, dé taine si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii Omul e liber si eliberat numai in templul crestin, acolo in ritual, cand se comunica tainele care il invaluiesc deopotriva si pe sacerdot, si pe credinciosi. Ca sa fii cu adevarat liber, trebuie sa inlocuiesti infinitul si autonomia gandirii cu credinta in Dumnezeul crestin: "Robeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber." (Imitatio Christi, p. 64)
Cu adanca convingere el afirma: "Libertatea eu o aseaman cu o franghie agatata de undeva, de sus. Te poti urca pe ea la cer, participand la actul mantuirii tale crestine, sau poti sa cobori in intuneric. Bipolaritatea libertatii." (op cit p. 64)
Aceasta bipolaritate este determinata, dupa Tutea, de faptul ca: "Omul e guvernat pe pamant de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina si eterna, adica absoluta,si de morala normelor, care ca morala laica e construita pe putinatatea si imperfectiunea omului. Morala laica nu poate fi desprinsa de morala absoluta si ea arata ca omul se misca asimptotic la perfectiune, pe care n-o poate atinge niciodata." (op cit p. 71)
Atunci omul Tutea cu o conduita morala publica perfecta se intreaba; "Cum e posibila morala publica?" si raspunde: "Prin instapanirea absoluta a moralei crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decat prin obiect. Morala publica intr-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam in treaba si face fiecare ce vrea." (op cit p. 72). Mai mult, el afirma: "Morala in sine, autonoma, este mai primejdioasa pentru religie decat ateismul.". pentru ca: "A sti, la scara umana, poate fi folositor, dar in nici un caz mantuitor. E mai mantuitoare o rugaciune intr-o biserica din Gaiesti decat Platon." (op cit p. 70)
Adanca sa credinta il face sa priveasca moartea cu seninatatea ciobanului din Miorita si ii da convingerea ca: "Crestinii sunt cei care au introdus masca frumoasa a mortului. Numai mortii crestini sunt frumosi, (op cit p. 70) Si nu putea sa fie altfel pentru ca toata filozofia lui Tutea este profund romaneasca. El spune: "La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria romanilor, dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor, este egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserici. Ce face poporul roman e mai putin important decat faptul ca el este pe lume... Poporul roman nu este cu nimic inferior poporului german sau francez. Ca n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, vifornita din spatiul in care s-a desfasurat istoric poporul roman ne arata ca suntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin parca, n-am fost noi ‹‹in calea rautatilor››? A reusit vreo invazie sa-si impuna stilul si credintele aici?" (op cit p. 88)
Parcurgand cele cateva fragmente, ale gandirii lui Tutea, cititorul isi va putea da seama ca prin oralitatea sa el ar putea fi considerat ca un autor,,folcloric", asa cum ni-l propune G. Liiceanu: "Ca autor ‹‹folcloric››". Tutea s-a daruit si s-a risipit in verva propriei sale oralitati. "Am purtat ideile si credinta precum poarta vantul microbii" (op cit p.8)
In prefata volumului, "322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea" - din care am desprins cateva, infatisate in aceste randuri, Gabriel Liiceanu spune: "Intreaga gandire a lui Tutea sta sub dimensiune simplului si a raspicatului, categorie de stil, care deschide drumul deopotriva catre aparitia adevarului si catre formularea lui. Nu demonstratia, ci enuntul irevocabil da contur acestei gandiri. Radicalitatea ei transanta, caracterul definitiv si lapidaritatea care se desprind din fiecare formulare decurg toate din faptul ca Tutea pare sa redescopere pe cont propriu cele cateva adevaruri eterne in care sta lumea, aceasta redescoperire sprijinindu-se la randul ei pe o logica eterna, adica pe familiaritatea cu "logica lui Dumnezeu in mersul ei natural"
Se poate considera ca cele cateva vorbe ale lui Tutea au o forta formativa cu mult mai mare decat o opera academica in douazeci de volume.

Prof. Elena Neacsu